Papa Francisc catre Episcopii polonezi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc către Episcopii polonezi

[2014-02-07]
În contextul apropiatei canonizări a Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc i-a primit astăzi în audiență pe Episcopii Conferinței Episcopale Poloneze la sfârșitul vizitei lor "ad limina". S-a referit la viitorul sfânt ca la "un mare Păstor care [...] ne călăuzește din cer și ne amintește de importanța comuniunii spirituale și pastorale dintre Episcopi". Pontiful i-a invitat pe compatrioții fostului Papă să se asigure că nimic și nimeni nu aduce diviziune între ei, căci sunt "chemați să construiască pacea și comuniunea, înrădăcinate în iubirea fraternă, și să ofere un exemplu încurajator tuturor", aducând "tăria speranței" poporului polonez.
Conversațiile pe care Episcopul Romei le-a avut în aceste zile cu prelații polonezi au confirmat faptul că Biserica din Polonia "are un mare potențial de credință, rugăciune, caritate și practică creștină" și că aceasta "favorizează formarea creștină a oamenilor, practica motivată și convinsă, și disponibilitatea laicilor și persoanelor consacrate de a colabora activ în structurile ecleziale și sociale". Este însă clar un anumit declin în diferite aspecte ale vieții creștine și aceasta cere "discernământ și o căutare a motivelor profunde și a metodelor pentru înfruntarea noilor provocări, precum, de exemplu, ideea de libertate fără limite, toleranța ostilă sau neîncrederea în adevăr, sau rezistența la opoziția legitimă a Bisericii față de relativismul dominant."
Familia, "locul unde părinții transmit copiilor credința", trebuie să ocupe o poziție centrală în pastorația Episcopilor, mai ales că "astăzi căsătoria tinde să fie văzută ca o formă de simplă satisfacție morală ce poate fi construită în orice fel și modificată după dorință. Din păcate această viziune influențează și mentalitatea creștinilor, promovând tendința spre divorț sau separare. Păstorii sunt chemați să se întrebe cum îi pot ajuta pe cei ce trec prin astfel de situații, ca să nu fie excluși de la milostivirea lui Dumnezeu, de la iubirea fraternă a altor creștini și de la asistența Bisericii pentru mântuirea lor; să se întrebe cum îi pot ajuta să nu își abandoneze credința și să poată să își crească copiii în deplinătatea experienței creștine." În acest sens, Pontiful a vorbit despre nevoia ca Episcopii să analizeze cum pot îmbunătăți pregătirea tinerilor pentru căsătorie, pentru ca aceștia să poată "să descopere frumusețea acestei uniuni, bazată pe iubire și responsabilitate", și cum "pot ajuta familiile să trăiască și să aprecieze nu doar momentele de bucurie, ci și cele de durere și slăbiciune".
În vederea Zilei Mondiale a Tineretului, care se va desfășura la Cracovia în 2016, Papa și-a îndreptat gândurile spre tinerii "care, alături de bătrâni, sunt speranța Bisericii" și cărora lumea tehnologică de astăzi "le oferă noi oportunități de comunicare, dar în același timp reduce relațiile interpersonale bazate pe contact direct, pe schimbul de valori și experiențe împărtășite. Dar în inimile tinerilor există dorința de ceva mai profund, care permite personalităților lor să înflorească pe deplin. Trebuie să lucrăm pentru acest țel." O bună oportunitate este oferită de cateheză, care îi are ca subiecți pe majoritatea elevilor polonezi, pentru o bună înțelegere a adevărurilor de credință. "Religia creștină nu este însă o știință abstractă, ci o cunoaștere esențială a lui Cristos, o relație personală cu Dumnezeu care este iubire."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 842, Ultimul acces: 2026-04-17 11:59:39