Conferirea Sfântului Mir în Dieceza de Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Conferirea Sfântului Mir în Dieceza de Timișoara

[2014-06-19]
Seria Miruirilor a început în Dieceza de Timișoara în Duminica Rusaliilor, 8 iunie, odată cu conferirea Sf. Mir unui grup de 123 de tineri în Domul "Sf. Gheorghe" din capitala Banatului. Excelența Sa Martin Roos, Episcop de Timișoara, alături de Mons. Johann Dirschl, Vicarul general al Diecezei, de Mons. Gheorghe Augustinov, paroh în Timișoara V. Mehala, de și de pr. dr. Heinz Detlef Stäps, canonic al Diecezei de Rottenburg-Stuttgart, sosit în vizită în țara noastră, în fruntea unei delegații care a vizitat toate Diecezele și Eparhiile țării noastre, au miruit în Duminica Coborârii Sfântului Duh începând cu orele 10.00, momentul de început al Sfintei Liturghii pontificale.
În predica sa, Episcopul le-a reamintit celor prezenți rolul Duhului Sfânt în apariția Bisericii lui Cristos, dar și în viața noastră, rolul său zilnic de sfătuitor, de dătător de curaj, dar și de iubire și de tărie în problemele vieții. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată din punct de vedere muzical de corul Exultate al Domului din Timișoara, dirijat de Róbert Bajkai-Fábián, organistul catedralei bănățene. Dintre tinerii miruiți, 22 au fost vorbitori de limbă maternă bulgară, pregătiți în această limbă în parohia Mehala, astfel că Preasfințitul Martin Roos l-a delegat pe Mons. Gheorghe Augustinov să le administreze Sacramentul maturității creștine acestor tineri în limba bulgară. În acest sens, Mons. Johann Dirschl i-a miruit pe tinerii de limbă maghiară, iar Excelența Sa Martin Roos și oaspetele, pr. dr. Heinz Detlef Stäps, i-au miruit pe tinerii de limba română, respectiv de limba germană. Fiecare grup lingvistic a putut răspunde în limba sa maternă în cadrul ritualului administrării Mirului, dar și în particular, în momentul primirii darului Duhului Sfânt.
Duminică, 15 iunie, în sărbătoarea Preasfintei Treimi, la o săptămână după sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, Rusaliile, parohia "Sfânta Tereza de Liseiux" din cartierul Șega al orașului Arad a avut bucuria ca un grup de 49 de tineri și tinere să poată primi Sacramentul Sf. Mir și astfel să intre în rândul creștinilor maturi și implicați, membri responsabili ai comunității locale. Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată începând cu orele 10.00, la altarul Euharistic pășind pr. Nikola Lauš, cancelar diecezan, delegat din partea Excelenței Sale Martin Roos pentru a administra Sacramentul Mirului în această comunitate, pr. Király Árpád, canonic catedral și arhidiacon al Arhidiaconatului de Arad, precum și pr. Daniel Pozsonyi, capelan de Arad-Șega.
În predica sa, pr. Lauš a vorbit comunității, dar mai ales tinerilor ce urmau a fi miruiți, despre cele spuse de Sf. Irineu de Lyon cu privire la ființa umană: și anume că omul este format din trup, suflet și Duh Sfânt. Referindu-se la Duhul Mângâietor, cel trimis de Tatăl și de Fiul în lume, părintele le-a vorbit celor prezenți despre cea de-a treia persoană a Sf. Treimi, despre importanța Sa pentru fiecare om, fie el tânăr care se pregătește să îl primească, fie adult care l-a primit deja, cu ceva timp în urmă. Duhul bunului sfat, al inspirației, cel care se primește mai ales cu credință și umilință în suflete, trebuie să ne încălzească mereu inimile, el fiind mai presus de toate, Duhul iubirii. Tinerii prezenți, alături de nașii și de părinții și invitații lor, au asistat cu multă emoție la Sf. Liturghie. Grupa a fost formată din 24 de tineri de limbă română și 25 de limbă maghiară, cu toții îmbrăcați în haine de sărbătoare. Pregătiți cu atenție de către preoții și cateheții comunității, ei au știut să răspundă cu claritate întrebărilor care fac parte din ritualul administrării Mirului, dând astfel mărturie despre credința lor și despre dorința de a-l mărturisi pe Cristos în viața lor și în societatea contemporană.
Tot duminică, 15 iunie a.c., în parohia romano-catolică "Sf. Nume al Mariei", din cartierul Timișoara V Mehala, s-a administrat Sf. Mir unui grup de treizeci și opt tineri de tineri ai acestei comunități, dintre care treisprezece sunt vorbitori de limbă germană și elevi ai Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara, iar douăzeci și cinci limba română. Celebrantul principal al Sf. Liturghii solemne a fost Mons. Johann Dirschl, Vicar general, alături de care au concelebrat Mons. Gheorghe Augustinov, parohul locului, pr. Mihai M. Sima, capelan de Timișoara II Fabric și pr. Zoltán Toman, capelan de Timișoara I Cetate. Pr. Josef Hajdu, paroh emerit de Timișoara I Cetate a stat la dispoziția credincioșilor pentru Sf. Spovadă.
Imediat după intrarea festivă în biserica arhiplină și împodobită de sărbătoare, părintele vicar general a fost salutat de părintele paroh, iar apoi de un membru al comitetului bisericesc și de un reprezentant al tinerilor ce urmau a fi miruiți. Tot tinerii miruiți au fost aceia care au oferit darurile la altar, la Ofertoriu, sub chipul a nu mai puțin de nouă feluri de simboluri și obiecte diferite. Altarul a fost pregătit și ornat de un grup de persoane sub îndrumarea Gabrielei Burmann, catehet și profesor de religie în cadrul Liceului Nikolaus Lenau. Partea muzicală a celebrării Euharistice a fost asigurată de corul reunit al parohiei, format din coriștii de limbă maghiară și germană, precum și din cei de limbă română. (text: Claudiu Călin; foto: parohia romano-catolică Arad-Șega; Luca Velciov - Timișoara)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 552, Ultimul acces: 2026-08-03 12:58:57