Slujire arhierească și călugărie la mănăstirea Sf. Ana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească și călugărie la mănăstirea Sf. Ana

[2014-04-15]
Pe 17 aprilie, în Joia Sfintelor Pătimiri, ierarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea orșovean㠓Sf. Ana”, ctitoria ziaristului Pamfil Șeicaru, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.
Alături de Episcopul Severinului și Strehaiei va lua parte la ceremonia religioasă un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile stranei vor fi date de către Grupul psaltic “Sf. M. Mc. Gheorghe” de la Catedrala episcopală din municipiu.
La finalul Sfintei Liturghii va avea loc o rânduială cu totul aparte, cea a tunderii în monahism a unei noi viețuitoare.
Mănăstirea Sfânta Ana a fost ctitorită de Pamfil Șeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în primul Război Mondial.
Așezământul monahal a fost construit între 1936 și 1939, perioadă în care Șeicaru era director al ziarului “Curentul” și deputat în Parlamentul României. În timpul comunismului, chiliile au fost transformate în locuri de cazare, în biserică funcționând o discotecă și un restaurant.
În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se și menirea pentru care a fost făcută.
Astfel, abia în decembrie 1990, mănăstirea a fost sfințită de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoți localnici.
Complexul monahal inițial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradițional românesc și chilii pe ambele părți, ansamblul având forma literei "U". În ultimul deceniu, a mai fost construită clopotnița cu un altar de vară și un fost bloc de alimentație publică în care funcționează actualmente Muzeul memorial Pamfil Șeicaru, biblioteca, trapeza și un atelier de croitorie.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 10317, Ultimul acces: 2026-08-02 21:19:06