Denie – Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Slobozia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Denie – Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Slobozia

[2014-04-03]
Miercuri, 2 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit slujba Deniei – Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, potrivit sf-esc.ro.
Preasfinția Sa a ținut cuvânt de învățătură despre Sfântul și Marele Post, despre Canonul cel Mare și despre ajutorul pe care această rugăciune a Sfântului Andrei Criteanul ni-l dă în urcușul duhovnicesc al acestui post. A vorbit despre viața Sfintei Maria Egipteanca, despre puterea Harului Dumnezeiesc de a-I vindeca pe păcătoșii care se căiesc.
La Sfârșitul slujbei a bine și a binecuvântat credincioșii prezenți. Vineri Preasfinția Sa va săvârși, împreună cu soborul de slujitori de la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, slujba Deniei Imnului Acatist.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-08-02 22:09:13