Liturghie arhiereasca la Catedrala Mitropolitană din Sibiu[2015-02-10]Credincioșii din Sibiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din a doua duminică a Triodului, oficiată la Catedrala mitropolitană de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Adealului.În cuvântul de învățătură, potrivit mitropolia-ardealului.ro, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre perioda Triodului, în care starea de pocăință trebuie să stăpânească ființa noastră interioar. Mai apoi, ierarhul a tâlcuit Evanghelia duminicii, a Întoarcerii fiului risipitor, din care învățăm cum să ne întoarcem sufletele spre Dumnezeu, în stare de pocăință. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu a anunțat credincioșii că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința din săptămâna trecută pe Preasfințitul Andrei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului ca Episcop al Covasnei și Harghitei. Părintele Mitropolit i-a mulțumit pe această cale PS Episcop Andrei pentru slujirea și devotamentul din acești ani de arhierie la Sibiu și l-a asigurat de tot sprijinul în noua chemare de a-i păstori pe românii ortodocși din cele două județe din centrul țării. De asemenea, IPS Mitropolit Laurențiu a anunțat că duminica viitoare, pe 15 februarie, va avea loc în Catedrala din Miercurea Ciuc ceremonia de întronizare a noului Episcop de Covasna și Harghita. Credincioșii au posibilitatea să participe la acest eveniment deosebit pentru comunitatea de români din Covasna și Harghita, pentru a fi alături de PS Episcop Andrei și pentru a se ruga împreună cu soborul de arhierei și preoți care va oficia Sfânta Liturghie și ceremonia de întronizare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2026-08-12 07:04:39
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1