Școală de vară pentru copii și tineri, la Suceava - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Școală de vară pentru copii și tineri, la Suceava

[2014-08-09]
Asociația „Mereu tineri“ din Suceava, în colaborare cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Suceava, organizează în această lună Școala de vară, în cadrul unui amplu proiect, intitulat „Cunosc, deci contez“, informeaz㠓Ziarul Lumina”.
Acest proiect este implementat cu sprijinul municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava, în parteneriat cu Școala Gimnazială Numărul 10 din Suceava și Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Părintele paroh Gheorghe Husarciuc a menționat că activitățile taberei sunt organizate pe două componente: una teoretică (prezentări, vizionări, dezbateri pe teme de lectură, informatică, biologie, alimentație) și una practică (deplasări la diferite obiective culturale din Suceava și la biserici monument). Amintim că proiectul „Cunosc, deci contez!“ a debutat în luna iunie 2014 și are menirea de a-i strânge împreună pe copii și tineri pentru a se apropia de valorile credinței și neamului nostru.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 597, Ultimul acces: 2026-08-05 08:10:37