Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi de la Gruiul Lupului, jud. Vâlcea[2014-01-12]Obştea Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” - Gruiul Lupului, din localitatea vâlceană Racoviţa a primit astăzi, 12 ianuarie 2014, în Duminica de după Botezului Domnului, vizita Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu acest prilej, Părintele Ierarh a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, informează arhiram.roÎn cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul a vorbit despre legătura dintre Botezul Domnului, Botezul nostru al creştinilor în numele Sfintei Treimi şi Taina Pocăinţei. „Taina Botezului şi Taina Pocăinţei sunt porţi de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu, sunt Tainele prin care primim harul iertării păcatelor şi lumina sfinţeniei. Hristos Domnul a venit să lumineze pe tot omul care crede în El şi primeşte Botezul creştin. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a coborât între oameni, Împărăţia Cerurilor o putem dobândi încă din lumea aceasta. Despre Împărăţia lui Dumnezeu, Hristos Domnul ne-a vorbit de mai multe ori, iar faptul că El a murit pe Cruce şi a înviat, reprezintă dorinţa lui Dumnezeu ca oamenii să participe la iubirea şi viaţa Preasfintei Treimi”, a spus Preasfinţitul Părintele. La final Părintele Protosinghel Macarie Roman, Stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Emilian, pentru binecuvântarea dăruită vieţuitorilor tinerei mănăstiri la început de an. Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de părinţi din cadrul mănăstirii. Sărbătoarea a adunat la Mănăstirea Gruiul Lupului oficialităţi locale, stareţi şi stareţe de la mănăstirile vâlcene, preoţi şi numeroşi credincioşi din eparhie, dar şi din ţară. În după amiaza acestei zile Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a vizitat Centrul social – filantropic „Renaşterea Loviştei” din comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea. Mănăstirea cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Gherasim cel Nou” – Gruiul Lupului este situată în pitoreasca Ţară a Loviştei, la altitudinea de 700 m, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea. Piatra de temelie s-a pus la data de 9 august 2009 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi Părintele Stareţ Macarie Roman. Ctitorii mănăstirii sunt Preot Ioan Comăneci cu familia, împreună cu sponsorii principali Frank Timiş şi Rareş Ţicra. Biserica este în formă de cruce bizantină, având turnul cu 12 laturi şi continuat pe rotund, cu o cruce de 9 m înălţime. Este o biserică monumentală, încadrându-se în stilul arhitectural al Eparhiei Râmnicului, alături de Mănăstirea Cozia. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci. Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluenţa dintre provinciile istorice Ţara Românească şi Ardeal, aici vin de hram şi sărbători credincioşi şi pelerini atât din Oltenia cât şi din Transilvania. La data de 2 octombrie 2010, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 70 de preoţi şi diaconi au oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a Mănăstirii Gruiul Lupului. Mănăstirea are în prezent 25 de vieţuitori. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4709, Ultimul acces: 2026-09-26 08:41:20
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1