Papa Francisc: Să fim discipolii Mielului[2014-01-19]Papa Francisc s-a întâlnit și astăzi cu credincioșii, la miezul zilei, pentru ca, dup tradiție, să recite rugăciunea "Îngerul Domnului". A amintit că s-a intrat în "timpul de peste an", dar și că astăzi este Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului. În alocuțiunea, apărută în traducere pe Ercis.ro, a evidențiat ce înseamnă pentru creștini a fi discipoli ai Mielului, care "nu este un dominator, ci este docil [...] suportă și este răbdător".Iubiți frați și surori, bună ziua! Cu sărbătoarea Botezului Domnului, celebrată duminica trecută, am intrat în timpul liturgic numit "de peste an". În această a doua duminică, Evanghelia ne prezintă scena întâlnirii dintre Isus și Ioan Botezătorul, la râul Iordan. Cel care o relatează este martorul ocular, Ioan Evanghelistul, care înainte de a fi discipol al lui Isus era discipol al Botezătorului, împreună cu fratele Iacob, cu Simon și Andrei, toți din Galileea, toți pescari. Așadar, Botezătorul îl vede pe Isus care înaintează prin mulțime și, inspirat de sus, recunoaște în El pe trimisul lui Dumnezeu, pentru aceasta îl arată cu aceste cuvinte: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!" (In 1,29). Verbul care este tradus cu "ridică" înseamnă literalmente "a lua", "a lua asupra sa". Isus a venit în lume cu o misiune precisă: ca să o elibereze din sclavia păcatului, luând asupra Sa păcatele omenirii. În ce mod? Iubind. Nu există alt mod de a învinge răul și păcatul decât cu iubirea care determină la dăruirea propriei vieți pentru alții. În mărturia lui Ioan Botezătorul, Isus are trăsăturile Slujitorului Domnului, care "a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui" (Is 53,4), până la moartea pe cruce. El este adevăratul miel pascal, care se cufundă în râul păcatului nostru, pentru a ne purifica. Botezătorul vede în fața sa un om care stă la rând cu păcătoșii pentru a fi botezat, deși nu avea nevoie de asta. Un om pe care Dumnezeu l-a trimis în lume ca miel jertfit. În Noul Testament termenul "miel" apare de mai multe ori și mereu cu referință la Isus. Această imagine a mielului ar putea să uimească; este în fapt un animal care nu se caracterizează prin forță și robustețe, dar ia pe umerii săi o povară atât de apăsătoare. Masa enormă a răului este ridicată și dusă de o creatură slabă și fragilă, simbol de ascultare, de docilitate și de iubire lipsită de apărare, care ajunge până la jertfirea de sine. Mielul nu este un dominator, ci este docil; nu este unul agresiv, ci pașnic; nu arată ghearele și colții în fața oricărui atac, ci suportă și este răbdător. Și așa este Isus! Așa este Isus, ca un miel. Ce înseamnă pentru Biserică, pentru noi, astăzi, a fi discipoli ai lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? Înseamnă a pune îl locul răutății nevinovăția, în locul forței iubirea, în locul mândriei umilința, în locul prestigiului slujirea. Este o muncă bună! Noi creștinii trebuie să facem aceasta: să punem în locul răutății nevinovăția, în locul forței iubirea, în locul mândriei umilința, în locul prestigiului slujirea. A fi discipoli ai Mielului înseamnă a nu trăi ca o "citadelă asediată", ci ca o cetate așezată pe munte, deschisă, primitoare, solidară. Înseamnă să nu asumăm atitudini de închidere, ci să propune tuturor Evanghelia, mărturisind cu viața noastră că a-l urma pe Isus ne face mai liberi și mai bucuroși. După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele: Astăzi se celebrează Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului, cu tema "Migranți și refugiați: spre o lume mai bună", pe care am dezvoltat-o în mesajul publicat deja de mult timp. Adresez un salut special reprezentanților diferitelor comunități etnice venite aici, îndeosebi comunităților catolice din Roma. Dragi prieteni, voi sunteți aproape de inima Bisericii, pentru că Biserica este un popor care este în drum spre împărăția lui Dumnezeu, pe care Isus Cristos a adus-o în mijlocul nostru. Nu pierdeți speranța unei lumi mai bune! Vă urez să trăiți în pace în țările care vă primesc, păstrând valorile culturilor voastre de origine. Aș vrea să le mulțumesc celor care lucrează cu migranții pentru a-i primi și a-i însoți în momentele lor dificile, pentru a-i apăra de cei pe care Fericitul Scalabrini îi definea "negustori de carne umană", care vor să îi facă sclavi pe migranți! În mod deosebit, vreau să mulțumesc Congregației Misionarilor Sfântului Carol, părinților și surorilor scalabrinieni care fac atât de mult bine Bisericii și se fac migranți cu migranții. În acest moment ne gândim la atâția migranți, atâția refugiați, la suferințele lor, la viața lor, de atâtea ori fără loc de muncă, fără documente, atâta durere; și putem adresa cu toții împreună o rugăciune pentru migranții și refugiații care trăiesc situații mai grave și mai dificile: Bucură-te Marie... Vă salut cu afect pe voi toți, dragi credincioși veniți din diferite parohii din Italia și din alte țări, precum și asociațiile și diferitele grupuri. Îndeosebi, salut pelerinii spanioli din Pontevedra, La Coruna, Murcia și pe studenții din Badajoz. Salut foștii elevi din Opera Don Orione, Asociația de laici Iubirea Milostivă și corul "Sfântul Francisc" din Montelupone. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă și poftă bună. La revedere! (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1068, Ultimul acces: 2026-04-16 09:12:43
|
Timp total: 0,4s...
[]:1