Colindători la Catedrala Mitropolitană din Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Colindători la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

[2014-12-14]
Catedrala mitropolitană din Timișoara a găzduit și duminica aceasta, un concert de colinde. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. De această dată, vestitorii Nașterii Domnului au fost copiii de la Grădinița „Troița” și de la Școala „Sfântul Antim Ivireanul”, instituții aflate sub patronajul eparhiei.
„Să-i primim cu multă dragoste, cu multă grijă pentru că ei sunt viitorul Bisericii și țării noastre. Așadar, ne bucurăm de dragostea lor, de dragostea părinților și de faptul că ei găsesc în Biserică sprijin, alinare, bucurie, dragoste, iar noi avem nădejdea că vom găsi la rândul nostru sprijin și dragoste din partea lor atunci când puterile noastre vor fi împuținate sau când vom face trecerea din lumea aceasta către veșnicie”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul.
Copiii au înregistrat recent și un album de colinde, intitulat „Ce soare răsare!”. De asemenea, copiii vor susține și alte concerte în perioada premergătoare Crăciunului.
Un program de colinde a fost susținut și de corul bărbătesc al studenților teologi de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. Colindătorii au fost răsplătiți de public cu aplauze, iar episcopul-vicar le-a oferit daruri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1109, Ultimul acces: 2026-08-01 04:25:49