Liturghie arhierească la Mănăstirea «Sfânta Maria» din Techirghiol - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Liturghie arhierească la Mănăstirea «Sfânta Maria» din Techirghiol

[2014-10-07]
În Duminica a 19-a după Rusalii, 5 octombrie 2014, obștea Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol – stavropighie patriarhală, l-a avut în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Pantelimon“ de la demisolul noii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a vorbit despre porunca iubirii vrăjmașilor.
„De-a lungul istoriei Bisericii creștine sunt nenumărați semeni ai noștri în toate timpurile, din toate epocile istorice și în toate locurile care au înțeles mesajul acestei Evanghelii și au împlinit porunca aceasta a iubirii chiar și a vrăjmașilor. Deci, Mântuitorul Hristos cere creștinului, celui care a crezut în El, să facă eforturi de a se autodepăși, de a face mai mult decât ceea este comun tuturor oamenilor, iar această poruncă copleșește mulțime de alte păcate. Dacă vei reuși ca în sufletul tău să fii împăcat sufletește și să te rogi pentru vrăjmașul tău deja te afli pe prima treaptă. Pentru că vă veți întreba dvs. oare cum să iubim pe vrăjmașii noștri? Ei bine, primul pas este să te rogi pentru ei. Există în cărțile noastre de cult rugăciuni speciale pentru vrăjmașii, pentru cei care ne asupresc pe noi. Să nu procedați cum procedează din nefericire unii creștini care vin la Sfântul Altar și aduc pomelnice în care se roagă pentru răzbunare. Nicidecum. Binecuvântați pe cei care vă blesteamă și faceți-le bine celor care vouă vă fac rău, asta cere Mântuitorul Hristos de la noi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Așezată aproape de malul Mării Negre, în stațiunea balneară Techirghiol, Mănăstirea „Sfânta Maria“ își are începutul în anul 1928, când patriarhul Miron Cristea a cumpărat aici o casă cu 16 camere, unde a fost înființat un sanatoriu preoțesc, deservit de câteva monahii, pentru clerul din întreaga țară. Mai târziu, în 1951, a fost adusă o bisericuță de lemn de la stâna regală din Sinaia, luând ființă un schit de maici, iar sanatoriul a devenit o anexă a schitului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 608, Ultimul acces: 2026-08-11 13:17:52