INTERVIU ÎPS Laurențiu Streza, despre trafaletul Patriarhului: Luăm și noi de unde putem. Dacă «iubitorii» noștri îi spun trafalet, să fie trafalet (Adevarul.ro)[2014-06-23]Am realizat un interviu telefonic cu IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, pe care l-am rugat să explice utilizarea mult mediatizatului trafalet de către Patriarhul României.Buna ziua, Ĩnalt Prea Sfințite Laurențiu, vreau să vă adresez o întrebare legată de trafaletul Patriarhului. Ați văzut că au apărut în presă mai multe referiri legate de acest miruitor extensibil și vreau să vă întreb dacă există ceva temeiuri liturgice. Dumneavostră sunteți și președintele comisiei de liturgică din Sfântul Sinod și vroiam să vedem dacă aveți o poziție oficială. IPS Laurențiu Streza: Auziți, Teologia liturgică nu se face la obiecte sau mijloace, obiecte de acestea cu care noi miruim, ungem, deci acestea nu exprimă un adevăr teologic, ci sunt un mijloc prin care noi împlinim lucrarea sfințitoare. Deci nu interesează pe nimeni ce valoare are sfințirea unei biserici, prin ungere cu Sfântul Mir, ci îi interesează bățul respectiv, care seamănă cu un trafalet, sau e luat de undeva. Luăm și noi de unde putem și unde sunt mijloace foarte ușor de utilizat. Dacă iubitorii noștri, care ne iubesc mult, îi spun trafalet, să fie trafalet. Eu nu l-am folosit ca trafalet, ci l-am folosit cu o pensulă în cap și ușor ung cu Sfântul și Marele Mir la distanță de 3 metri sau 4 metri înălțime. Aceasta e toată treaba. Nu există nici un temeni și nu e nevoie să existe temei, pentru că nu interesează pe cei care habar nu au ce înseamnă sfințirea unei biserici, sau sfințirea unei case, sau binecuvântarea unui așezământ, pe ei nu îi interesează ca dau și cu apă sfințită. Se vor lega și de busuioc, că de ce dau cu busuioc și nu dau cu un spray sau cu altceva. Deci, lucrurile sunt tendențios puse, asă că nu ne deranjează, nici nu ne aranjează, nici nu ne deranjează. Dar din punct de vedere liturgic și scripturistic, nu există o referire anume ? Ce să scrie ? Că nu-i voie să dai cu un băț așa ? Spune că se pune un mijloc, scrie clar la sfințirea unei biserici. Se punea într-un băț mare, într-o pocie lungă, ceva frumos cu o cârpă sau cu altceva, care se înmoaie în Sfântul Mir și cu acela se ungea. Deci e un mijloc care se adaptează, e un instrument care se adaptează la un serviciu religios. Dar important este serviciul în sine, importantă este semnificația teologică a lucrării care se face prin sfințirea bisericii. Nu a bățului. Poate să fie ce-o fi. S-au legat de mine că am pus tricolor. Păi bineînțeles că eu am tricolor și în biserică, în toate bisericile și respect semnul sfânt al apartenenței noastre la țara în care ne-am născut. Aceasta poate să nu convină nimănui și să creadă ce o vrea. Și atunci de ce credeți că s-a inflamat atât de tare presa ? Păi nu au avut altceva. A fost un show. Cuiva i s-a părut ia uite bă, ăsta seamănă un un trafalet. Păi da, dacă îl iei, și-l pui, și-l faci ca trafalet, poți să-l faci ce vrei, da poți să dai în cap cu el, să-l omori pe unu', nu ? Aceasta e toată treaba. Depinde ce faci cu instrumentul. Dacă vrei să sfințești, poți să sfințești, dacă vrei să batjocorești, poți să batjocorești. Aceasta e o chestie prea banală ca să fie luată în seamă. Nu luăm în seamă ceea ce nu e esențial pentru viața noastră, pentru biserica noastră. Așa că A fost o treabă că i-au impresionat că au văzut și străinii Și aceia fac show. A doua zi, acolo nu a mai apărut (știrea), la noi încă mai apare, și iarăși comentarii De aceea, noi nu avem ce comenta un lucru care nu are nicio valoare ca informație pentru cineva. Chestiunea era doar din punct de vedere, să zic așa, ca și temei în slujirea Bisericii, ca și referințe A fost asimilat obiectul respectiv, folosit unde putea să fie folosit. A fost introdus în uzul liturgic cu temei necesar, pentru ca să se folosească de toți episcopii care slujesc, sau care sfințesc bisericile pe dinafară sau pe dinăuntru, pentru că avea sistemul acela telescopic. Să umbli cu o pocie din aceea mare după tine Vă dați seama cât e de greu și de purtat. Și apoi sunt biserici mai mici, trebuie să ai alta mai mică. Nu am lăsat ca fiecare preot să-și facă singur câte un miruitor, pentru că pe urmă rămânea acolo și Sfântul și Marele Mir se păstrează, nu se poate arunca oriunde. Nu se aruncă niciunde, se arde, se conservă, se ține cu mare grijă. De aceea îl luăm noi, noi ungem, noi îl luăm cu noi, avem grijă și îl protejăm așa cum se cuvine. Și nu s-ar putea folosi o chestiune mai mică, mai simbolică ? Adică, ar trebui Dar de ce trebuie să fie simbolică ? Poate să pară că e grandomanie.. Nu e nicio grandomanie, e pur și simplu o rea intenție, de a vedea că e grandomanie, că iei unul de acela telescopic cu 20 de lei. Grandomanie extraordinară ! Dar să iau eu să ung jos E principiu Spune că se unge biserica sus la înălțime unde nu se mai atinge. Nu mai poate nimeni să atingă și să pângărească locul uns cu Sfântul Mir. E clar. Și când se botează un copil și se unge cu Sfântul Mir, semnul unde a fost uns, se șterge cu un burete sau cu fașa, pentru ca atunci când se face baie să nu se pângărească, să nu fie aruncat Sfântul Mir. Acum, dacă ne uităm la pozele care au apărut pe site-ul Patriarhiei, erau miruite și niște monitoare TV, mă gândesc că acelea au fost șterse la un moment dat Păi nu, deci acelea au fost făcute cu untdelemn. Nu pe monitor Domne, chiar așa ? Dacă Nu mai comentăm, e de prisos Oamenii cuminți când privesc astfel de știri își dau seama până unde a ajuns informația noastră. Deci, tare interesant a fost, cu ce a uns Patriarhul. Dar să fi zis, cât efort a făcut Patriarhul ca să își păstreze, ca să aibe o televiziune a lui, a Bisericii, să aibe un radio al Bisericii, să aibe un ziar al Bisericii Asta nu interesează pe nimeni. Acum, fiind acte publice, sunt de interes public și de aceea am Interes public, dar sunt acte banale. Domn'le, eu dacă mă duc pe stradă și fac un gest cuiva îi pare curios, dar e gestul meu, e un tic al meu, nu ? Eu un obicei al meu. Bine, e public, dar asta e general, trebuie neapărat să ne prindem de Părintele Patriarh reprezintă poziția oficială a Bisericii Exact. Și ceea ce a făcut patriarhul, facem și noi toți, adică, unde ne ducem și sfințim o casă, dacă e mai mare, mai înaltă, telescopic, poți să faci până sus, dacă e micuț, e de 2 metri, un metru și jumătate, și cu acela faci numai unde trebuie. Deci, e foarte practic, acesta e lucru esențial în cult. Se folosesc obiecte practice, pentru realizarea lucrărilor tainice pe care nu le vedem noi, sunt în spatele actelor pe care le săvârșim. Bine. Vă mulțumesc frumos pentru amabilitate ! Cu plăcere ! Sănătate ! Nu e nicio problemă. La revedere ! Doamne ajută ! Autor: Daniel Bîlbă Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 475, Ultimul acces: 2026-08-06 17:49:51
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1