Slujiri arhierești la trei mănăstiri mehedințene[2015-03-02]La sfârșitul acestei săptămâni, cea dintâi a Sfântului și Marelui Post, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a efectuat vizite pastorale la trei așezăminte monahale mehedințene. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în bisericile mănăstirești.Vineri, 27 februarie, chiriarhul a întreprins o vizită pastorală la Mănăstirea Mraconia de pe clisura Dunării. Preasfințitul Părinte a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a binecuvântat obștea așezământului monahal. Sâmbătă, 28 februarie, Preasfinția Sa s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova. În prima duminică a Postului Mare, pe 1 martie, credincioșii mehedințeni au mers în pelerinaj la Mănăstirea Topolnița, ctitorită de Sf. Nicodim de la Tismana. Sute de închinători au luat parte la Sfînta Liturghie și s-au rugat alături de ierarhul locului pentru sănătate sufletească și trupească. După citirea Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, ierarhul le-a citit celor prezenți rugăciuni de dezlegare, de sănătate și de îndepărtare a duhurilor necurate. La finalul Sfintei Liturghii s-a mai săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii mănăstirii, slujba Aghiasmei celei mici, molitfele Sfântului Trifon și binecuvântarea semințelor ce urmează a fi semănate de credincioși la început de primăvară. Această rânduială a fost așezată după al Doilea Război Mondial de către vrednicul de pomenire ieromonahul Grațian Rădac, starețul mănăstirii Topolnița în perioada 1943-1990. La 1 martie s-au împlinit 25 de ani de la mutarea sa la Domnul. Mănăstirea Topolnița este o mănăstire de călugări, cu hramul ,,Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este situată în comuna Izvorul Bârzii județul Mehedinți, la 25 km de Drobeta Turnu Severin. Prima biserică a mănăstirii a fost zidită, după cum spune tradiția, de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Începând cu 21 mai 1993 sfintele slujbe se săvârșesc și la bisericuța de lemn ce poartă hramul ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-08-12 07:53:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1