Cazul Iulia Ionescu: între religie, poliție și presă (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cazul Iulia Ionescu: între religie, poliție și presă (Adevarul.ro)

[2014-02-17]
„Fetița este vie, nevătămată, dar nevătămată fizic pentru că psihic va trebui lucrat, cum ar trebui lucrat cu foarte mulți tineri de vârsta ei pentru că aceasta este o vârstă foarte periculoasă“
Faptul că la ora actuală educația religioasă este sau nu înțeleasă de copii, combinată și cu aspectul informativ, respectiv corespondența pe mail cu duhovnicul – cum a fost în cazul Iuliei Ionescu - dovedește că Biserica ține pasul cu cuceririle tehnologiei, dar în anumite aspecte rămâne la nivelul Evului Mediu. Inclusiv în privința secretului spovedaniei.
Am avut o situație când un criminal, după ce a făptuit crima în București, s-a retras la o mănăstire, s-a spovedit preotului de acolo, care l-a găzduit în continuare. În momentul în care am ajuns noi acolo, pe informațiile noastre, preotul a ridicat din umeri atunci când l-am întrebat de ce nu a anunțat și dacă și-a dat seama că pune în pericol viața unor oameni, pentru că un criminal lăsat în libertate nu știi când poate recidiva. Preotul n-a mai zis nimic. A respectat niște canoane bisericești, însă un astfel de secret intră în contradicție cu Codul Penal.
Iulia, fata în vârstă de 15 ani, „dispărut㔠de acasă timp de patru zile, despre care la momentul actual se spune că a fost într-un pelerinaj, susține că a vrut să se călugărească. Probabil că meritul depistării ei este în special al mass-media pentru că, dacă nu s-ar fi făcut atâta vâlvă, cei care erau interesați sau intenționau să o primească între zidurile unei mănăstiri o puteau face. Însă s-au speriat de amploarea pe care a luat-o fenomenul și posibil să o fi sfătuit să plece înapoi acasă.
Adevărul este undeva la mijloc, asta dacă nu cumva pot fi acuzat de partizanat, însă anumite structuri ale poliției împreună cu cele ale SRI-ului ajunseseră deja la ea. Văzând însă traiectul pe care îl avea fata, spre București, au încercat să facă doar o supraveghere, în loc să o salte, să o pună într-o mașină și să o trimită la București. Pentru că în stilul acesta fata ar fi suferit o traumă și mai mare. Au lăsat-o în pace, o supravegheau în așa fel încât fata să nu mai devieze de la traseul spre București unde se știa că urma să ajungă.
95% din disparițiile copiilor sunt soluționate. De cele mai multe ori sunt plecări voluntare și foarte rar sunt plecări forțate sau accidentale, pierderi ale unor copii fie în tren, fie în alte mijloace de transport. Sunt mulții copii care pleacă de bună voie, iar acești copii provin de regulă din familii dezorganizate, care fie fug de nivelul scăzut de trai din familie, fie de tratamentele la care sunt supuși de părinți, sau de tutori. Ei își aleg un drum singur în viață, drum pe care fie și-l modifică în funcție de situația economică și ajung cerșetori, aurolaci sau se prostituează, fie ajung să își dea seama că au greșit și se întorc acasă. Sau, așa cum a fost și în cazul de față, sunt depistați în mijloacele de transport, în tren. Aici Poliția Transporturi are un merit deosebit pentru că verifică majoritatea tinerilor după actul de identitate, indiferent dacă au sau nu bilet. În urma unor astfel de razii sunt depistați urmăriții general.
Rolul presei și al publicului în acest caz
Presa de cele mai multe ori face și servicii și deservicii. În unele cazuri de crimă, de tâlhării, de furt, greșește intrând foarte adânc în anchetă și făcând publice anumite aspecte pe care anchetatorii încearcă să le țină ascunse. Dar în același timp și poliția greșește ținând ascunse niște date care, dacă ar fi făcute publice, ar ajuta ancheta, ar apela la spiritul civic al cetățenilor. Este adevărat că în momentul în care faci public un astfel de element, riști să primești numai într-o zi 46 de apeluri la 112 referitoare la această fată care ar fi fost văzută în mai multe locuri din țară. Însă acesta este un risc pe care ți-l asumi când soliciți ajutorul publicului. Trebuie să discerni, să vezi care informație este bună și care nu. Măcar ai ce verifica, pentru că dacă nu ai ce verifica este trist.
De data aceasta sunt convins că a fost o colaborare bună între Poliție și presă. Pe de-o parte, Poliția a lucrat pe linia specifică, iar în paralel, presă a dat un ajutor anchetei prin dorința de a informa cititorii și telespectatorii. Finalul a fost fericit.
Mai bine o oră de Educație Civică decât una de Religie
Fetița este vie, nevătămată, dar nevătămată fizic pentru că psihic va trebui lucrat, cum ar trebui lucrat cu foarte mulți tineri de vârsta ei pentru că aceasta este o vârstă foarte periculoasă. Mai marii de la Educație ar putea să se gândească să înlocuiască ora de Religie, cu o oră de Educație Civică sau de Psihologie aplicată. Un psiholog, un polițist de proximitate ar putea să le arate copiilor care sunt realitățile societății. Acestea ar fi mult mai practice decât o oră de chestii care sunt abstracte, la care învață câteva texte pe care nu le explica nimeni.
Biserica a reușit să țină pasul cu dezvoltarea societății adaptându-și afaceri în domeniul construcțiilor, turismului, comerțului, și chiar mass-media - având televiziune, post de radio etc., dar la aspectele care îi convin a rămas la nivelul Evului Mediu, la acel „Crede și nu cerceta”. Este în detrimentul tuturor și mai ales al copiilor.
La 16 ani este dificil să înțelegi texte biblice, să înțelegi anumite concepte religioase și este vârsta la care poți fi ușor de manevrat, ești în prag de maturitate, de momentul în care răspunzi pentru faptele tale și decizi asupra propriei persoane. E momentul când foarte mulți profită de acest lucru, voit sau nevoit se întâmplă să modifici concepțiile unui copil și fără să dorești acest lucru. Nu știi cum sunt percepute și cum sunt transformate informațiile pe care i le trimiți.
Autor: Dan Antonescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2026-07-30 05:57:37