Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman[2014-04-03]Credincioșii parohiei Sf. Gheorghe din municipiul Roman au participat miercuri, 2 aprilie, la slujba Sfântului Maslu oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul la Catedrala Arhiepiscopală din RomanMiercurea din săptămâna a V-a a Postului Mare a fost una deosebită pentru credincioșii parohiei Sf. Gheorghe din municipiul Roman. La ora 19.00, după slujba Canonului cel Mare, aceștia au participat la Taina Sfântului Maslu oficiată în Catedrala Arhiepiscopală Sf. Cuvioasă Parascheva din Roman de către Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți, potrivit epr.ro. Participarea credincioșilor romașcani la o astfel de slujbă pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești, așa cum este Taina Sfântului Maslu, a constituit un moment de înălțarea duhovnicească pentru fiecare dintre cei prezenți, cu atât mai mult cu cât, rugăciunile de mângâiere, de alinare a suferințelor și de întărire în credință, au fost rostite de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, în prezența unui impresionant sobor de preoți, după cum a precizat preotul Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ și paroh al bisericii Sf. Gheorghe din Roman. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 632, Ultimul acces: 2026-08-03 11:56:31
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1