Slujire arhiereasca la biserica din curtea Spitalului Judetean Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la biserica din curtea Spitalului Județean Arad

[2014-02-03]
Sâmbătă, 1 februarie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a săvârșit, în biserica cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din curtea Spitalului Județean Arad, slujba parastasului la șase săptămâni de la trecerea la cele veșnice a preotului cărturar Pavel Vesa. La eveniment, pe lângă membrii familiei regretatului părinte, au participat numeroși intelectuali și iubitori de carte din toate categoriile – profesori universitari, medici, istorici, cercetători precum și numeroși credincioși. În cuvântul de învățătură rostit la parastas, potrivit episcopiaaradului.ro, Înaltpreasfinția Sa a evocat prin cuvinte alese, personalitatea remarcabilă părintelui Pavel Vesa precum și calitățile deosebite de preot jertfelnic, care în toată viața sa a căutat, prin tot ceea ce a făcut, să slujească cu multă dăruire pe Dumnezeu.
Parastasul a fost urmat de lansarea ultimei sale cărți: „Eparhia Aradului în timpul Episcopului Sinesie Jivanovici (1751-1768)”.
Despre personalitatea sa și despre această ultimă lucrare au vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a subliniat importanța acestei lucrări pentru viața spirituală și culturală a eparhiei, și prof. univ. dr. Corneliu Pădureanu, din partea Asociației Istoricilor Arădeni „Ștefan Cicio Pop”, care a făcut o prezentare amănunțită a acestei ultime cărți.
Lucrarea "Eparhia Aradului în timpul episcopului Sinesie Jivanovici (1751-1768)", a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, la Editura Arhiepiscopiei Aradului, la finele anului 2013. Cartea însumează 250 pagini și este structurată pe 17 capitole, în care este prezentată situația Episcopiei Aradului la mijlocul secolului al XVIII-lea, din punct de vedere jurisdicțional, disciplinar, material, cultural, precum și aspecte din viața bisericească arădeană în timpul păstoririi unuia dintre cei mai străluciți ierarhi ai Eparhiei Aradului, episcopului Sinesie Jivanovici.
Părintele dr. Pavel Vesa va rămâne în conștiința și istoria acestui colț de țară prin tot ceea ce a realizat și a lăsat ca moștenire spirituală și culturală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-04-13 11:33:59