Trei țări vor fi reprezentate pentru prima oară în Colegiul Cardinalilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Trei țări vor fi reprezentate pentru prima oară în Colegiul Cardinalilor

[2015-02-13]
Diferitele culturi reprezentate de Episcopii care vor fi creați Cardinali în acest sfârșit de săptămână demonstrează universalitatea Bisericii, îmbogățind așadar Colegiul Cardinalilor, a declarat prefectul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. Referindu-se la acele țări care nu au mai avut până acum vreun Cardinal, Cardinalul Fernando Filoni a declarat că prezența lor "face de asemenea Biserica foarte universală, nu doar cu numele ci și în realitate, în prezență".
Dintre cei 20 de Cardinali care vor fi creați în cadrul Consistoriului din 14 februarie 2015 din Vatican, trei vin din țări care nu au mai fost reprezentate până acum de un Cardinal: Arhiepiscopul Charles Bo de Yangon, Burma; Episcopul Soane Mafi de Tonga; și Episcopul Arlindo Gomes Furtado de Santiago de Cabo Verde. În cele două zile de dinaintea Consistoriului de sâmbătă, Colegiul Cardinalilor se reunește pentru a discuta reforma Curiei Romane. Cardinalul Filoni a spus că în cadrul acestor întâlniri, noii Cardinali aduc de obicei în atenția tuturor punctul lor de vedere, și au de asemenea "ocazia de a cunoaște mai bine munca noastră și cum se fac lucrurile".
El a adăugat că "este foarte util pentru noi să ascultăm și pentru ei să înțeleagă". Prelatul italian a mai precizat că în cadrul Consistoriilor trecute, noii Cardinali au cerut să fie parte a "celor mai importante momente decizionale, atât pentru a contribui cu ceva cât și pentru a asculta ceea ce se întâmplă". Dintre cei 20 de noi cardinali, 15 vor fi Cardinali electori, putând participa într-un Conclav viitor. Cei 15 noi Cardinali electori vin din 14 națiuni: cinci din Europa, trei din Asia, trei din America Latină, doi din Africa și doi din Oceania. A doua zi după Consistoriu, Papa Francisc și noii Cardinali vor concelebra o Liturghie solemnă în Bazilica San Pietro.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-08-12 19:22:32