Papa Francisc: Bucuria este semnul distinctiv al creștinului[2014-05-22]Bucuria este "sigiliul creștinului" chiar și în dureri și chinuri, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi, 22 mai 2014, dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful și-a reafirmat convingerea - susținută în mai multe rânduri - că este imposibil ca un creștin să fie trist și a subliniat că Duhul Sfânt ne învață să iubim și ne umple de bucurie, citim pe situl Radio Vatican. Amintind că Isus, înainte de a se înălța la Cer, a vorbit despre multe aspecte, oprindu-se asupra a "trei cuvinte cheie": pace, iubire, bucurie, Papa a reamintit că Isus "nu ne dă pacea acestei lumi", ci "o pace pentru totdeauna".Despre iubire, Isus a spus de mai multe ori că "porunca este de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele", stabilind aproape un "protocol după care vom fi judecați" - capitolul 25 al Evangheliei după Sfântul Matei. Vorbind despre vocația creștină, Sfântul Părinte a pus accentul pe necesitatea de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu: "Vocația creștină este aceasta: de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu, adică de a respira, de a trăi din acest oxigen, din acest aer", Isus explicând că "tipul de raport dintre El și Tatăl este și o relație de iubire dintre El și noi. Iar noi nu putem decât să rămânem în această iubire care vine de la Tatăl". Pacea și iubirea dăruite de Isus nu vin din această lume, ci ni le dăruiește El. Pontiful a insistat asupra îndemnului lui Isus de a rămâne în iubirea Sa. Semnul că noi rămânem în iubirea Sa sunt Poruncile, a continuat, explicând că rădăcina iubirii înflorește mai apoi în Porunci. Apelând la una dintre expresivele figuri de stil cu care ne-a obișnuit în acest prin an de pontificat, Sfântul Părinte a spus că tristețea nu este compatibilă cu spiritul creștin: "Bucuria este asemenea unui semn distinctiv pentru un creștin. Un creștin lipsit de bucurie sau nu este un creștin sau este un creștin bolnav. Nu există o altă posibilitate. Starea sa de sănătate creștină nu este bună, căci lipsește bucuria." "Odată am spus despre ei că sunt creștini cu față de ardei iute în oțet... cu fața mereu tristă și cu sufletul la fel, lucru deloc frumos. Aceștia nu sunt creștini. Un creștin fără bucurie nu este un creștin. Bucuria este asemenea unui sigiliu pentru creștini, chiar și în dureri, chinuri și persecuții." Pontiful l-a indicat pe Cel în măsură să procure unui creștin pacea, iubirea și bucuria, dar pe care uităm să-l invocăm atunci când tristețea aducătoare de boală sufletească dă târcoale vieții noastre, în ciuda identității creștine pe care o avem. La finalul predicii, Papa a invocat de la Domnul harul de a-l păstra mereu în noi pe Duhul Sfânt, care ne învață să iubim, umplându-ne de iubire și pace. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 590, Ultimul acces: 2026-08-03 15:50:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1