Fondatorul Căii Neocatecumenale consultor în Consiliul Pontifical pentru Laici - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fondatorul Căii Neocatecumenale consultor în Consiliul Pontifical pentru Laici

[2014-02-27]
Papa Francisc l-a confirmat pe fondatorul și liderul mișcării laice internaționale Calea Neocatecumenală în funcția de consultor al Consiliului Pontifical pentru Laici. Kiko Argüello va activa în această funcție pentru un termen de cinci ani. Această confirmare vine pe lângă numirea lui în 2011 ca și consultor în cadrul Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare. Liderul internațional al Căii Neocatecumenale face parte din Consiliul pentru Laici de la numirea sa în 1993 de către Fericitul Ioan Paul al II-lea, numire care a continuat pentru tot restul pontificatului acelui Papă și mai apoi, sub Papa Benedict al XVI-lea.
Kiko Argüello a participat ca auditor la diferite Sinoade în ultimii ani, cel mai recent la Sinodul pe tema Euharistiei (2005), Sinodul despre Cuvântul lui Dumnezeu în viața și misiunea Bisericii (2008) și Sinodul cu tema Noua Evanghelizare pentru transmiterea credinței creștine (2012). La 1 februarie 2014, Papa Francisc a primit în audiență 10.000 de membri ai Căii Neocatecumenale, în Aula Paul al VI-lea. Sfântul Părinte a trimis atunci 12 din cele 40 noi echipe "missio ad gentes", destinate pentru Asia. Două săptămâni mai târziu, în 14 februarie, Pontiful l-a primit pe Kiko Argüello împreună cu Carmen Hernández și pr. Mario Pezzi, și de presbiterii responsabili pentru celelalte 28 "missio ad gentes", care vor lucra în evanghelizarea Europei și a Statelor Unite.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 788, Ultimul acces: 2026-07-30 17:09:51