Cum încaieră morții Patriarhia cu Guvernul. Ce prevede Legea cimitirelor (Adevarul.ro)[2014-08-21]Oficialii BOR au cerut Guvernului să amâne intrarea în vigoare a primei legi a cimitirelor pe care o are România. Promulgat în iulie, actul legiferează mai multe puncte sensibile pentru Biserică: cimitirele private pot fi deschise mai ușor, cele creștine nu beneficiază de aceleași drepturi ca ale altor culte, iar libertatea la incinerare sau înmormântare fără preot este garantată.La mai bine de o lună de la promulgarea Legii 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a decis să declare actul normativ drept deficitar și ambiguu în multe privințe. Argumentul: legea nu reglementează problemele generate prin înființarea de cimitire private. Sfântul Sinod a cerut Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a acestei legi, pentru a fi completată. În pragul campaniei electorale în care se bate monedă pe religia candidatului, supărarea BOR poate fi un semnal de alarmă pentru politicieni. Și asta cu atât mai mult cu cât Biserica conduce în topul încrederii românilor, cu 67,2% voturi din totalul populației, urmată de Armată - 61,8%, conform ultimului sondaj pe această temă, realizat, în 2013, de INSCOP la comanda ziarului Adevărul. Normele comuniste, depășite Până la apariția acestei legi, înmormântarea românilor era parțial reglementată printr-un Ordin al Ministerului Sănătății din 1982, completat de o Hotărâre de Guvern din 2004. Majoritatea acestor reglementări sunt depășite, nu mai corespund condițiilor de viață actuale și normelor europene, au motivat inițiatorii proiectului de lege depus în aprilie 2009. Aceștia sunt: Aurelia Vasile (PSD, ulterior membru UNPR), Antal István, Erdei Dolóczki István, Lakatos Petru, Seres Dénes (UMDR) și Adrian-Miroslav Merka (Uniunea Democratică a Minorităților Cehă și Slovacă din România), toți deputați. Apărută la 11 iulie în Monitorul Oficial, legea intră în vigoare la 90 zile de la data publicării - adică în jurul datei de 9 octombrie. Executivul are la dispoziție alte 90 zile de la acea dată, pentru a stabili detalii precum criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare. Liber pentru cimitire private Una dintre supărările BOR, spun teologii, este faptul că noua lege îngăduie și altor entități, în afară de culte și de administrațiile locale, să înființeze cimitire. Până acum, acest lucru nu era posibil, decât în cazul în care, de exemplu, un investitor privat se asocia în participațiune cu primăria, pentru a deschide un cimitir. În acest caz, administrația locală beneficia de procente din profit, iar investițiile erau făcute doar de privat. Cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici în situația cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociațiilor sau fundațiilor, cât și în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte, arată noua lege a cimitirelor. Legea mai prevede ca, în cazul falimentului operatorului economic, al dizolvării asociației sau fundației, cimitirul se transmite în proprietatea localității pe teritoriul căruia se află. Locuri exclusiviste pentru alte culte Un alt punct sensibil al legii, mai spun teologii consultați de Adevărul, este mențiunea conform căreia acolo unde nu există cimitire locale, iar cultele nu au unul propriu, decedații respectivelor culte, dar și persoanele fără apartenență religioasă vor fi înhumate conform ritului propriu în cimitirele creștine. Nu același lucru se aplică și pentru cimitirele cultelor mozaic și musulman, unde sunt îngropați doar propriii credincioși. Ei au o cultură funerară exclusivistă. Sunt exclusiviști nu doar în timpul vieții, ci și pe lumea cealaltă, comentează teologul Radu Preda. Problema locurilor de veci este veche pentru comunitatea musulmană. Cele două cimitire musulmane din Constanța sunt deja pline, iar Muftiatul are un proiect de amenajare a unuia nou, la ieșirea din oraș spre Valu lui Traian. Suprafața de trei hectare ar acoperi din necesarul locurilor de veci, în principala zonă în care trăiește comunitatea musulmană. Cimitirele noastre sunt pline, este nevoie să construim unul nou. Avem terenul, nu avem autorizația încă. Este proiect, trebuie să obținem de la primărie avizele, arată Octai Memiș, secretarul eparhial al Muftiatului Cultului Musulman din România. Radu Preda vorbește despre comunicarea dintre instituțiile statului, care în această temă pare că n-a existat. Într-un subiect atât de delicat este nevoie de armonie între decidentul politic și culte. Inclusiv cultele trebuie să fie mai prompte în a semnala obiecțiile, nu să vină când procesul legislativ este încheiat, ca niște victime eterne ale sistemului, atrage atenția Preda. Legalizarea înmormântării fără preot Totodată, noua lege prevede câteva lucruri contestate, de-a lungul timpului, de oficialii BOR: înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul și modalitatea înmormântarii vor respecta voința fiecărei persoane, iar dacă n-a apucat să și-o exprime, vor fi decise de cei care se îngrijesc de ultimul său drum. Marius Rotar, președinte al Asociației Cremaționiste Amurg din România, nu se declară surprins de atitudinea BOR de a cere o modificare a legii deja promulgate. Referința la cimitirele particulare constituie doar vârful icebergului, deoarece legea cuprinde și alte situații care nu sunt pe placul Bisericii: înmormântările laice sau garantarea deplină a dreptului de a fi incinerat, deși aceasta din urmă exista în legislație, afirmă Rotar. El arată că BOR poate fi acuzată la rândul său de discriminare. Numărul capelelor funerare deținute de parohii ortodoxe s-a dublat în ultimii ani, ajungând, în 2013, la 330. Dacă cimitirele particulare, conform BOR, nu au nimic sacru în ele, fiind doar afaceri, de ce BOR nu oferă gratuit capelele funerare?, se întreabă Rotar. Liderul sugerează chiar schimbarea sintagmei loc de veci, pentru că leguitorul a prevăzut libertatea administratorului de a retrage dreptul de folosință a locului de înhumare, dacă acesta nu este îngrijit mai bine de doi ani. Unul dintre inițiatorii legii, deputatul Adrian-Miroslav Merka, susține: Dacă are obiecții și le înaintează, Biserica poate obține amânarea intrării în vigoare a legii. Până acum nu a contestat nimic. Din discuții cu colegii, cu oamenii de pe teren, a reieșit legea. Nimeni nu trebuie să fie discriminat, trebuie să ne respectăm unii pe alții, de orice confesiune am fi. O altă supărare: BOR vrea retrocedare Nemulțumirile BOR s-au manifestat încă din februarie 2012, când Sinodul emitea o hotărâre privind completarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor. În document se arăta că Biserica trebuie să obțină retrocedarea cimitirelor confiscate de fostul regim comunist. Biserica trasa sarcina centrelor eparhiale să continue demersurile la autoritățile locale pentru anularea certificatelor de urbanism eliberate pentru amenajarea cimitirelor private. Această problemă, însă, nu a fost tranșată până acum de autorități. Punctul de vedere BOR, remis miercuri seara Basilica, agenția de presă a Bisericii Ortodoxe Române, a publicat miercuri seara punctul de vedere detaliat al BOR privind Legea cimitirelor. Reproducem obiecțiile Sinodului BOR: Sfântul Sinod a avut în vedere că proiectul de lege a fost criticat inclusiv de instituții statale competente. Astfel, Guvernul României a comunicat la 10 martie 2010 numeroase observații și propuneri către Parlament, care vizau toate aspectele importante ale legii, Președintele României a respins motivat, în cinci puncte, la 13 decembrie 2010, promulgarea acestei legi, iar Plenul Camerei Deputaților a retrimis textul, în 18 martie 2014, către comisia juridică, pentru raport suplimentar. Fără a se ține cont decât în foarte mică măsură de problemele semnalate, legea a fost adoptată în pragul vacanței parlamentare, în grabă și fără invitarea la dezbateri a entităților interesate. Principalele motive care au trezit îngrijorarea Sfântului Sinod sunt următoarele: 1. Instabilitatea cimitirelor deținute de operatori economici, asociații sau fundații și faptul că un obiectiv de interes public local a fost lăsat în gestiunea unor entități efemere și fără responsabilitate comunitară; 2. Riscul permanent de tulburare a păcii confesionale în perimetrul cimitirelor private, datorită inexistenței obligației de a crea sectoare confesionale în acestea, așa cum au obligația autoritățile publice locale și cultele în cimitirele pe care le dețin. 3. Transformarea comunelor și orașelor și, implicit, a bugetelor locale, în garanți pentru cimitirele private din cuprinsul lor, întrucât preiau cimitirele private în cazul falimentului operatorului economic și al dizolvării asociației sau a fundației, fără a se stabili clar dacă, odată cu transmiterea cimitirului, sunt transmise și eventuale datorii. 4. Întrucât, între motivele care determină pierderea dreptului de concesiune asupra locului de veci, inclusiv în cimitirele existente ale cultelor, nu se află și acela al părăsirii cultului, legea afectează autonomia cultelor, întrucât încalcă prevederile referitoare la cimitire cuprinse în statutele, codurile canonice sau regulamentele acestora (cultele se organizează și funcționează în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice art. 8 alin. 1 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor) și va duce, în timp, la pierderea caracterului confesional al cimitirelor aparținând cultelor. 5. Obligația ca administratorul cimitirului să asigure funcționarea și întreținerea sălii de ceremonii funerare și a spațiului tehnic la temperaturi până la 15oC constituie condiții deosebit de împovărătoare pentru credincioși și unitățile de cult, mai ales pentru cele din localitățile rurale. 6. Condițiile pentru desființarea cimitirelor înainte de trecerea a 30 de ani de la ultima înhumare sunt mai permisive decât cele pentru desființarea cimitirelor după 30 de ani de la ultima înhumare și nu mai cuprind obligația existenței unor motive temeinic justificate sau a avizului cultului, ci doar avizul sanitar; 7. Nu sunt reglementate în nici un fel obligațiile persoanei care solicită deshumarea osemintelor după trecerea a 7 ani de la înmormântarea defunctului, de a nu distruge sau profana aceste oseminte. Pentru motivele sus menționate, Sfântul Sinod solicită Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a acestei legi, până la reglementarea corespunzătoare a problemelor semnalate. Oficiul canonico-juridic al Cancelariei Sfântului Sinod Autor: Sinziana Ionescu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 630, Ultimul acces: 2026-08-08 05:15:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1