Centrul Cultural-Filantropic «Cuvioasa Parascheva» din Buzău oferă burse de studiu pentru liceenii merituoși - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Centrul Cultural-Filantropic «Cuvioasa Parascheva» din Buzău oferă burse de studiu pentru liceenii merituoși

[2015-03-10]
Centrul Cultural-Filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău va demara, începând cu data de 16 martie 2015, un nou program de susținere a celor mai merituoși elevi ai județului, pe care dorește să îi susțină financiar și spiritual în anii de liceu și continuând chiar la universitate, potrivit arhiepiscopiabzvn.ro.
Astfel, vor fi acordate burse de studiu, în valoare de 300 de lei lunar, pentru 25 de elevi care vor fi fost selectați după următoarele criterii: media generală la studii în semestrul I și în anul precendent (începând cu clasa a VIII-a) să fie peste 9, iar media la purtare, 10 (copii foi matricole); dosarul cu rezultatele unei anchete sociale, conform Legii 416/2001, efectuată de autoritățile locale pentru verificarea veridicității declarațiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiei sau, în cazul imposibilității realizării anchetei sociale, documente doveditoare care să ateste posibilitățile financiare limitate ale familiei; un CV și un eseu de minim 250 de cuvinte în care elevul să-și exprime viziunea asupra viitorului său academic și profesional, iar acolo unde este cazul, indicii asupra mediului social defavorizat din care provine; copii ale C.I. și diplomelor pentru performanțe (olimpiade, concursuri, proiecte) și distincțiile obținute în ultimii 2 ani; patru recomandări: a dirigintelui, a profesorului de Religie și a doi dintre profesorii de la clasă, care predau una dintre următoarele discipline: Limba română / Matematică / Informatică / Istorie / Limbi moderne / Disciplină de specialitate; declarația pe proprie răspundere pentru autenticitatea documentelor depuse; cerere tip, ce implică și manifestarea interesului pentru programele și proiectele de voluntariat ale Centrului Cultural-Filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău.
Documentele vor fi așezate în ordine într-un dosar din plastic și depuse la secretariatul partenerului nostru tradițional, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“, Aleea Episcopiei, nr. 1, Buzău (Luni-Vineri 9:00-15:00, telefon 0238.710.065), începând cu data de 10.03.2015 până pe 16.03.2015.
Candidaturile vor fi jurizate de către profesori din 8 licee din Buzău, de reprezentanți ai sponsorilor și de membri ai comunității locale. În cazul beneficiarilor programului de anul trecut, juriul va analiza și impactul bursei de studiu primită în anii anteriori, așa cum reiese din feedbackul personal transmis Centrului nostru, până la sfârșitul lunii februarie 2015. Rezultatele vor fi publicate pe pagina web a Centrului: http://ccfcuvioasaparascheva.ro.
Pentru detalii, consilierii educativi ai liceelor se pot adresa Pr. Prof. Cristian Dima, la adresa de e-mail: //proiecteseminar@gmail.com">proiecteseminar@gmail.com.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 773, Ultimul acces: 2026-08-10 10:31:00