Hramul bisericii din Horia[2014-08-26]Biserica parohială din localitatea arădeană Horia (Neupanat / Pănatul Nou), dedicată Sf. Ignațiu de Loyola, și-a sărbătorit hramul duminică, 3 august 2014. Așezarea se află la circa 10 km distanță de orașul Arad, la nord de râul Mureș, fiind colonizată în 1787 cu 150 de familii care proveneau cu precădere din Lorena (Lothringen), dar și din regiunile Saar (Saarland), Luxemburg, Pfalz, Hunsrück, Westerwald și Mainfranken. Biserica romano-catolică a fost construită în anul 1825 și a fost pusă sub ocrotirea Sf. Ignațiu de Loyola, fiind una dintre puținele biserici bănățene cu acest hram. Deși comemorat la 31 iulie, sf. Ignațiu a fost sărbătorit la Horia mereu în duminică următoare datei de 31 iulie.Până în 1940, în satul cu o populație aproape exclusiv germană, catolică, locuiau circa 2000 de suflete. Azi, dintre locuitorii ce trăiesc aici, doar 28 mai sunt germani, lor alăturându-li-se circa 40 de slovaci, maghiari și români catolici, astfel că în total, comunitatea numără 68 de suflete. Pr. László Balogh, de la parohia Arad-Micălaca, se îngrijește și de comunitatea de la Horia și de cea de la Vladimirescu (Glogowatz / Glogovăț). Tot părintelui i se datorează și faptul că biserica din Horia a fost renovată în 2011, printr-o cooperare cu Asociația Germanilor din Horia, emigrați în Germania (HOG Neupanat). De atunci, hramul bisericii și sărbătorirea sa a redevenit un moment de întâlnire între credincioșii emigrați în Germania și cei din sat, în duminica imediat următoare patrociniului lăcașului de cult. La sărbătoarea din acest an au lansat invitații conaționalilor din Germania și membrii HOG Neupanat, prin președintele ei, Richard Jäger. Astfel, la 3 august 2014, clopotele patriei i-au chemat încă o dată pe credincioși la serbarea hramului și la cinstirea Sf. Ignațiu de Loyola. Au participat circa 50 de persoane, circa 25 din Germania și circa 25 din Horia. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. László Balogh (Arad-Micălaca), pr. Árpád Király (Arad-Șega) și pr. Peter Zillich (Regensburg), acesta din urmă rostind și predica festivă. Pr. Zillich a accentuat în cuvântul său rolul esențial al comunității și al solidarității între membrii acesteia. Chiar faptul că sărbătoarea hramului îi reunește pe credincioși, an de an, în jurul altarului, este sun semn al simțământului de comuniune, părintele bucurându-se că poate participa deja pentru a treia oară, consecutiv, la această sărbătoare. Tot un semn al identității creștine a credincioșilor din Horia, dar nu numai, sunt și pelerinajele pe care le organizează la Deggingen și în alte locuri, la ele participând adesea și pr. Zillich. În continuare, pr. Balogh, parohul locului, a rostit o predică succintă și în limba română. La orgă a cântat Christine Hennrich, interpretând Missa de Haydn, aceasta fiind completată și de două cântece în limba slovacă. Două mici ministrante, Theresia și Johanna Jäger, au asigurat cu seriozitate și atenție ajutorul pentru preoții celebranți. La finalul Sfintei Liturghii cei prezenți au cântat împreună cântecul "Glocken der Heimat", o compoziție muzicală care a mers multora la inimă. Tradițional, dar totodată impresionant pentru mulți a fost și rostirea în patru limbi a rugăciunii "Tatăl nostru". După Sfânta Liturghie a avut loc o mică agapă, organizată pentru toți cei prezenți, cu bucate gustoase și băutură tradițională. Organizarea sărbătorii a fost asigurată de primăria locală și de HOG Neupanat. Se aduc mulțumiri calde pr. László Balogh pentru organizare și pentru primirea caldă și însuflețită a oaspeților. În final, mulți dintre cei reveniți acasă de peste hotare, au vizitat mormintele apropiaților răposați, din cimitirul comunității. Un călduros "Mulțumesc" este transmis tuturor celor implicați, precum și participanților! (text & foto: Richard Jäger) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 561, Ultimul acces: 2026-08-08 03:43:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1