Biserica Greco-Catolică din România a fost prezentată în cadrul celei de-a 87-a Adunări Plenare ROACO, la Roma - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica Greco-Catolică din România a fost prezentată în cadrul celei de-a 87-a Adunări Plenare ROACO, la Roma

[2014-06-29]
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla și PS Claudiu Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore de Făgăraș și Alba Iulia, au participat la cea de-a 87-a Adunare Plenară a ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale), care s-a desfășurat la Roma, între 23-26 iunie 2014, în ultima zi a adunării fiind programată o audiență la Sfântul Părinte Francisc. În cadrul lucrărilor adunării plenare s-au analizat prioritățile evanghelizării și intervențiile necesare pentru funcționarea structurilor și activitatea operatorilor pastorali din România și Ucraina precum și situația eclezială din Țara Sfântă și noile perspective deschise în regiune de pelerinajul apostolic efectuat de Papa Francisc în luna mai, 2014. A fost prezentată, de asemenea, situația creștinilor din Siria.
Marți, 24 iunie, PS Florentin și PS Claudiu, au celebrat Sfânta Liturghie la Altarul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Biserica "Sfântul Petru" din Vatican, împreună cu Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, alături de alți șapte Episcopi și 17 preoți. În aceeași zi, după-amiază, cei doi Ierarhi din România au prezentat în plenul adunării situația Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și evoluția ei de la ultima plenară ROACO (din 2007) până în prezent, răspunzând întrebărilor ce le-au fost adresate. Prezentarea, care a fost însoțită și de o proiecție de imagini tematice, a descris realitatea Bisericii din perspectiva catehezei, educației, misiunii, precum și a activității Asociației Caritas. Ierarhii români au împărțit cu acest prilej pliante în limba engleză, cuprinzând referințe despre structurile de bază ale celor șapte Eparhii care alcătuiesc Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite.
În ultima zi a lucrărilor, joi, 26 iunie, participanții la Adunarea Plenară a ROACO au fost primiți în audiență de Sfântul Părinte. Papa Francisc li s-a adresat, spunând că întâlnirea cu membrii Congregației pentru Bisericile Orientale și cu Reprezentanții ROACO îi îngăduie să reînnoiască îmbrățișarea tuturor Bisericilor Orientale. Papa a insistat asupra nevoii de unitate și pace, arătând că "primii chemați să cultive pacea sunt tocmai frații și surorile din Orient, împreună cu păstorii lor". Sfântul Părinte și-a exprimat solidaritatea cu Bisericile Orientale în problemele cu care acestea se confruntă, îndemnând la sprijinirea lor: "În special fraților și surorilor din Siria și din Irak, Episcopilor și preoților acestora, le exprim, împreună cu voi, apropierea Bisericii Catolice. De asemenea, o extind Țării Sfinte și Orientului Apropiat, dar și la iubita Ucraina, în momentele atât de încercate pe care le trăiește și la România, despre care v-ați interesat în cursul lucrărilor. Vă îndemn în continuare la o intensă angajare în sprijinirea lor" - au fost cuvintele Papei Francisc.
La întoarcerea sa de la Roma, PS Florentin și-a exprimat bucuria pentru mesajul de solidaritate al Papei Francisc, apreciind totodată ca un semn încurajator interesul manifestat pentru Biserica Greco-Catolică din România, atât de Congregația pentru Bisericile Orientale, cât și de Asociațiile din cadrul ROACO, "cu atât mai mult cu cât Biserica Română Unită cu Roma a fost alăturată Bisericilor din Siria, Ucraina sau Țara Sfântă, unde, după cum se știe, există probleme deosebit de grave. Să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că la noi în țară este pace și nu suntem în mijlocul unor încercări precum ale Bisericilor din țările menționate", a mai afirmat Preasfinția Sa, îndemnând ca, "în comuniune cu Sfântului Părinte Francisc și cu întreaga Biserică Catolică, să avem ca prioritate rugăciunea pentru pace. Așa cum afirma Sfântul Părinte în timpul audienței din 26 iunie, «autenticul semănător al păcii este Dumnezeu și adevărata pace nu ne poate fi dată de către lume, ci numai de către Isus și în ciuda rănilor grave pe care le suferă și în zilele noastre, aceasta poate fi mereu însuflețită». Să fim, prin urmare, «făcători de pace»."
(Sursa: vedeți aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 420, Ultimul acces: 2026-08-06 08:47:09