Slujire arhierească în Parohia severineană Sf. Ilie Tesviteanul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească în Parohia severineană Sf. Ilie Tesviteanul

[2015-02-04]
În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, pe 8 februarie, credincioșii severineni vor avea parte de alese bucurii duhovnicești și de arhierești binecuvântări. Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica “Sf. Ilie Tesviteanul” din municipiul Drobeta Turnu Severin.
"Ierarhul mehedințenilor va fi înconjurat la oficierea jertfei euharistice de un sobor de preoți și diaconi. La slujba arhierească vor psalmodia membrii grupului psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală. Părintele paroh Ioan Ovidiu Polexă cheamă, alături de fiii duhovnicești, și pe ceilalți buni rugători severineni, să ia parte la o slujbă deosebită, în duh de rugăciune și de comuniune frățească. La finalul Liturghiei duminicale, Părintele Episcop va pune la inimile celor prezenți cuvânt de învățătură", după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Știri Episcopia Sevrinului și Strehaiei.
Parohia „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” se află în partea de vest a Severinului. Lângă paraclisul provizoriu s-a construit o nouă biserică, a căreia piatră de temelie a fost pusă în 1991. Lucrările, începute în 1992, au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate în anul 1998. Sfântul lăcaș este proiectat în stilul neobizantin, cu o suprafață de 500 metri pătrați. Slujba de sfințire a avut loc în data de 20 iulie 2014, în ziua hramului.
Parohia este prezentă și în spațiul virtual, având o pagină de prezentare pe internet, unde credincioșii au acces la informații utile despre biblioteca parohială, programul liturgic, părinții slujitori sau ierarhul locului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1058, Ultimul acces: 2026-08-10 07:41:15