Vizită pastorală a PS Alexandru în protopopiatul de Oravița - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizită pastorală a PS Alexandru în protopopiatul de Oravița

[2015-02-26]
În Duminica lăsatului sec de brânză, 22 februarie, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în două parohii din protopopiatul de Oravița: parohia Lățunaș și Centrul Social "Sfântul Iosif" din Oravița, un cămin de bătrâni care aparține parohiei greco-catolice Oravița. Prima vizită a fost în parohia Lățunaș unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească. Este a treia vizită pe care Ierarhul o efectuează în această parohie.
La sosire P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de pr. Ovidiu Cozmuța, protopop de Oravița, și de către pr. paroh Ioan Bojin. Alături de PS Alexandru, la Sfânta Liturghie au concelebrat: pr. prot. Ovidiu Cozmuța și pr. paroh Ioan Bojin. În cuvântul de învățătură, P.S. Alexandru s-a referit la textul Evangheliei duminicii. De asemenea Preasfinția Sa a vorbit în general despre istoria acestei parohii. Pr. paroh Ioan a mulțumit în primul rând Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria apoi PS Alexandru pentru vizită și pr. protopop Ovidiu Cozmuța.
Vizita a continuat la Oravița, la Centrul Social "Sfântul Iosif". Episcopul a vizitat un bun credincios din Lugoj, Ioan Octavian Bacău, internat în acest centru, nepot al distinsului pr. Ioan Bacău, fost dirijor în perioada interbelică al corului "Lira" al Catedralei din Lugoj. Centrul social "Sfântul Iosif" aparține parohiei române unite cu Roma, greco-catolică Oravița și se află sub conducerea parohului, pr. Cozmuța Ovidiu, care cu multe inteligență, dăruire și caritate creștină coordonează acest cămin de bătrâni. Centru social funcționează într-o clădire monument istoric din Oravița, clădire în care a funcționat odinioară un hotel, în care în anul 1868 a fost găzduit marele poet Mihai Eminescu, pe atunci membru al trupei de teatru Pascaly din Iași.
Pentru amenajarea acestui centru a contribuit substanțial Episcopia greco-catolică de Lugoj, prof. Giovani Codevilla din Italia, diferiți sponsori din țară și străinătate. Mobilierul clădirii a fost suportat de Asociația "Renovabis" din Germania.
În acest Centru Social își desfășoară activitatea 22 de angajați și deocamdată se autofinanțează din pensiile bătrânilor care locuiesc acolo. Nu se primește ajutor din partea statului. În prezent 20% din cheltuielile curente sunt acoperite de binefăcători iar 80% din contribuția beneficiarilor. Sunt găzduiți în condiții optime 60 de bătrâni, printre care majoritatea cu handicap locomotor. Pr. prot. Ovidiu a declarat că această casă deja este prea mică față de numărul mare de solicitări. Clădirea dispune de o capelă și un preot care locuiește în acest centru, fiind permanent la dispoziție pentru diferite servicii spirituale; de asemenea căminul de bătrâni dispune de bucătărie, sală de mese, sală de lectură, cabinet medical, terasă, curte interioară etc. (din materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 837, Ultimul acces: 2026-08-11 03:33:38