22 de operatori pastorali uciși în 2013 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

22 de operatori pastorali uciși în 2013

[2014-01-06]
Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Fides, în anul 2013, 22 de operatori pastorali au fost uciși în lumea întreagă - majoritatea preoți -, aproape dublu față de cei 13 uciși în anul 2012. În noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, a fost ucis pr. Eric Freed, preot în Eureka, California; poliția investighează pentru a determina motivul acestei crime. Pentru al cincilea an consecutiv, zona cea mai afectată, cu un număr extrem de mare de operatori pastorali uciși, este America Latină, în special Columbia.
Operatorii pastorali care au murit violent în 2013 sunt 19 preoți, 1 călugăriță, 2 laici. În America au fost uciși 15 preoți (7 în Columbia, 4 în Mexic, 1 în Brazilia, 1 în Venezuela, 1 în Panama, 1 în Haiti); în Africa au fost uciși 1 preot în Tanzania, 1 călugăriță în Madagascar, 1 laic în Nigeria; în Asia au fost uciși 1 preot în India și 1 preot în Siria; în Filipine a fost ucis un laic; în Europa a fost ucis un preot în Italia. Lista furnizată de Agenția Fides nu include doar misionarii în sens strict, ci toți operatorii pastorali care au suferit o moarte violentă. Nu este propus termenul de "martiri", deoarece îi revine Bisericii să analizeze posibilele lor merite, și de asemenea din cauza puținelor informații disponibile, în majoritatea cazurilor, cu privire la viața lor și chiar și la circumstanțele morții lor.
În anul 2013 a fost deschis procesul de beatificare pentru șase misionare italiene, Surori ale Săracilor din Bergamo, numite "martire ale iubirii", care au murit în Congo în 1995, după ce au contractat virusul Ebola pentru că nu au vrut să lase populația fără asistență medicală. S-a încheia în schimb etapa diecezană a procesului de beatificare a Luisei Mistrali Guidotti, membră a Asociației Misionare Medicale a Femeilor, ucisă în 1979 în Rhodesia de atunci, în timp ce însoțea la spital o femeie gravidă aflată în travaliu. A mai fost deschis procesul de beatificare a pr. Mario Vergara, misionar al Institutului Pontifical pentru Misiuni Străine (PIME), și a catehetului laic Isidore Ngei Ko Lat, uciși din ură față de credință în Myanmar, în 1950. În 25 aprilie, a fost celebrată beatificarea pr. Pino Puglisi: "blândețea lui și neîncetata lui muncă misionară s-au ciocnit cu o logică a vieții opusă credinței, aceea a mafiei, care a îngreunat acțiunea lui pastorală prin intimidare, amenințări și bătăi, până la a-l ucide, din ură față de credință", au scris Episcopii de Sicilia.
Există încă multă îngrijorare cu privire la soarta multor altor operatori pastorali care au fost răpiți sau au dispărut, despre care nu se știe nimic, cum ar fi cei trei preoți augustinieni congolezi, răpiți în Kivu, Republica Democratică Congo, în octombrie 2012, și un preot columbian care este dispărut de mai multe luni. Nici teribilul conflict care de trei ani a scufundat Siria în sânge nu îi cruță pe creștini: nu se știe nimic de mult timp despre pr. iezuit italian Paul Dall'Oglio, despre cei doi Episcopi mitropolitani de Alep - cel greco-ortodox, Boulos al-Yazigi, și cel siro-ortodox, Mar Gregorios Yohanna Ibrahim -, despre călugărițele ortodoxe de la mănăstirea Sf. Tecla. Tocmai a fost eliberat pr. Georges Vandenbeusch, preotul "Fidei Donum" francez care a fost răpit în 13 noiembrie din casa lui parohială din Nguetchewe, Camerun.
Majoritatea operatorilor pastorali uciși în 2013 și-au pierdut viața în jafuri, și în unele cazuri au fost atacați cu violență, ca semn al climatului de declin moral, de sărăcie economică și culturală, care generează violență și desconsiderarea vieții umane. Ei au trăit cu toții în aceste contexte umane și sociale, îndeplinindu-și misiunea de proclamare a mesajului evanghelic fără a face lucruri senzaționale, ci dând mărturie despre credința lor în smerenia vieții de zi cu zi. La lista realizată anual de Agenția Fides trebuie să fie adăugată lunga listă a celor despre care nu se va ști poate niciodată nimic, care în fiecare colț al lumii suferă și chiar plătesc cu viețile lor pentru credința în Cristos.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1629, Ultimul acces: 2026-08-24 12:41:53