Denia Prohodului la Catedrala Episcopală din Slobozia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Denia Prohodului la Catedrala Episcopală din Slobozia

[2014-04-19]
Vineri, 18 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașului a săvârșit la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia Denia Prohodului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La slujbă au participat numeroși credincioși, care s-au rugat și au cântat imnul prohodului Domnului. La sfârșitul Deniei, ierarh, preoți și credincioși, au săvârșit procesiunea în jurul Catedralei Episcopale cu Sfântul Epitaf, o pânză pe care este pictată punerea în mormânt a Mântuitorului. După ce toți credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf, a fost așezat pe Sfânta Masă, unde va rămâne până la Praznicul Înălțării Domnului.
În încheiere, potrivit sf-esc.ro, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificația patimilor și morții Domnului nostru Iisus Hristos, pentru fiecare dintre noi, îndemnând credincioșii la pregătire sufletească și trupească pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, chezășia mântuirii noastre.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 619, Ultimul acces: 2026-08-04 11:08:31