Declarația Conferinței Episcopilor din România referitoare la alegerile europarlamentare din 2014 (Catholica.ro)[2014-05-08]Noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniți la Oradea, în sesiunea de primăvară, între 5-7 mai, îi îndemnăm pe toți oamenii de bunăvoință, și în special pe catolici, să își exercite dreptul și responsabilitatea de a participa la vot, la alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai 2014.Creștinii au datoria morală de a se implica activ în păstrarea și promovarea valorilor conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Îi încurajăm, așadar, în mod deosebit pe tineri, care sunt viitorul societății și al Bisericii, să participe la dezbaterile din societate și la vot. Amintim, totodată, că este dreptul fundamental și democratic al cetățenilor României de a acorda propriul vot în ziua alegerilor acelor candidați care promovează și susțin valorile Bisericii. Unind glasul nostru cu cel al Episcopilor catolici din țările membre ale Uniunii Europene (UE), îi îndemnăm pe candidații la alegerile europarlamentare să se angajeze, prin politici complete și eficiente, pentru susținerea, promovarea și apărarea valorilor morale și creștine care au plămădit Europa, in particular ale societății românești. De asemenea, îi încurajăm pe toți credincioșii să acorde propriul vot acelor candidați care au în program: susținerea tinerilor, a persoanelor cu dizabilități, a celor săraci, a vârstnicilor, promovarea culturii vieții, a familiei și demnitatea ei, ocrotirea întregii creații a lui Dumnezeu; promovarea unității în cadrul UE și susținerea, fără echivoc, a principiului subsidiarității, ducând în Parlamentul European valorile creștine, tradiționale românești și binele comun; promovarea libertății religioase ca trăsătură fundamentală a unei societăți tolerante și deschise și susținerea dreptului fiecăruia de a-și manifesta credința în public; apărarea emigranților precum și libera circulație a cetățenilor în UE. Mesajul Bisericii este unul de speranță. Convingerea noastră este, așadar, aceea că proiectul European este inspirat de o imagine nobilă a omenirii și poate modela viitorul Europei. Haruri și binecuvântări tuturor. În numele Episcopilor catolici din România, + IPS Ioan ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de București, președinte CER. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 541, Ultimul acces: 2026-08-04 20:46:11
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1