Slujire arhierească la Mănăstirea Comana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la Mănăstirea Comana

[2015-01-27]
La 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XXXII-a după Rusalii. În biserica Mănăstirii Comana, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii care au trecut pragul bisericii mănăstirii, s-au putut închina la părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu, potrivit episcopiagiurgiului.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos și Vameșul Zaheu. Acesta, a arătat Chiriarhul, a reușit să se desprindă de avuția nedreaptă, prin convertirea bruscă, atașându-se îndată lui Hristos și învățăturii Lui. Astfel, Zaheu cel mic de statură se dovedește a fi mare la suflet, capabil să renunțe la jumătate din avuția sa, pe care se hotărăște să o împartă săracilor și, în plus, să restituie împătrit, așa cum prevedea Legea Veche. Acest gest, a subliniat Preasfinția Sa, a reprezentat o căință sinceră și deplină a lui Zaheu, o convertire totală, o reîntoarcere de pe drumul păcatului la o nouă viață în Hristos, intrând în comuniunea ucenicilor Mântuitorului.
La final, ierarhul a oferit părintelui Arhim. Dr. Mihail Muscariu, Starețul Mănăstirii Comana, lucrarea "Lumina Sfintelor Scripturi - Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur", iar credincioșilor prezenți icoane cu Maica Domnului.
Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic "Melos Byzantin" al Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1011, Ultimul acces: 2026-08-11 21:02:57