De ziua Sf. Ignațiu Papa a luat masa cu iezuiții[2014-08-01]Papa a făcut joi seara o vizită surpriză iezuiților din Roma, spre bucuria lor. Ieri a fost sărbătoarea Sf. Ignațiu de Loyola, iar Sfântul Părinte a mers să cineze la Curia Generală a Iezuiților din Roma. Anul trecut sărbătoarea a fost marcată de celebrarea Liturghiei cu iezuiții la biserica mamă a ordinului, biserica Gesu din Roma.Pontiful iezuit a ajuns la sediul curial din Borgo Santa Spirito, lângă Vatican. Înainte să intre a fost salutat de trecătorii ce erau atunci în zonă, în fața porții Curiei. Vizita a fost privată și foarte simplă, au declarat iezuiții. Papa a luat cina cu iezuiții, după care a mers în sala de recreație, unde a băut o cafea și s-a întreținut amical cu iezuiții din casă. Șapte frați și surori ai pr. Paolo Dall'Oglio, iezuitul răpit în Siria acum un an, au fost oaspeți la aceeași cină, se mai spune în comunicat. Papa Francisc le-a adresat cuvinte de mângâiere. Au mai fost prezenți un grup de profesori iezuiți, aflați la Roma pentru o întâlnire anuală găzduită de Curia Generală Iezuită. La final Papa a părăsit Curia prin grădina din spate. Pe situl iezuiților se găsesc fotografii cu sosirea Papei, turul făcut în Curie, masa, rugăciunea din capelă și plecarea. Legături: Album foto Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 637, Ultimul acces: 2026-08-07 11:47:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1