Liturghia Darurilor și Sfântul Maslu în Parohia Cupele, Protoieria Bolintin[2014-03-20]În Parohia Cupele, Protoieria Bolintin, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a săvârșit miercuri, 19 martie 2014, Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, urmată de Taina Sfântului Maslu, de către un sobor de preoți condus de Pr. Pisculungeanu Florian, Secretar al Protoieriei Bolintin, informează episcopiagiurgiului.ro.La final, părintele secretar a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre încărcătura duhovnicească și folosul sufletesc, dobândite prin participarea la Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie, cel care este supranumit cel Mare sau Dialogul, datorită viețuirii pe pământ, dar și scrierilor sale de mare folos duhovnicesc, pe care le-a lăsat moștenire Bisericii lui Hristos. Totodată a vorbit și despre importanța și necesitatea primirii Tainei Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, deoarece anul 2014 este anul consacrat acestor Sfinte Taine în Biserica Ortodoxă. La sfârșit, toți credincioșii prezenți au primit iconițe ca binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Ambrozie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 704, Ultimul acces: 2026-07-31 03:52:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1