25 de ani în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

25 de ani în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor

[2015-02-26]

Într-o seară cu străluciri taborice şi taine sihăstreşti, în data de 5 august 1987, la Mănăstirea Sihăstria din ţinutul unde se auzeau încă rugăciunile neadormite ale monahilor rugători din veac, un teolog român cunoscut devenea monahul Daniel. Studiile din ţară şi străinătate, experienţa profesorală teologică şi preocupările cărturăreşti nu l-au împiedicat să aleagă o mănăstire cu tradiţii aspre şi cu monahi păstrători ai vechilor rânduieli patericale. Tunderea în monahism a profesorului Dan-Ilie Ciobotea a însemnat pentru el momentul unui nou început, al unui timp afierosit Domnului.
La Sihăstria trăiau marii părinţi care purtau vrednicii multe şi agonisiri duhovniceşti pe măsură. Avva Paisie, marele duhovnic şi rugător, avva Cleopa, sihaştrii toţi s-au rugat pentru el. Părintele Paisie Olaru nu mai putea merge atunci la biserică. În chilia lui era instalat un difuzor prin intermediul căruia asculta slujbele „de la amin la amin“. Ucenicul lui, cuviosul monah Gherasim Bulearcă, mărturisea că părintele Paisie plângea adeseori în timpul slujbelor, aşa cum s-a întâmplat şi la călugăria din ajunul sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului din anul mântuirii 1987.
La puţine zile după călugăria de la Sihăstria, am fost martor şi la hirotonia întru ieromonah a ierodiaconului Daniel Ciobotea, la Mănăstirea Putna, în data de 15 august 1987, la hramul închinat Adormirii Maicii Domnului. Acolo, alţi monahi s-au rugat împreună cu cetele de pelerini adunate în ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei la slujba oficiată de Patriarhul Teoctist, locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei la vremea respectivă.
După vreo doi ani, Domnul a rânduit ca monahul sihăstrean să ajungă pentru scurt timp Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi apoi păstor al Bisericii lui Hristos din dulcele ţinut al Moldovei. El reveneaacasă, aproape de mănăstirea făgăduinţelor sale, locul în care gustase bucuria vieţuirii în preajma sfinţilor. La întronizarea sa din ziua de 1 iulie 1990 a vorbit despre odorul de mare preţ ce-i fusese încredinţat şi pe care a făgăduit să-l păzească cu întreaga-i fiinţă. La Iaşi, când a primit cârja mitropolitană, i-au fost aproape, printre alţii, părintele arhimandrit Cleopa, stareţul Victorin şi alţi monahi din Sihăstria.
Drumurile noului mitropolit au dus adeseori către chinovia sa de metanie. De câte ori ajungea în zonă, chiriarhul făcea popas în mănăstirea sihaştrilor. A îngenuncheat împreună cu fericitul întru adormire Patriarh Teoctist lângă patul de suferinţă al părintelui Paisie Olaru, i-a trecut în multe rânduri pragul chiliei naşului său de călugărie, arhimandritul Cleopa Ilie, ascultându-i povaţa, neuitând să-i ceară iertare şi binecuvântare. S-a plecat sub dreapta blajinului avvă şi i-a sărutat-o întotdeauna cu respectul fiului duhovnicesc.
Din primele zile ale slujirii sale la Iaşi am fost martor al lucrării arhiereşti din Arhiepiscopia de Dumnezeu păzită a Iaşilor. Ca arhidiacon, am participat la numeroase slujbe şi evenimente mari, multe dintre ele organizate de tânărul mitropolit. Mărturia mea se doreşte a fi una care vorbeşte despre legătura Patriarhului Daniel cu tradiţia, cu Părinţii Bisericii şi cu taina mănăstirilor. A arătat mereu preocupare pentru mănăstirile Moldovei, cu istoria lor plină de frumuseţi şi învăţăminte, care a dus în toată lumea faima acestor locuri.
Al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va purta întotdeauna în sufletul său amintirile care-l leagă de Moldova. Firul acestor legături are străluciri de aur, aşa încât nu poate rugini vreodată.
În ajunul sărbătorii Sfintei Cruci din anul 2007, s-a împlinit prorocia părintelui Paisie Olaru, care spunea, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, că monahul de la Sihăstria va ajunge Patriarh al românilor dreptmăritori.
LaDuminica Ortodoxieidin acest an se împlinesc 25 de ani de când Patriarhul Daniel a primit marele har al arhieriei. Aceşti 25 de ani se aşază sub semnul unei lucrări stăruitoare şi ziditoare. Câte zidiri şi făptuiri ale ierarhului şi Patriarhului Daniel nu ar putea fi amintite la împlinirea unei astfel de perioade! Sunt cele din Moldova şi apoi cele săvârşite în Ţara Românească, la cârma Bisericii Ortodoxe Române.
Ce am putea spune la împlinirea unui sfert de veac de slujire arhierească? Că „odorul cel de mare preţ“ s-a străduit să-l păzească cu grijă şi evlavie discretă? Că a împlinit porunca Domnului de a vesti Evanghelia la toată făptura, rostind cuvântări profunde şi sensibile, cum nu de multe ori se pot asculta între noi? Că a zidit mult şi a restaurat locaşuri vechi care păreau uitate şi abandonate? Că a îndemnat slujitorii Altarelor să facă asemenea, mâhnindu-se când întâlnea potrivnicii şi indiferenţă evidentă? Că a fost mare profesor întru ale teologiei, cu idei geniale şi savante, izvodind planuri de întâlniri panortodoxe şi interconfesionale, vorbind măiestrit despre Ortodoxia noastră şi despre „frumuseţea care va mântui lumea“? Că a cinstit mulţi sfinţi, pe Sfânta Parascheva cea mult milostivă îndeosebi şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie aşijderea, dar şi pe Sfântul Ioan Iacob, pe Sfântul Ştefan cel Mare, pe Cuviosul Daniil Sihastrul, pe Sfânta Teodora de la Sihla şi pe alţii asemenea lor? Că a tipărit sumedenie de cărţi de teologie şi spiritualitate, cu subiecte despre sfinţi, slujitori ai Bisericii şi evenimente sfinte? Că a zidit o mare şi puternică biserică, numită TeleviziuneaTrinitas, care duce în zeci de mii de case (uneori chiar mai mult) românilor Sfânta Liturghie şi slujbele Bisericii? Nu pot insista acum amintind bucuria unor oameni bolnavi, singuri, izolaţi sau aflaţi departe de ţară care pot astfel trăi în comuniunea rugăciunii. La fel şi RadioulTrinitas, amvon de propovăduire într-o lume aflată în permanentă schimbare. Că a prins contur, înaintând pe zi ce trece construirea Catedralei Mântuirii Neamului, visul patriarhilor noştri şi al românilor a căror simţire rezonează cu Biserica? Că a cunoscut umilinţele unor vremuri potrivnice şi a dus corabia printre valuri ameninţătoare spre liman? Că bucuriile lui au fost bucuriile Bisericii, iar tristeţile le-a încredinţat lui Dumnezeu Preamilostivul?
Este acum, la împlinirea unui sfert de veac de la hirotonia întru arhiereu, un moment de bucurie întru Duhul Sfânt pentru Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Se bucură în aceste zile duhul Patriarhilor României, al cuvioşilor sihăstreni Paisie şi Cleopa, al părinţilor săi după trup, Stela şi Alexie, al surorii rugătoare, Floare, al părintelui profesor Dumitru Stăniloae, dar şi al tuturor slujitorilor din Biserica Triumfătoare şi Luptătoare, martori ai acestei lucrări pilduitoare.
Oamenii zilelor noastre, mulţi dintre ei, uită să fie recunoscători. Nu mai avem puterea de a aprecia jertfa şi strădaniile păstorilor de suflete, trezvia, grija, îndelunga lor răbdare, statornicia şi dăruirea cea din toată inima.
Chiar şi asprimea mustrărilor se preschimbă adesea în blândeţea păstorului care se bucură de aflarea oii celei rătăcite.
Cuvintele, chiar alese cu grijă, nu pot vorbi îndeajuns despre dragostea unui ierarh, despre râvna, împlinirile, dar şi neîmplinirile lui într-un răstimp de 25 de ani închinaţi Domnului. Despre unele lucruri este poate prea devreme să amintim, sau poate prea târziu. (Articol semnat de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi publicat în cotidianul “Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, ediţia din 26 februarie 2015)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 991, Ultimul acces: 2026-08-12 08:52:50

Timp total: 0.03s...

[]:1