Papa, o mana de fier in manusa de catifea (pefata.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa, o mână de fier în mănușă de catifea (pefata.ro)

[2014-01-16]
Suveranul Pontif, numit Omul Anului de către revista „Time“, este o personalitate atipică mediului din care provine. Aparițile sale au surprins opinia publică prin naturalețe, susținând eliminarea frivolității și luxului din Biserică, iar dorința sa de a reforma Sfântul Scaun a fost primită cu căldură de o parte a credincioșilor și liderilor religioși, dar privită cu suspiciune de alții.
Papa Francisc a reușit o performanță greu de egalat. În cele 10 luni de pontificat, acesta a reușit să atragă peste 6 milioane de credincioși la Vatican, aproape de trei ori mai mulți decât predecesorul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, într-un an întreg.
Francisc a reușit să producă, într-o mică măsură, schimbări în rândul birocrației de la Vatican, mai mulți oficiali ai Bisericii fiind puși în fața situației de a demisiona în urma diferitelor suspiciuni care îi privea pe aceștia.
Măsuri ferme în problemele delicate.
Vaticanul din timpul noului Suveran Pontif cunoaște o reformare continuă în care în mod treptat sunt înlocuite fețele bisericești de orientare conservatoare cu moderați, Francisc pregătind episcopii pentru mai multe dezbateri privind chestiuni delicate cum ar homosexualitatea și divorțul.
A fost primul Papă care a luat măsuri împotriva abuzului copiilor din Biserica Catolică, un subiect delicat care a pătat imaginea Vaticanului. A luat decizia formării unui comitet pentru „protecția minorilor”, ceea ce a produs nemulțumirea celor care susțin linia tradițională a politicii tradiționale de la Vatican în care problemele delicate sunt rezolvate fără prea mult zgomot.
Unul dintre obiectivele Suveranului Pontif sunt îmbunătățirea transparenței financiare a Băncii Vaticanului. A ales să angajeze și consultanți din afara Bisericii pentru a supraveghea activitățile Băncii Vaticanului și a format și o comisie specială în această chestiune.
De cealaltă parte, numeroși membri ai Bisericii sunt îngrijorați de modul în care Papa Francisc conduce Biserica Catolică, de implicarea acestuia în diferite aspecte de ordin administrativ. O parte din nemulțumiți chiar afirmă că în jurul lor sunt oameni puși să spioneze pentru Sfântul Părinte.
„Efectul Francisc“
După ani de zile de promovare negativă, Biserica Catolică se bucură de ceea ce specialiștii au numit „Efectul Francisc“, prin acțiunile pe care noul Suveran Pontif le-a întreprins, sub atenta supraveghere a consultantului său de relații publice, Greg Burke, membru al Opus Dei.
Figura lui Francisc contrastează puternic cu cea a predecesorului său, Benedict, astfel că măsurile lui au căpătat și mai multă valoare. Naturalețea sa nativă, modestia și carisma personală contribuie la ușurarea muncii echipei sale de PR, condusă de americanul Burke.
Cu ajutorul experienței acestuia din urmă, Papa Francisc a reușit să multiplice interesul tinerilor față de catolicism. Un Pap㠄cool“, care folosește în mod activ Twitter-ul pentru a comunica cu credincioșii catolici, realizând chiar și un „selfie“ cu un grup de adolescenți la Vatican.
Identificând frustrarea opiniei publice față de averea Bisericii Catolice, Papa Francisc a folosit strategic ocazia de respinge luxul și de a milita pentru modestie și umilință, începând prin propriul său exemplu, după cum spune Biblia.
A condamnat sistemul financiar mondial care îi transformă pe oameni în bunuri de consum, devenind un „Papă al poporului“. Refuzând să îi judece pe alții, insistând pentru respectarea și iubirea minorităților, fie ele sexuale sau religioase, Papa Francisc a reușit să poziționeze Biserica Catolică pe un drum inedit față de controversata sa istorie.
Autor: Robert Malenkov

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1146, Ultimul acces: 2026-04-17 05:10:31