Spectacol de Crăciun în Episcopia Caransebeșului[2014-12-16]Și în acest an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Sala de festivități Episcop Elie Miron Cristea a Episcopiei Caransebeșului a găzduit un moment artistic închinat praznicului Nașterii Domnului. Spectacolul s-a desfășurat vineri, 12 decembrie, și a fost prezentat de elevi de la Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș, împreună cu elevi de la Colegiul Național Traian Doda și Liceul Tehnologic Decebal din localitate, informează Ziarul Lumina.Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a debutat cu interpretarea piesei de teatru Viflaimul de Victor Ion Popa. În continuare, artiștii au prezentat pițărăii, tradiția cu ignatul, precum și alte obiceiuri și tradiții din Banat care vestesc Nașterea Domnului. La fel ca în fiecare an, ceata de urători îmbrăcați în costume tradiționale au închinat din versurile Plugușorului cele mai bune gânduri de sănătate, spor și bucurie duhovnicească pentru Anul Nou, ce stă să înceapă. Vremea Postului Crăciunului este o perioadă în care primim și dăruim multă iubire și căldură sufletească. Aceasta pentru că apropiata sărbătoare a Nașterii Domnului este momentul ce a adus pe pământ bucuria cerului. În duhul bucuriei de sărbătoare, elevii seminariști au interpretat într-o formă dramatică parte din evenimentele petrecute la Nașterea Mântuitorului în lume. Putem afirma că am fost introduși în atmosfera vremurilor de acum 2.000 de ani și am colindat și noi, și magii, și păstorii către peștera Betleemului. Nădăjduim ca jertfa artistică a elevilor seminariști să înduplece multe suflete risipite și să le întoarcă «pe altă cale», pe drumul spre Hristos, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului. Manifestarea s-a bucurat de un public numeros, care a gustat cu emoție și entuziasm din momentele artistice puse în scenă de actori. În încheierea spectacolului s-a cântat de către toți cei prezenți colindul sfânt și bun O, ce veste minunată! și tradiționalul La mulți ani!. La final, Preasfințitul Părinte Lucian i-a răsplătit pe artiști cu daruri și tuturor celor prezenți le-a oferit iconițe și calendare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1017, Ultimul acces: 2026-07-28 15:21:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1