Simpozion internațional de Patrologie în Eparhia Severinului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Simpozion internațional de Patrologie în Eparhia Severinului

[2014-10-07]
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Eparhia mehedințeană se desfășoară în perioada 7-9 octombrie 2014 un simpozion internațional de Patrologie. Evenimentul va fi găzduit de mănăstirea Sf. Ana din Orșova, după cum informează episcopiaseverinului.ro
Prin lucrările acestui simpozion se dorește revigorarea trăirii creștinismului autentic, în lumina operei didactice a Sfinților Părinți și Scriitori ai Bisericii noastre.
Deschiderea oficială a manifestării culturale va avea loc marți, 7 octombrie 2014, începând cu ora 10:00, la mănăstirea orșoveană, în prezența a numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori universitari, preoți, monahi și monahii.
Invitat de onoare al simpozionului este ÎPS Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, care va susține și o comunicare în domeniul teologic amintit.
La prima ediție a acestui demers cultural-religios își vor mai aduce contribuția substanțială în cercetarea patrologică: PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Daniil, Episcopul Daciei Felix, Pr. Prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu, Lect. univ. dr. Ion Croitoru, Diac. Prof. univ. dr. Ioan Caraza, Pr. Prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, Arhim. dr. Teofan Mada, Arhim. Prof. univ. dr. Nicolae Ioannidis, Conf. dr. Marina Kolovopoulu, Lect. dr. Nicolae Xionis, Lect. Dr. Svet Ribolov – Bulgaria și ieromonahul Melchisedec, viețuitor al Mănăstirii Essex din Marea Britanie.
Toate comunicările vor fi publicate ulterior într-un volum de specialitate, editat de Episcopia Severinului și Strehaiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 586, Ultimul acces: 2026-08-12 20:05:12