Premierul Ucrainei primit de Papa Francisc[2014-04-26]Astăzi, în Palatul Apostolic din Vatican, premierul Ucrainei, Arseniy Yatsenyuk, a fost primit în audiență de Sfântul Părinte. După această audiență s-a întâlnit cu secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, și cu secretarul pentru relațiile cu statele, Arhiepiscopul Dominique Mamberti.Discuțiile cordiale, care au avut loc în contextul bunelor relații bilaterale dintre Sfântul Scaun și Ucraina, s-au concentrat pe situația actuală. S-a exprimat speranța că toate părțile implicate vor colabora în mod constructiv pentru refacerea stabilității politice și sociale în țară, în conformitate cu legea internațională, și pentru promovarea înțelegerii între popoarele din regiune. Atenția s-a îndreptat spre rolul specific al Bisericilor și organizațiilor religioase, precum și a credincioșilor, cu toții fiind chemați să dezvolte respectul reciproc și armonia între toate componentele societății. La final s-a făcut referire la posibilitatea avansării inițiativelor comunității internaționale în acest sens. Acum două zile, joi dimineața, Sfântul Părinte l-a primit în audiență pe premierul Republicii Albaneze, Edi Rama, care de asemenea ulterior s-a întâlnit cu Cardinalul Parolin și cu Arhiepiscopul Mamberti. Discuțiile au evidențiat bunele relații dintre cele două părți și s-au concentrat pe teme de interes comun privind relațiile dintre spațiul eclezial și cel civil, dialogul interreligios și contribuția Bisericii la binele comun al societății albaneze. S-a discutat și despre probleme regionale, precum și despre evoluția Albaniei în drumul spre deplina integrare în Uniunea Europeană. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 607, Ultimul acces: 2026-08-05 18:07:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1