Lumina Sfântă a venit la Ierusalim la Mormântul Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lumina Sfântă a venit la Ierusalim la Mormântul Domnului

[2014-04-19]
Mii de pelerini aflați la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Ierusalim au primit Lumina Sfântă astăzi, 19 aprilie 2014. Sfânta Lumină s-a pogorât la ora 14:18.
Credincioșii împreună cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea și cu un sobor de ierarhi și preoți au înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt. În timp ce s-a cântat „Lumină lină”, Patriarhul și-a scos veșmintele și mitra și s-a supus percheziționării pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar a intrat în Sfântul Mormânt. În interior, Patriarhul a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă și cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Patriarhul a ieșit din Sfântul Mormânt și a dat Lumina Sfântă preoților care așteptau, precum și celor de afară.
Sfânta Lumină va fi adusă în țara noastră de o delegație condusă de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul Episcop Vicar patriarhal și de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 615, Ultimul acces: 2026-08-04 12:26:21