Dificultățile familiei trebuie luate în serios, dar nu accentuate în mod dramatic[2014-01-29]În perioada 27-31 ianuarie 2014, se desfășoară în Vatican vizita ad limina a Episcopilor austrieci. Austria numără circa opt milioane și jumătate de locuitori, dintre care 89% sunt botezați, iar 63% se declară catolici. Dintre aceștia, doar 9% participă la Sfintele Liturghii, fiind tot mai mult în creștere numărul ateilor. Printre chestiunile care au suscitat în ultimii ani preocupare s-a numărat și așa-numita "inițiativă a parohilor", lansată în 2006 pentru a cere reforme în Biserică privitoare la teme doctrinale și pastorale. Prezentându-se sub forma unei chemări la neascultare, inițiativa a fost condamnată de Papa Benedict al XVI-lea în 2012, la Sfânta Liturghie din Joia Sfântă, citim pe situl Radio Vatican.Într-un interviu pentru redacția în limba germană a Radio Vatican, Cardinalul Christoph Schönborn, președinte al Conferinței Episcopale din Austria, prezintă o sinteză a situației actuale a Bisericii din Austria. "Există o mare diferență între viața reală a Bisericii și modul în care mass-media prezintă Biserica. Am experimentat această situație în mod limpede în legătură cu chestiunea privitoare la așa-numita 'inițiativă a parohilor'. În întreaga lume, perceperea Bisericii din Austria se învârtea în jurul unei singure teme: 'chemarea la neascultare'. De câte ori aveam ocazia să mă întâlnesc cu Episcopi din diferite părți ale lumii, îmi spuneau neîncetat: 'Bieții de voi, ce lucru înspăimântător!', iar eu explicam că preoții care aderaseră la acea inițiativă reprezentau doar un mic procent și că erau aproape exclusiv concentrați în regiunea Promill. Când auzeau acest lucru, păreau foarte surprinși." "Mă întrebați dacă Biserica din Austria trăiește o situație pozitivă sau una negativă? Eu vă răspund: este în mijlocul unui intens proces de schimbare." Întrebat în legătură cu rezultatul Chestionarului pregătitor pentru apropiatul Sinod despre familie și evanghelizare, Cardinalul Schönborn a explicat că până în prezent au sosit 30 de mii de răspunsuri, oferind în termeni generali cadrul familiei în Austria și imperativele sale legate de Biserică în contextul actual. "Aș putea spune astfel: dorințele, speranțele și așteptările coincid mai mult decât s-ar putea aștepta cu ceea ce afirmă Biblia și Biserica în materie de căsătorie și familie. Ceea ce rămâne un cadru de referință pentru multe persoane este o relație reușită, o familie reușită, o societate în care diversele generații să fie unite în cadrul familiei. Deseori, realitatea nu corespunde acestei viziuni și crearea unei punți între ceea ce se dorește și situația de fapt reprezintă o provocare în fața cărei suntem cu toții puși." "Chestiunea crucială pe care o pune nu doar Papa Francisc, ci care există deja în Evanghelie, este aceea de a face să coincidă realitatea cu milostivirea. Este vorba despre milostivirea lui Dumnezeu și a oamenilor față de ceea ce doar uneori se reușește așa cum s-ar fi dorit iar alteori nu se reușește deloc; față de ceea ce s-a sperat și s-a așteptat dar și față de ceea ce reprezintă învățătura și indicațiile oferite de Dumnezeu omului. A reuși punerea împreună a acestor lucruri este o îndatorire foarte dificilă care, de altfel, nu este deloc nouă. Un cancelar austriac a spus o dată: 'Învățați din istorie!' Și, deseori mă gândesc la faptul că se consideră ca fiind firesc raportul în afara căsătoriei. Cred însă că - dacă pe de o parte trebuie să luăm absolut în serios dificultățile actuale - în același timp nu trebuie să le accentuăm în mod dramatic." (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-04-13 03:47:43
|
Timp total: 0,34s...
[]:1