Papa către directorii Națiunilor Unite: Sfidați toate formele de nedreptate[2014-05-09]În această dimineață Papa Francisc i-a primit în audiență pe secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki Moon, și pe directorii executivi ai agențiilor, fondurilor și programelor Națiunilor Unite și ai organizațiilor specializate, reuniți în Roma pentru întâlnirea bianuală pentru coordonarea strategică a Consiliului Conducătorilor Executivi al Națiunilor Unite.În discursul său, Pontiful a mulțumit celor care sunt primii responsabili de sistemul internațional "pentru marile eforturi realizate în favoarea păcii mondiale și a respectării demnității umane, a ocrotirii persoanei, în special a celor mai săraci sau a celor mai slabi, și a dezvoltării economice și sociale armonioase". De asemenea i-a felicitat pentru rezultatele Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, în special legat de educație și de reducerea sărăciei extreme, adăugând că "popoarele merită și speră roade și mai bune", deoarece "o parte importantă a omenirii continuă să fie exclusă de la beneficiile progresului și, de fapt, izolată ca ființe umane de categoria a doua". De aceea, viitoarele obiective ale dezvoltării sustenabile trebuie să fie "formulate cu generozitate și curaj, pentru ca să ajungă efectiv să aibă incidență asupra cauzelor structurale ale sărăciei și foamei, să obțină ulterioare rezultate substanțiale în favoarea ocrotirii ambientului, să garanteze o muncă decentă pentru toți și să dea o ocrotire adecvată familiei, element esențial al oricărei dezvoltări economice și sociale sustenabile. Este vorba, îndeosebi, de a sfida toate formele de nedreptate, opunându-se 'economiei excluderii', 'culturii rebutului' și 'culturii morții', care, din păcate, ar putea ajunge să devină o mentalitate acceptată în mod pasiv." Sfântul Părinte a explicat că "spiritul care ar trebui să fie la originea și la sfârșitul fiecărei acțiuni politice și economice" poate fi găsit în "întâlnirea lui Isus Cristos cu bogatul vameș Zaheu, care a luat o decizie radicală de împărtășire și de dreptate când conștiința sa a fost trezită de privirea lui Isus. [...] Privirea, adesea fără glas, a acelei părți din omenirea respinsă, lăsată în urmă, trebuie să miște conștiința operatorilor politici și economici și să ducă la alegeri generoase și curajoase, care să aibă rezultate imediat, ca acea decizie a lui Zaheu. [...] Astăzi, îndeosebi, conștiința despre demnitatea fiecărui frate, a cărui viață este sacră și inviolabilă de la concepere până la sfârșitul natural, trebuie să ne facă să împărtășim, cu totală gratuitate, bunurile pe care providența le-a pus în mâinile noastre, fie că sunt bogății materiale fie că sunt opere ale inteligenței și spiritului, și să redăm cu generozitate și belșug ceea ce pe nedrept poate că am refuzat altora." "Episodul lui Isus Cristos și Zaheu ne învață că promovarea unei deschideri generoase, eficace și concrete față de necesitățile celorlalți trebuie să fie mereu mai presus de sistemele și de teoriile economice și sociale. Isus nu îi cere lui Zaheu să își schimbe locul de muncă, nici să denunțe propria activitate comercială; îl induce doar să pună totul, în mod liber dar imediat și fără discuție, în slujba oamenilor. Toate aceste îmi permit să afirm [...] că progresul economic și social drept se poate obține numai conjugând capacitățile științifice și tehnice cu o angajare de solidaritate constantă, însoțită de o gratuitate generoasă și dezinteresată la toate nivelele. De aceea la această dezvoltare dreaptă vor contribui fie acțiunea internațională, angajată să obțină o dezvoltare umană integrală în favoarea tuturor locuitorilor planetei, fie redistribuirea legitimă a beneficiilor economice din partea statului, fie colaborarea indispensabilă a activității economice private și a societății civile." Legături: Textul integral al discursului papal Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 585, Ultimul acces: 2026-08-01 22:15:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1