Simpozionul Regele Carol I, 100 de ani de la trecerea la cele veşnice

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Simpozionul Regele Carol I, 100 de ani de la trecerea la cele veşnice

[2014-10-11]

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat vineri, 10 octombrie 2014, Simpozionul "Regele Carol I, 100 de ani de la trecerea la cele veşnice", după cum ne-a precizat Şerban Niţă.
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a oficiat, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi, începând cu ora 17:00, în Catedrala Arhiepiscopală Curtea de Argeş, Slujba Parastasului Regelui Carol I.
Începând cu ora 17.30, în Sala Manole a Palatului Arhiepiscopal, în acordurile Imnului Naţional al României, au debutat lucrările Simpozionului "Regele Carol I, 100 de ani de la trecerea la cele veşnice", în cadrul căruia au susţinut comunicări: Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Vasile Lupaşc - Istoric şi scriitor, Sorin Liviu Damean - Doctor în Istorie.
Muzica a fost şi ea prezentă la Simpozion graţie marilor artişti: tenorul Vlad Miriţă, pianistul Alexandru Burcă şi nu în ultimul rând violonistul Mădălin Sandu.
Simpozionul "Regele Carol I, 100 de ani de la trecerea la cele veşnice", a fost o evocare, o rugăciune-omagiu în memoria Majestăţii Sale Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie, 1914, Sinaia), cel care a fost Domnitorul, apoi Regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.
Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-l repete pentru că cine nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi respectă înaintaşii, nu va şti să îşi construiască viitorul şi va repeta greşeli ale trecutului ce îi vor umbri prezentul. Numai cunoscându-ne bine trecutul si învăţând din lecţia pe care ne-o oferă mai putem nădăjdui la un rost onorabil şi demn în Europa şi în lume.
Aşa cum bine spunea Mircea Vulcănescu, „un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat odată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om. Istoria e plină de neamuri care s-au stins şi sunt şi neamuri care şi-au trădat destinul. Pentru fiecare din cei care avem temeiuri să ne simţim români, neamul se-nfăţişează ca o chemare”.
Statul modern român a rezultat dintr-un proces istoric complex. El a fost construit cu străduinţe şi jertfe, dar şi cu inteligenţă politică de-a lungul a peste un veac. Timp de opt decenii, România a avut în frunte regi, constituindu-se astfel în perioada cea mai fastă a dezvoltării sale. Este perioada în care începând de la 10 mai 1866 a avut loc o continuă afirmare istorică, a fost dobândită independenţa şi s-a desăvârşit statul în hotarele naţiunii, realizându-se totodată, în continuare, într-un ritm alert, modernizarea României.
„Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei, şi de a domni ca domn constituţional” - Cu aceste cuvinte, Carol I devenea oficial domnitor al României, pentru ca, 15 ani mai târziu, să fie proclamat Rege al ţării, punând astfel bazele dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, care va conduce România până la instaurarea comunismului.
S-a scris apoi o importantă filă de istorie, Parlamentul României adoptând la 29 iunie 1866 prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Articolul 82 specifică: ,,Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură, excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe."
La 10 mai 1881, primind coroana, Carol I citea următoarea proclamaţie către popor: „Serbarea de azi consacră o epocă de 15 ani, plină de lupte grele, de fapte mari. Sub puternicul scut al Constituţiunii, România a crescut, s-a desvoltat, s-a întărit. Stăruinţa naţiunii, vitejia armatei şi credinţa pe care am avut-o în bărbăţia poporului au împlinit dorinţele noastre cele mai arzânde prin proclamarea Regatului, care este garanţia cea mai sigură pentru viitor. Primesc dar cu mândrie, ca simbol al independenţii şi al tăriei României, această coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor nostri, sfinţită în biserică. Ea va fi păstrată ca o comoară preţioasă, amintind momentele grele şi timpurile glorioase ce am străbătut împreună; ea va arăta generaţiunilor viitoare voinicia românilor şi unirea care a domnit între ţară şi Domn. Pentru Regină şi pentru mine însă, coroana cea mai frumoasă este şi rămâne dragostea şi încrederea poporului, pentru care n-avem decât un gând: mărirea şi fericirea lui. Să ne unim dar în faţa acestor steaguri cari au strălucit pe câmpul de onoare, în faţa acestei coroane, emblemă a Regatului împrejurul căreia naţiune strângă-se, ca oştenii în jurul drapelului; în faţa acestei măreţe manifestaţii, pentru care ţara întreagă a alergat în Capitală spre a fi martora acestei zile fericite, să ne unim în strigarea scumpă inimilor noastre şi care va găsi un răsunet puternic în acest loc sfinţit prin proclamarea celor mai însemnate acte: Să trăiască scumpa noastră Românie, astăzi încoronată prin virtuţile sale civice şi militare!”.
Între 1877-1878, alături de Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei şi de Marele Duce Nicolae, Carol I a deţinut comanda în timpul războiului împotriva Imperiului Otoman, jucând un rol important în înfrângerea turcilor. Astfel, la 10 mai 1877, România şi-a proclamat independenţa. Sub îndrumarea sa, au fost construite podurile feroviare de la Feteşti şi Cernavodă, o reţea de căi ferate, armata a fost dotată şi modernizată, au fost ridicate moşii regale, numeroase biserici şi şcoli, au apărut băncile de credit agricol, s-a dezvoltat industria casnică. Autoritatea sa extraordinară a dus la diminuarea intensităţii luptelor politice interne. După 48 de ani de domnie, la 27 septembrie 1914, Carol moare şi este înmormântat la Curtea de Argeş.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 607, Ultimul acces: 2026-08-11 00:52:58

Timp total: 0.03s...

[]:1