Papa și penticostalii: O întâlnire de însemnătate istorică (II)[2014-08-10]În Italia și în lume nu au înțeles mulți, însă vizita Pontifului la Biserica evanghelică din Caserta este semnul unui dialog ecumenic care ar putea avea urmări cu caracter istoric. În interviul care urmează, apărut în traducere pe Ercis.ro, Matteo Calisi relatează istoria raporturilor pe care Cardinalul Bergoglio le întreținea cu Biserica Evanghelică Penticostală, cea mai mare realitate creștină după Biserica Catolică, având peste jumătate de miliard de aderenți. Redăm în continuare a doua parte a interviului.- Puteți să ne povestiți prietenia și colaborarea dumneavoastră cu pastorul Giovanni Traettino? - Ne leagă o prietenie și o colaborare în slujirea reconcilierii de peste 30 de ani. La începutul anilor '80 a început un dialog între Comunitatea lui Isus din Bari și Mișcarea sa de Comuniune și Restaurare la Caserta (denumită apoi Biserica Evanghelică a Reconcilierii). În 1992, l-am invitat pe pastorul Traettino să vorbească la o Conferință Carismatică Catolică pe stadionul "Sfântul Nicolae" la Bari. Cu acea ocazie pastorul Traettino a făcut un gest profetic, acela de a spăla picioarele unui reprezentant al Bisericii Catolice. Aceste gest de umilință a însemnat începutul unei lungi colaborări între mine și pastorul Giovanni Traettino. Am constituit în același an un organism de dialog între catolici și evanghelici carismatici și penticostali din Italia, numit "Consultarea Carismatică Italiană". Această muncă a fost definită de istorici un eveniment de pionierat la nivel ecumenic. Profesorul Massimo Introvigne a realizat o carte-interviu luat pastorului Traettino și subsemnatului cu titlul Așteptând Rusaliile (Editrice Il Messaggero, Padova 1996), menită să dea mărturie despre drumul de reconciliere între catolici și evanghelici, o mișcare născută în Italia și care de acum s-a extins la multe națiuni în lume. Cu ocazia unei vizite a noastre la Buenos Aires în 2006 pastorul Giovanni Traettino a intrat în contact cu fostul Cardinal Bergoglio. Cu pastorul Giovanni Traettino lucrăm și astăzi împreună predicând această "Evanghelie a reconcilierii". În lunile trecute am realizat întâlniri de reconciliere la Phoenix, Arizona, cu sprijinul Papei Francisc și al Episcopilor catolici locali, și am intervenit la o întâlnire cu importanți lideri evanghelici europeni la Palma de Mallorca (Spania). Cu ajutorul Domnului, sperăm să mai putem realiza câteva proiecte viitoare pentru Italia. - La Caserta, Papa Francisc a vorbit despre "diversitate reconciliată". Ați putea aprofunda acest concept? - Papa Francisc vorbind la întâlnirea de la Caserta a citat o teză a teologului reformat Oscar Cullmann, care susținea că unitatea Bisericii ar fi posibilă prin primirea reciprocă a unei "diversități reconciliate". În această privință ar merita o atenție deosebită experiența ecumenică formată în sânul Reînnoirii Carismatice Catolice, un "curent de har" care este prezent în manieră transversală în majoritatea Bisericilor creștine. Acest har carismatic și ecumenic a fost pe larg ilustrat de unul dintre protagoniștii reînnoirii conciliare, Cardinalul Leon Joseph Suenens, Arhiepiscop de Malines-Bruxelles. Publicând a doilea Document de la Malines cu titlul Ecumenism și Reînnoire Carismatică, prelatul belgian a scris că Reînnoirea Carismatică Catolică, sau altfel spus "Reînnoirea penticostală catolică", vehiculează unitatea prin natura sa, pentru că împărtășește aceleași haruri ale experienței spirituale ale mișcării penticostale evanghelice. Și chiar dacă pot să prefere catolicii justificări doctrinale și ecleziologice diferite de mișcarea penticostală evanghelică, este totuși de netăgăduit împărtășirea cu mișcarea penticostală a aceleiași experiențe care caracterizează în mod decisiv creștinătatea contemporană. Acest har ecumenic este în mod obișnuit descris ca un nou "Botez în Duhul Sfânt", expresie biblică indicată recentă și de Sfântul Părinte care a solicitat răspândirea sa la toți în Biserică. În aceeași ocazie, Papa Francisc i-a încurajat public pe carismatici să continue reflecția ecumenică despre natura Reînnoirii Carismatice Catolice și să se angajeze "în ecumenismul spiritual cu toți acei frați și surori din alte Biserici și comunități creștine care cred în Isus Cristos ca Domn și Mântuitor". - Dvs ați desfășurat dialogul cu carismaticii și în țările de limbă engleză, nu? - Din 2002 în 2013, în calitate de președinte al CFCCC, un organism recunoscut de Consiliul Pontifical pentru Laici cu sediul în Cetatea Vaticanului, am urmărit îndeaproape apostolatul Comunităților carismatice de alianță cu vocație ecumenică prezente în Europa, Statele Unite și Australia. Îndeosebi, Comunitatea lui Isus din Bari, al cărei moderator sunt, începând din 1983, a inspirat în diferite națiuni inițiative de dialog cu bisericile penticostale și cu alte tradiții ecleziale la care a ajuns Reînnoirea carismatică, între acestea și tradiția ebraică-mesianică. - Ați putea să ne ilustrați câteva din inițiativele și din întâlnirile care au fost realizate? - Este valabil pentru toate inițiativele următoare: CCI "Consultarea Carismatică Italiană" (Italia din 1992), UIC "United in Christ" (Statele Unite ale Americii din 1993 - Canada din 2010 - Regatul Unit din 2011), CRECES "Comuniunea reînnoită între catolici și evanghelici în Duhul Sfânt" (Argentina din 2004); ENCRISTUS "Întâlnirea dintre creștinii care caută unitatea și sfințenie" (Brazilia din 2008); Întâlniri internaționale între catolici și evrei-mesianici (Bari, Italia din 2002). În afară de asta, semnalez întâlnirile internaționale pentru pacea între națiuni denumite "Kairos" care din 2002 se desfășoară la Bari, oraș ecumenic prin excelență, și care adună reprezentanți internaționali din Biserici și denominațiuni atinse de experiența carismatică-penticostală. - Credeți că inițiativele pe care tocmai le-ați ilustrat contribuie la dialogul ecumenic? Și în ce mod? - Din aceste mărturii observăm că Duhul Sfânt imprimă o accelerare a procesului ecumenic dintre Biserici și nu numai cu cele penticostale. În același timp se evidențiază, prin slujirea petrină, o crescândă incisivitate și decizie de a voi să se continue o prietenie cu Bisericile penticostale și carismatice evanghelice, chiar dacă rămân în unele dintre aceste denominațiuni rezistențe și închideri, înregistrate de altfel și în unele ambiente catolice. Cu toate acestea, cu vizita Papei Francisc la Caserta a fost scrisă o nouă pagină în istoria unității creștinilor care cu greu va fi uitată. Duhul Sfânt este în mod suveran în acțiunea în Biserica Sa. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 546, Ultimul acces: 2026-08-08 03:32:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1