Serile catehetice Părintele Ilie Cleopa[2015-01-22]Protopopiatul Botoșani organizează, pe parcursul anului 2015, Serile catehetice Părintele Ilie Cleopa. Prima întâlnire din acest an a avut loc marți, 20 ianuarie 2015, și s-a bucurat de prezența unui număr mare de credincioși din parohiile botoșănene, informează Ziarul Lumina.Preoții parohi din Protopopiatul Botoșani sunt implicați în acest an în organizarea Serilor catehetice Părintele Ilie Cleopa. Prima întâlnire a avut loc marți, 20 ianuarie 2015, în sala de festivități a Protoieriei Botoșani, iar tema a fost Taina Sfântului Botez. Aceste activități au loc în contextul în care anul acesta Biserica noastră face amintire de marii nevoitori în misiune, de Sfântul Ioan Gură de Aur și de activitatea misionară a parohiei și a mănăstirii. Ne-am gândit împreună cu părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani, să organizăm o serie de evenimente dedicate activității misionare. Preoții din protopopiat au fost grupați, astfel încât pregătesc câte o temă pe care o prezintă în fiecare marți seară. După ce este expus referatul, slujitorii sfintelor altare oferă răspunsuri credincioșilor prezenți, atât referitoare la tema prezentată, cât și la alte probleme din viața de zi cu zi. Sunt invitați să participe toți cei care vor să simtă că se implică în misiune, în lucrare și în slujirea lui Dumnezeu. Scopul acestei întâlniri este acela de a ne ajuta între noi, să păstrăm aceeași credință, astfel încât Duhul Sfânt să fie în mijlocul nostru, a explicat părintele Petru Fercal, misionar protopopesc. Sporirea interesului pentru comuniune și înțelegere Temele alese pentru serile catehetice fac parte din învățătura de credință ortodoxă. Astfel, inițiatorii programului s-au gândit la vrednicul de pomenire arhimandrit Ilie Cleopa, mare misionar al Bisericii noastre, nevoitor și trăitor. Am dorit, ca sub această denumire a programului nostru, să încercăm să trezim interesul creștinilor și al preoților pentru a ne implica în misiune, în slujire a vieții în iubire, în pace și în comuniune. Slujitorii sfintelor altare ce vor fi rânduiți vor pregăti referatul sub aspectul misiunii, al vieții sociale. Se vor folosi materiale ajutătoare, astfel încât oamenii să înțeleagă învățătura de credință, pentru a spori interesul pentru unitate, comuniune și înțelegere în societate, a adăugat misionarul protopopesc al Protoieriei Botoșani. Creștinii ortodocși, ajutați să înțeleagă frumusețea Ortodoxiei În cadrul primei întâlniri organizate, sala protopopiatului a fost plină. Mai mult de atât, enoriașii din parohii au adresat multe întrebări, la finalul temei intitulate Despre Sfântul Botez. Seara catehetică s-a încheiat cu un repertoriu de cântări religioase susținut de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Botoșani. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ne cere nouă, preoților, să ne implicăm în mod activ și să-i ajutăm pe creștini să înțeleagă frumusețea Ortodoxiei. Astfel, putem dezvolta spiritul de comuniune și de într-ajutorare a Bisericii străbune. În același timp, putem asigura pacea și liniștea, atât sub aspect sufletesc, cât și sub aspectul comunității. Mulțumim părintelui protopop Lucian Leonte pentru că ne-a ajutat să ne putem implica în lucrarea misionară, s-a exprimat părintele Petru Fercal. Locuitorii orașului Botoșani, deși se confruntă cu lipsuri materiale, sunt atașați de Biserică și de preoții care îi păstoresc. Ei sunt prezenți în număr mare la sfintele slujbe din duminici și sărbători, înconjurând cu multă dragoste pe ierarhii care slujesc deseori în această parte a Moldovei. Am dorit ca astfel de întâlniri să aibă loc la protopopiat, întrucât spațiul ne permite să prezentăm materiale video, sau să răspundem la frământările enoriașilor noștri, a adăugat părintele Petru Fercal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1135, Ultimul acces: 2026-08-10 14:08:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1