Papa Francisc: Credința creștinului merge în întâmpinarea Domnului înviat[2014-08-10]În această duminică, 10 august 2014, din nou lectura evanghelică în ritul latin și în cel bizantin a coincis: umblarea pe apă a lui Isus. Papa Francisc, în alocuțiunea sa înaintea rugăciunii Angelus, rostită împreună cu credincioșii și pelerinii reuniți în Piața San Pietro, a arătat că credința lui Petru, care merge și el pe apă spre Isus, dar apoi se scufundă cuprins de teamă, este o imagine a credinței noastre. Redăm alocuțiunea rostită de Pontif, după traducerea publicată pe Ercis.ro.Iubiți frați și surori, bună ziua! Evanghelia de astăzi ne prezintă episodul cu Isus care merge pe apa lacului (cf. Matei 14,22-33). După înmulțirea pâinilor și a peștilor, El îi invită pe discipoli să urce în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt, în timp ce El dă drumul mulțimii și apoi se retrage complet singur ca să se roage pe munte până noaptea târziu. Între timp pe lac se pornește o furtună puternică și chiar în mijlocul furtunii Isus ajunge la barca discipolilor, mergând pe apa lacului. Când îl văd, discipolii se înspăimântă, cred că este o fantomă, însă El îi liniștește: "Curaj, Eu sunt, nu vă fie frică!" (v. 27). Petru, cu elanul său tipic, îi cere aproape o dovadă: "Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă"; și Isus îi spune "Vino!" (v. 28-29). Petru coboară din barcă și începe să meargă pe apă; însă vântul puternic îl cuprinde și el începe să se scufunde. Atunci strigă: "Doamne, salvează-mă!" (v. 30) și Isus îi întinde mâna și îl ridică. Această relatare este o icoană frumoasă a credinței apostolului Petru. În glasul lui Isus care îi spune: "Vino!", el recunoaște ecoul primei întâlniri pe malul aceluiași lac și imediat, încă o dată, părăsește barca și merge spre Învățător. Și merge pe apă! Răspunsul încrezător și prompt la chemarea Domnului duce mereu la săvârșirea de lucruri extraordinare. Isus însuși ne-a spus că suntem capabili să facem minuni cu credința noastră, credința în El, credința în cuvântul Său, credința în glasul Său. În schimb Petru începe să se scufunde în momentul în care își abate privirea de la Isus și se lasă răpus de adversitățile care-l înconjoară. Însă Domnul este mereu acolo, și atunci când Petru îl invocă, Isus îl salvează de pericol. În personajul lui Petru, cu elanurile sale și slăbiciunile sale, este descrisă credința noastră: mereu fragilă și săracă, neliniștită și totuși victorioasă, credința creștinului merge în întâmpinarea Domnului înviat, în mijlocul furtunilor și al pericolelor lumii. Este foarte importantă și scena finală. "După ce au urcat în luntre, vântul s-a oprit. Atunci cei care erau în luntre s-au plecat în fața lui Isus și au spus: 'Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!'" (v. 32-33). În barcă sunt toți discipolii, uniți de experiența slăbiciunii, a îndoielii, a fricii, a "puținei credințe". Însă când în acea barcă urcă Isus, climatul se schimbă imediat: toți se simt uniți în credința în El. Toți mici și înfricoșați, devin mari în momentul în care se aruncă în genunchi și recunosc în învățătorul lor pe Fiul lui Dumnezeu. De câte ori și nouă ni se întâmplă același lucru! Fără Isus, departe de Isus, ne simțim înfricoșați și neadecvați până acolo încât să credem că nu putem reuși. Lipsește credința! Însă Isus este mereu cu noi, ascuns probabil, dar prezent și gata să ne susțină. Aceasta este o imagine a Bisericii: o barcă ce trebuie să înfrunte furtunile și uneori pare pe punctul de a fi doborâtă. Ceea ce o salvează nu sunt calitățile și curajul oamenilor săi, ci credința, care permite să mergem și în întuneric, în mijlocul dificultăților. Credința ne dă siguranța prezenței lui Isus mereu alături, a mâinii Sale care ne prinde pentru a ne scoate din pericol. Noi toți suntem în această barcă și aici ne simțim în siguranță în pofida limitelor noastre și a slăbiciunilor noastre. Suntem în siguranță mai ales atunci când știm să ne punem în genunchi și să-l adorăm pe Isus, unicul Domn al vieții noastre. La aceasta ne cheamă mereu Mama noastră, Preasfânta Fecioară Maria. Ei ne adresăm încrezători. După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele: Iubiți frați și surori, Ne lasă uluiți și zdruncinați știrile venite din Irak: mii de persoane, între care atâția creștini, alungate din casele lor în manieră brutală; copii morți de sete și de foame în timpul fugii; femei sechestrate; persoane masacrate; violențe de orice tip; distrugere peste tot; distrugere de case, de patrimonii religioase, istorice și culturale. Toate acestea îl ofensează grav pe Dumnezeu și ofensează grav omenirea. Nu se poartă ură în numele lui Dumnezeu! Nu se face război în numele lui Dumnezeu! Noi toți, gândindu-ne la această situație, la acești oameni, să păstrăm acum tăcere și să ne rugăm. (tăcere) Le mulțumesc celor care, cu curaj, oferă ajutor acestor frați și surori și am încredere că o eficace soluție politică la nivel internațional și local poate să oprească aceste crime și să restabilească dreptul. Pentru a asigura mai bine de apropierea mea de acele populații dragi, am numit ca trimis al meu personal în Irak pe Cardinalul Fernando Filoni, care mâine va pleca de la Roma. Și în Gaza, după o încetare a ostilităților, s-a reluat războiul, care seceră victime nevinovate, copii... și nu face decât să înrăutățească conflictul dintre israelieni și palestinieni. Să-l rugăm împreună pe Dumnezeul păcii, prin mijlocirea Fecioarei Maria: Dă pace, Doamne, zilelor noastre, și fă-ne artizani ai dreptății și ai păcii. Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi. Să ne rugăm și pentru victimele virusului "ebola" și pentru cei care luptă pentru a-l opri. Salut toți pelerinii și pe romani, îndeosebi pe tinerii din Verona, Cazzago, San Martino, Sarmeola și Mestrino, și tinerele scout din Treviso. De miercuri până luni, 18 august, voi face o călătorie apostolică în Coreea: vă rog, însoțiți-mă cu rugăciunea, am nevoie de aceasta! Mulțumesc. Și tuturor vă doresc duminică frumoasă și poftă bună. La revedere. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 531, Ultimul acces: 2026-08-05 00:37:06
|
Timp total: 0.04s...
[]:1