Bani. În comuna Afumați, firma Arhiepiscopiei Bucureștiului a preluat controlul absolut asupra cimitirelor -Unde duce monopolul Bisericii: înmormântarea s-a scumpit de 5 ori! (Romanialibera.ro)[2014-03-12]De când administrarea cimitirelor din Afumați a fost preluată de firma Arhiepiscopiei, înmormântarea a devenit un lux pentru locuitorii acestei comune de lângă București. Oamenii sunt revoltați de prețurile mari și cred că banii ar fi destinați construcției Catedralei Mântuirii Neamului. În replică, reprezentanții Bisericii spun că veniturile merg la activități filantropice.Moartea a devenit, de câteva luni, motiv de ceartă pe bani între enoriașii din comuna ilfoveană Afumați și reprezentanții Bisericii. Totul a început în toamna anului trecut, când firma Chivotul Mare, al cărei unic asociat este Arhiepiscopia Bucureștilor, a preluat administrarea celor două cimitire din localitate. Mulți locuitori ai comunei, aflate la 15 km de Capitală, s-au bucurat la vestea că mai-marii Bisericii se vor ocupa de cimitirele lor. Se așteptau la înțelegere și la prețuri mici. S-au înșelat. La scurt timp după preluarea cimitirelor, firma Chivotul Mare a subcontractat administrarea celor două cimitire din Afumați către firma Beligi, din București. Odată cu venirea acesteia, sumele pe care oamenii trebuie să le scoată din buzunar pentru îngroparea morților au crescut considerabil. Noua firmă percepe taxe și nu unele mici - inclusiv pe aprinderea candelelor și pe tămâierea mormintelor. În plus, afumățenilor nu li se permite să apeleze la alți prestatori de servicii din acest domeniu. Fost administrator de cimitir: E o mafie Întețirea eforturilor de colectare a banilor de către Arhiepiscopie ar avea legătură cu nevoia de capital pentru construirea Catedralei Neamului, spun unii afumățeni. Li s-a transmis, la slujbă, că însuși Patriarhul a cerut preoților contribuții mai mari din Ilfov. Astfel, de vină pentru prețurile mari nu ar fi numai firma adusă de oamenii Bisericii, ci chiar înaltele fețe bisericești, care își cer partea, acuză o parte dintre enoriași. Petre Buga are casa chiar peste drum de unul dintre cele două cimitire ale comunei și de peste 20 de ani a prestat servicii de înhumare și construcții de monumente funerare în localitate. Din toamna anului trecut, afacerea sa a fost trasă pe linie dreaptă. E o mafie. Am administrat cimitirul Afumați I, de la pădure, până n-am mai vrut să le dăm bani la Mitropolie. În octombrie 2013, s-a făcut o așa-zisă licitație. Nouă nu ni s-a permis să luăm parte. Să auzim apoi că a fost câștigată de firma Chivotul Mare, care, colac peste pupăză, este firma Preafericitului Daniel, Patriarhul țării, spune Buga. La scurt timp după licitație, Petre Buga a primit o vizită de la reprezentanții firmei Chivotul Mare, care i-au propus să administreze, sub antrepriză, cimitirul, în schimbul unei contribuții lunare către Chivotul Mare. Eu sunt plătitor de taxe de 20 la sută, ca întreprindere familială, 10 la sută îmi ia și parohia Afumați, le-am propus să le dau și lor 15 la sută. «Nu, nu, nu», zice, «noi vrem banii lunar». Dacă eu într-o lună nu bag niciun mort, ce fac? Dau din banii copiilor? «Nu ne interesează», zice. «Gândiți-vă la o sumă și dați-ne răspunsul», povestește Buga, potrivit căruia suma pe care o vroiau lunar cei de la Arhiepiscopie ar fi fost de 1.000 de euro. Cum răspunsul n-a venit, oficialii Bisericii au apelat la o altă firmă Beligi, cu sediul în București, iar lui Buga nu i s-a permis să presteze lucrări în cimitir. Chiar dacă vin oamenii la mine, eu nu pot să-i ajut. Chiar dacă, de exemplu, eu iau pentru o groapă cu pereți zidiți 800 de lei și aștia iau chiar și 3.000, pe mine nu mă lasă să fac lucrarea. Am lucrări începute pe care nu pot să le termin, spune fostul administrator al cimitirului. Ca să-l convingă pe fostul administrator să nu mai presteze lucrări în cimitir, noii stăpâni au simțit nevoia să-și arate forțele, povestește Buga: Nu au venit cu acte, documente. Au venit cu lumea interlopă, au adus șmecherii cu vreo 5-6 bolide d-alea mari și negre și mi-au transmis «îți facem, îți dregem», mi-au amenințat familia. Prețurile sunt mărișoare, nu mari De o parte sunt enoriașii, care se plâng de prețurile exagerate. De cealaltă parte este Arhiepiscopia. La mijloc, sunt cei patru preoți (doi parohi și doi secundari) ai comunei ilfovene cu aproape 8.000 de locuitori. Aceștia trebuie să răspundă în fața enoriașilor pentru prețurile mari și nu se pot opune mai marilor din Arhiepiscopie. Așadar, aleg să încerce să-i împace pe oamenii comunei și să-i convingă că prețurile nu sunt chiar așa de mari. Sunați la Patriarhie, la Biroul de Presă, ne roagă unul dintre cei doi parohi ai comunei, Florin Ionică. În ciuda multor săteni care se plâng, duminică de duminică, după slujbă, preotul spune că el personal nu a avut reclamații. Prețurile sunt mărișoare, dar nu sunt mari. Dar totul se face cinstit, corect, cu factură, spune părintele, potrivit căruia fosta firmă obișnuia să nu taie facturi. Tensiunile au crescut îngrijorător în comună în ultimele luni, spune însă primarul localității, Gabriel Dumănică. Lumea e clar nemulțumită, am avut plângeri din cauza prețurilor mari. Au impus și niște reguli în cimitire. Dacă vrea cineva să-și facă curățenie la locul de veci, e lăsat. Dar mai sunt femei care aveau grijă de mai multe locuri, și nu le mai lasă, pentru ca lumea să apeleze la firmă, contra cost, spune edilul. Primăria a încercat o mediere între enoriași și reprezentanții Arhiepiscopiei: Am avut o discuție cu cei de la Chivotul despre prețurile mari. Dar nu au redus prețurile. Doar la cazurile speciale au acceptat să nu plătească, aceștia primesc de la primărie un ajutor de 700 de lei. O groapă zidită 1.700 de lei Reprezentantul firmei subcontractate de primărie, Andrei Cristea, împotriva căreia se revarsă furia localnicilor, spune că prețurile sale sunt mai mici decât cele din București. Lista mea de prețuri începe cu taxă groapă simplă care este 550 de lei. La orice groapă simplă se adaugă taxa de înhumare decedat, care este 100 de lei și se mai adaugă taxa de presat-format pământul de 85 de lei. Astea sunt cele trei servicii obligatorii pe care trebuie să le solicite un client care vrea să îngroape pe cineva. Nu sunt neapărat obligatorii, ci necesare, spune Cristea. O lucrare puțin mai complexă, cum ar fi o groapă cu pereții zidiți cu cărămidă, poate ajunge chiar și la 1.700 de lei, admite patronul firmei. Potrivit oamenilor din comună, o lucrare mai amplă, de exemplu un cavou cu șase locuri, costă la noua firmă chiar și 30.000 de lei. Fostul administrator spune că făcea o astfel de lucrare cu 10.000 de lei. Motivul pentru care noul patron nu le permite oamenilor din sat să sape gropi ar fi siguranța acestora. Eu sap groapa, eu trebuie să bag, cu personalul autorizat, decedatul în groapă. Ei tot încearcă să sape ei groapa, să pună ei mortul acolo, de la asta a pornit totul. Dacă se surpă malul de pământ și moare unul, cine e de vină? Și n-am permis nimănui. Numai că s-a întâmplat de foarte multe ori să sape ei groapa, să facă ei înmormântări. De fiecare dată când s-a întâmplat, am făcut poze și am făcut un referat, mai departe, către șefii mei, cei de la Chivotul Mare, spune Cristea. Întrebat dacă numai firma sa poate presta servicii de înhumare în Afumați, reprezentantul firmei ne-a îndrumat către cei care l-au subcontractat: Asta întrebați mai departe, nu eu trebuie să vă răspund la întrebarea asta. Arhiepiscopia: Veniturile sunt destinate susținerii activităților social-filantropice Arhiepiscopia nu neagă exclusivitatea firmei și face referire la pericolul la care se supun sătenii care sapă gropi și la obligația firmelor de profil să ceară acordul parohiei pentru a presta orice servicii în cimitir. Oficialii Arhiepiscopiei resping acuzațiile afumățenilor: Veniturile realizate de SC Chivotul Mare sunt destinate susținerii activităților social-filantropice ale Arhiepiscopiei Bucureștilor și nu intră în buzunarele nimănui sub formă de dividende. În privința banilor proveniți din contractul cu Beligi în Afumați, și aceștia au o altă destinație decât cea suspectată de enoriași, transmite Arhiepiscopia: Veniturile obținute nu sunt destinate construirii Catedralei Mântuirii Neamului, ci intră în bugetul parohiei. Prețurile mari sunt explicate de cheltuielile mari impozite, material de construcții, întreținere cimitire etc., spun oficialii Bisericii. În ce privește acuzațiile lansate de fostul administrator al cimitirului, Petre Buga, oficialii Arhiepiscopiei confirmă discuțiile cu acesta, dar neagă că i-ar fi cerut lunar 1.000 de euro. Nici reprezentanții companiei Beligi, nici cei ai Arhiepiscopiei nu au precizat care este suma pe care firma o virează Bisericii. DIFERENȚĂ Prețuri servicii înhumare Afumați înainte și după Prețurile afișate pe gardurile celor două cimitire nu sunt concludente, pentru că nu precizează prețul materialelor și perioada pentru care se asigură unele dintre servicii. Astfel, sumele pe care le dau enoriașii sunt mult mai mari decât cele afișate. Taxă înhumare groapă de pământ 550 de lei acum - înainte era 300 de lei Taxă înhumare groapă de pământ cu pod 650 lei (prețul nu include podul - plăcile) 500 de lei înainte Amenajare morminte pământ 100 de lei acum 10 lei înainte Aprindere-întreținere candelă 40 de lei înainte nu exista, se ocupau câteva femei din sat Tămâiat mormânt 58 de lei (prețul nu include materialul pentru tămâiere) nu exista, se ocupau femei din sat Presat-format mormânt 85 de lei înainte era gratis, inclus în taxa de înhumare Taxă înhumare criptă 450 de lei (prețul nu include plăcile) 100 de lei înainte Taxă înhumare cavou 500 de lei (prețul nu include materialul pentru zidire) 100 de lei înainte Taxă înhumare decedat 100 de lei (se aplică pentru orice tip de groapă) nu exista Surse: prețurile afișate de firma Beligi și prețurile comunicate RL de fostul administrator, Petre Buga Autor : ANDREEA POCOTILA Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-07-30 20:09:01
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1