© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
SINTEZE BIBLICE COPII-2013-TRIMESTRUL 4[2013-12-13]PRIMII PAŞI – TRIMESTRUL 4 – anul B (se repetă şi în anul D)LUNA OCTOMBRIE 1. VINDECAREA OLOGULUI Nu am nici aur, nici argint, Şi totuşi pot să-ţi dau ce am: Te scoală-n Numele lui Christ, Sărmane fiu al lui Avraam! Îndată, omul s-a sculat, Zvârlind toiagul, prin credinţă. Acelaşi Nume poate azi Să ne ridice-n biruinţă. LUNA NOIEMBRIE 2. FURTUNA PE MARE Cu corabia, pe mare, Pavel şi alţi călători De-o furtună-ngrozitoare Sunt surprinşi, cu reci fiori. Dumnezeu veghează arca Şi pe Pavel cel iubit. Stâncile zdrobiră barca, Dar niciunul n-a pierit. Pe a vieţii mare-ntruna Vânturi bat şi sunt furtuni. Roagă-te întotdeauna! Domnul face şi-azi minuni! LUNA DECEMBRIE 3. CE FRUMOS, CE PLĂCUT! Ce frumos, ce plăcut Este Pruncul nou-născut! Din al ieslei Tale prag Îţi cântăm, Copile drag: „Dormi, o, dormi, somn uşor, Să ne creşti tuturor!” Dintr-un vis împlinit, Mii de vise-au răsărit; Ţi le-aşternem, Prunc Divin, Şi cu ele Te-nvelim. Noi veghem al Tău somn, Să ne creşti, Mare Domn! 4. S-A NĂSCUT ISUS Slavă-n locurile-nalte, Pace sfântă pe pământ! Sus, în cer, şi printre oameni, Se aude-acelaşi cânt. Cântecul de fericire, Fără seamăn de frumos, Că spre-a noastră mântuire S-a născut Isus Hristos! 5. „CĂCI UN COPIL NI S-A NĂSCUT” Priviţi! Căci ni S-a născut un Copil, Un Fiu ceresc ni s-a dat; Poate că este sărac şi umil, Dar mai târziu Îl vor numi Împărat! Domnia lumii întregi Va fi pe umărul Lui; Numele Îi va fi: „Minunat, Sfetnic, Părintele cel bun al orişicui”; Din mâinile-I străpunse Va curge o pace fără sfârşit. Împărăţia Lui va dăinui în infinit! 6. UN COPIL DEOSEBIT Un copil deosebit S-a născut în Betleem, Pentru noi, căci ne-a iubit, Mântuire să avem! Îngeri se-auzeau cântând: „Slavă-n veci lui Dumnezeu! Între oameni, pe pământ, Pace fie tot mereu!” Azi Îl invităm frumos Pe al inimilor tron. Slavă, slavă lui Hristos, Căci El este-al nostru Domn! AUTORII VERSURILOR: - Benone Burtescu: nr. 3, 4 - Florin Lăiu: nr. 1 - Lavinia Stoica-Gâţan: nr. 5 - Magdalena Toma: nr. 2, 6 IMNURI PROPUSE: Luna octombrie - Argint şi aur nu am – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 129 Luna noiembrie - În barcă – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 93, strofele 3, 4. Luna decembrie - Slavă lui Isus – colecţia „Povestirea începe”, nr. 54 - Daruri pentru Isus – colecţia „Povestirea începe”, nr. 55 - Într-o iesle – colecţia „Povestirea începe”, nr. 56 GRĂDINIŢA – TRIMESTRUL 4 – anul B (se repetă şi în anul D) 1. BISERICA PRIMARĂ În biserica primară Dragostea e suverană. Nimenea nu duce lipsă, De e soare sau eclipsă. Ucenicii, cu putere Predică despre-nviere Şi-nălţarea lui Hristos, Cui i-ascultă bucuros. Zilnic se botează mii, Fii ai noii-mpărăţii. La Isus să chemi, de azi, Şi pe-ai tăi buni camarazi! 2. CEI ŞAPTE DIACONI Ca să slujească obştea cât mai bine, Apostolii au rânduit alegeri: Poporul să aleagă şapte diaconi, Iar ei să se ocupe de prelegeri. Şi azi predicatorii mântuirii Nu trebuie ţinuţi pe loc, la mese, Ci să-i lăsăm să predice Cuvântul Şi să se roage Domnului adese`. 3. DUMNEZEU ESTE NEPĂRTINITOR Tot prin acelaşi Duh primi Corneliu Pe-Isus, Mântuitorul tuturor. Astfel s-a dărâmat prejudecata Dintre iudei şi oponenţii lor. Ca să-nvăţăm, că Dumnezeu nu face Favoritism cu sufletul uman, El vrea pe toţi ca să-i salveze-n pace, Evreu şi neevreu, cu-acelaşi plan! În casa lui Corneliu, ofiţerul, Apostolul cel tare a vorbit. Şi mari, şi mici au înţeles că cerul Cu braţele deschise i-a primit! 4. PETRU IZBĂVIT DIN TEMNIŢĂ Petru este-n închisoare! Fraţii-n rugă mijlocesc Pentru-a sa eliberare Şi-n Hristos nădăjduiesc. La porunca Lui, un înger Zboară contra cronometru Şi-n lumină, ca un fulger, Îl trezeşte-uşor pe Petru. Lanţurile de la mâini Cad, şi-apoi, printre ostaşi, Ca răspuns la rugăciuni, Ies din sumbru-acel locaş. Îngerul în zbor dispare. Petru, calm, dar curajos, Pleacă înspre casa-n care Arde rugul luminos. Bate insistent la poartă Şi, într-un târziu, ieşi Roda-n taină, ca să vadă, Cine-n noapte poate fi? Dar, în loc ca să deschidă, Se întoarse-n grupul său, Fraţilor să relateze, Cât de bun e Dumnezeu! Când, apoi, l-au luat pe Petru Înăuntru, el le-a spus, Cât de minunat e spectrul Plinătăţii lui Isus! Nu uita, prin rugăciune, Domnul face şi-azi minuni, Dându-ţi, ca să urci pe culme, Paza îngerilor buni! 5. TABITA (DORCA) În vizitele misionare, Pe care Petru le-a făcut, În Lida, mare-nviorare Şi chiar o mare vindecare, De bucurie i-a umplut. La câţiva kilometri-aproape, În Iope, Dorca locuia. Ea, pentru alţii, zi şi noapte Lucra, şi bunele ei fapte Erau emblema sa. Orfanii-aveau în ea o mamă, Săracii, haine şi-adăpost, Iar văduvele, fără teamă Treceau a lipsurilor traumă, `N-al vieţii zilnic rost. Tabita, într-o zi, spre prânz, S-a-mbolnăvit şi a murit. Mulţimea-n jurul ei s-a strâns Şi-amarnic după ea a plâns, Căci ea, mult i-a iubit. Doi oameni au trimis apoi Să vină Petru imediat. El s-a sculat şi cu cei doi, Cu al slujirii pas vioi Spre Iope a plecat. Ajuns acolo, el a scos Pe toţi din cameră afar` Şi s-a rugat mult, călduros. Apoi s-a adresat frumos: „Tabita, scoală iar!” Îndată ea a înviat Şi ochii mari i-a şi deschis. Căci Domnul viaţa i-a redat Şi toţi L-au binecuvântat, Că moartea El a-nvins. Ca şi Tabita să lucrăm! Nimic nu-i astăzi mai frumos. Pe cei sărmani să ajutăm, Credinţa-n fapte s-arătăm, Spre slava lui Hristos! 6. SAUL DIN TARS (Orbit, ca să vadă) Saul, tânăr fariseu, De origine evreu, Persecută pe creştini, Spre-a-i stârpi din rădăcini. Când, cu pietre mari, Ştefan E-omorât de-ai săi duşmani, Saul, lângă-al lor veşmânt, Stă legat prin jurământ. Apoi, cu ameninţări, Persecuţii şi-nchisori, A pornit în lung şi-n lat, Pe creştini i-a căutat, Şi-astfel, până-n Siria, La Damasc, el plănuia Să ajungă, şi deplin Să-i distrugă pe creştini. Dar, deodată-a strălucit O lumină… şi-a orbit! Iar un glas din cer i-a spus: Saule, aştept răspuns! Pentru ce Mă prigoneşti? - Spune-mi, Doamne, cine eşti? - Sunt Isus! Oare ţi-e greu Să arunci piciorul tău Chiar acum, într-un ţepuş? Imediat el a răspuns: - Doamne, ce pot face eu? - Du-te… şi-ucenicul Meu, Anania, pe-al său nume, Cu-amănunte îţi va spune, Tot ce trebuie să faci, Haina albă ca s-o-mbraci. Anania-nştiinţat Chiar de Domnul, a plecat Şi i-a spus că-i a Sa vrere, Ca să-şi capete vedere, Să renunţe la păcat Şi să fie botezat, Să primească Duhul Sfânt, Să vestească-al Său Cuvânt. El în totul s-a supus, După cum Hristos i-a spus. Toţi erau uimiţi de el, Tânărul învăţăcel, Căci, din fost prigonitor, Iată-acum e-un slujitor Sincer, bun şi consacrat, Onorând pe Cel Prea`nalt. Dumnezeu şi astăzi vrea Să lucrăm spre a salva Pe aceia care vor Să-L primească-n viaţa lor. Ca şi Saul, ca Ştefan, Devotaţi, plini de elan, Martori pentru Hrist să fim, Să-L slăvim în veci. AMIN! 7. TRECI ŞI-AJUTĂ-NE! „Treci şi-ajută-ne”-i solia Ce-o transmite Dumnezeu Şi în Macedonia Pleacă Pavel, servul Său. În Filipi, Lidia, Ascultând Cuvântul sfânt Îşi deschide inima Şi încheie legământ Prin botez, mărturisind Că Hristos e al său Domn, Lui predând firul de-argint Şi al vieţii sale tron. Toată casa ei primeşte Adevărul prezentat, Şi pe Pavel îl uimeşte Al credinţei nou palat, Cu nobleţe şi slujire Proaspătă, împodobit, Şi-ospitalitate-aleasă, Pentru solul nou venit. Dacă-auzi şi tu chemarea: „Treci şi-ajută-ne” ia, vezi, Unde te trimite Domnul, Pentru cer, mii să salvezi? 8. LAUDĂ ÎN ÎNCHISOARE Cu picioarele-n butuci, `Nalţă Pavel şi cu Sila Imnuri sfinte, calde rugi, Ca un psalm cântat cu lira. Un cutremur, deodată, Zguduie-nchisoarea lor. Temnicerul vru, pe dată, Stop să-şi pună zilelor. Dar primi asigurarea, Că niciunul nu lipseşte. Cei doi i-arătară Calea Spre Acel ce mântuieşte. Temniceru-a fost salvat, El şi toată casa lui Şi îndată botezat, Fiind nou rod al cerului. Nu uita nici tu, să cânţi, Când prin grele crize treci, Căci, salvaţi prin tine, mulţi Vor slăvi pe Domnu-n veci! 9. FURTUNĂ PE MARE Cu corabia, pe mare, Pavel şi alţi călători De-o furtună-ngrozitoare Sunt surprinşi, cu reci fiori. Dumnezeu veghează arca Şi pe Pavel cel iubit. Stâncile zdrobiră barca, Dar niciunul n-a pierit. Pe a vieţii mare-ntruna Vânturi bat şi sunt furtuni. Roagă-te întotdeauna! Domnul face şi-azi minuni! 10. ÎNŢELEGI TU CE CITEŞTI? Nici Duhul şi nici îngerul n-au fost Trimişi direct la etiopian; De Filip cel supus făcut-au rost, Indeplinind prin el divinul plan. După o cateheză de vreun ceas, L-a botezat pe oacheşul ministru Şi cred că acest nume a rămas In filele cerescului registru. Acelaşi Duh, Care-a creat prilejul, I-a despărţit, precum îi adunase Şi de la Isaia cinzeştrei Omul a poposit la cinzeşase. 11A). LUMINEAZĂ STEAUA IAR Luminează steaua iar, Spre Isus departe; Cine ştie rostul ei, Scris în Sfânta Carte? Luminează steaua iar. Cine-i mag şi vine, Drumuri până la Isus, Ca să I se-nchine? Doamne, către Tine iar Gândul ne străbate, Fiindcă norul Tău cel alb Gata-i să se-arate! În curând va străluci Steaua veşniciei Şi cu îngeri vom porni Drumul bucuriei. Şi cu daruri – inimi noi – Vom veni la Tine, Osanale-n veci de veci Să ne tot lumine. 11B). CÂNT CU ÎNGERII ŞI EU Când se naşte-un rege-n lume, În familii cu renume, Se-aud imnuri triumfale Şi e mare sărbătoare. Domnul S-a născut în staul, Nu în purpură şi aur. Nimeni imnuri n-a cântat Pentru marele-Împărat. Doar din cer s-a auzit Imn celest de preamărit: „Slavă Celui din vecie Şi-ntre oameni, pace fie!” Cânt cu îngerii şi eu La măreţul jubileu Şi în veci Îi voi cânta: Aleluia, osana! 12. DAR CERESC S-a născut Mântuitorul, Să ne-nveţe ce-i iubirea. Noi I-am dat un loc în iesle; El ne-a dat nemărginirea. S-a-ntrupat Mântuitorul, Să ne-aducă biruinţa. El ne-a dat un loc în slavă; Noi I-am dat doar suferinţa. A trăit Mântuitorul, Să ne-aducă mângâiere; El ne-a dăruit credinţa; Noi I-am dat numai durere. A venit Mântuitorul, Să ne-aducă mântuirea. Noi I-am dat un loc pe cruce. El ne-a dat, în schimb, iubirea! 13. SIMEON ŞI ANA În a opta zi de viaţă Copilaşul sfânt, Isus, De ai Săi părinţi, la templu Spre-nchinare-a fost adus. Duhul Sfânt l-înştiinţase Pe bătrânul Simeon Că nu va muri `nainte De-a-L vedea pe al său Domn. „Slobozeşte-acum în pace Pe-al Tău rob, căci azi, ca-n vis, Eu văzut-am mântuirea, Prin ISUS, ce L-ai promis!” Ana, în acelaşi fel, Laudă pe Dumnezeu! Ca şi ei, azi, plin de zel Eu slăvesc pe Domnul meu! AUTORII VERSURILOR: - Benone Burtescu: nr. 11 A - Florin Lăiu: nr. 2, 3, 10 - Ilie Vălean: nr. 12 - Magdalena Toma: nr. 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11 B, 13 IMNURI PROPUSE: 1. Vestim pe Isus oricui – colecţia „Flori şi stele”, nr. 9 2. Domnul te cheamă – colecţia „Flori şi stele”, nr. 34 3. Sunt fericit – colecţia „Sunt voios”, pag. 44 4. Un înger… – colecţia „Cântecele mântuirii”, nr. 20 sau În închisoare – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 130 5. Sunt creat să fiu iubire – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 13 sau nr. 133 din colecţia „Sunt o mică lumină” 6. Iubirea ce ne face – colecţia „Ciripit de păsărele”, nr. 60 7. O, Doamne, ce favoare! – colecţia „Flori şi stele”, nr. 21 8. Cântăm frumos – colecţia „Flori şi stele”, nr. 6 9. În barcă – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 93, strofele 3, 4 10. Din Scriptură – colecţia „Flori şi stele”, nr. 52 sau Vreau să fiu cu Tine – colecţia „Sunt voios”, pag. 43 11. Slavă, slavă – colecţia „Geantă Cezar – Cântece pentru copii pe versuri proprii”, nr. 16 12. Imn de slavă – colecţia „Sunt voios”, pag. 17 13. Ştiu că Domnul m-a iubit – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 35 ANUL D – PRIMARĂ – TRIMESTRUL 4 1 A. CA DEBORA Ca o mamă A fost Debora în Israel. Şi mi se pare minunat Şi tare-aş vrea să fiu la fel. S-aştept să cresc?… O, nu!… Nici vorbă! De-acuma pot să fiu ca ea! Căci, dacă stau şi socotesc, În curăţie şi purtare, Debora, chiar când a fost mică, N-a fost cumva la fel de mare? 1 B. DEBORA Ştiţi cine a fost Debora? Un devotat slujitor al lui Dumnezeu, singura femeie-judecător din istoria poporului Său. Prin ea, Dumnezeu izbândă a dat luptătorilor conduşi de Barac şi astfel, pe muntele Tabor, ei au înălţat steagul de biruitor! În istoria universului, Dumnezeu este singurul Creator, Răscumpărător şi Judecător. Cine e la cârma vieţii tale? Pentru cine aşterni pe cale ale dragostei tale petale? Alege-L astăzi ca Mântuitor şi Conducător, pe Hristos, Domnul! Şi atunci, alături de El şi prin El, vei fi şi tu, biruitorul şi veşnic fericit îţi va fi viitorul! 2 A. ÎNCREDERE Sunt cel mai mic, dar nu am teamă Atunci când Dumnezeu mă cheamă! Sunt slab, dar cine mă opreşte, Când Dumnezeu mă întăreşte? Sunt prea sărac, dar am de toate Atunci când fac numai dreptate. Ca Ghedeon, mă-ncred şi eu În tot ce-mi spune Dumnezeu. Aşa arată luptătorul! Aşa va fi biruitorul! Ca şi pe Ghedeon, ne-aşteaptă Ale credinţei vitejii; Cu trâmbiţe în mâna dreaptă, În mâna stângă cu făclii. Sunăm din trâmbiţi, să se ştie, Purtăm lumini, ca să se vadă; La mântuire mulţi să vie! În Domnul, mulţi să se încreadă! 2 B. GHEDEON Ştiţi voi, copii, cine era Străinul Care-a vorbit în câmp cu Ghedeon? Era Iisus, Care-i simţise chinul Şi-acum venea ca Salvator şi Domn. Te mai frământă azi madianiţii? Mai crezi în izbăvire şi în rai? Ascultă de porunca iubitoare Şi du-te cu puterea care-o ai! 2 C. GHEDEON ŞI CEI TREI SUTE Viteazul Ghedeon a izbăvit Poporul său de năvăliri duşmane. Dar cu puţini ostaşi a biruit, Căci a luptat cu Dumnezeu, smerit, Mai mult decât cu zeci şi milioane. 2 D. CHEMAREA LUI GHEDEON „Acei’ ce pe Domnu-L iubesc, Ca soarele-n veci strălucesc!” Conchide Debora frumos Poemu-nchinat lui Hristos. Şi pace în ţară-au avut Cam patru decenii; ce scurt! Poporul evreu, în păcat Grumazul din nou şi-a plecat! De-aceea, prin madianiţi Ei aspru au fost pedepsiţi. Dar când au strigat către cer, Chiar Domnul, ca sfânt Mesager, Prin Ghedeon, clar le-a răspuns! Cu har şi putere l-a uns Şi asigurare i-a dat: „Cu tine voi fi ne-ncetat!” Convins că Hristos i-a vorbit – Prin darul de foc mistuit – În noaptea cu sens epocal, Altaru-nchinat lui Baal A fost dărâmat şi apoi, Cu bravii săi zece eroi Altar lui Hristos au zidit, Pe stânca de und’ i-a vorbit! Ca Ghedeon, bravi slujitori, De-ncredere, ascultători, Nu unul să fie, ci zeci! O, Doamne, ajută-ne-n veci! 3 A. DEVOTAMENT Când între Dumnezeu şi om Se face un legământ, Acesta este lucrul cel mai sfânt. Prin orice am trece, permanent, Legământul trebuie păstrat Cu mult devotament. Samson nu şi-a ţinut cuvântul! El a călcat legământul. A spus unei femei taina puterii sale. Ce jale!… I s-au scos ochii – Cele două minunate lumini, Şi din bezna lipsei lor, Nu mai era rege peste al său popor, Ci orb printre străini! Doamne, Noi avem un legământ cu Tine Că Te vom iubi, Că vom face numai ce e bine. Ajută-ne să-l păstrăm Până vei veni. Să fie Inima noastră mărturie de iubire, Ochii noştri, mărturie de veşnicie Că Ţi-am fost devotaţi numai Ţie! 3 B. ISTORIA LUI SAMSON Cât şapte elefanţi era de tare Şi-avea credinţă tare la nevoie, Dar nu avea iubire şi-nfrânare Era mânat de pofte, de-a lui voie. Îi împlinea îndată Dumnezeu Dorinţa şi oricare rugăciune. L-a păsuit în harul Lui mereu, Minune i-a făcut după minune. Sărmanul orb! El a pierit, când zeii S-au prăbuşit la ruga lui de om. Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă. Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson. 3 C. SAMSON ŞI DALILA Ce speranţe minunate Domnul în Samson Şi-a pus, Ca de mic copil să fie, pân’ l-al vieţii lui apus, Sfânt în umblet, în gândire, în alegeri şi în tot, În triumf el să-şi încheie-al misiunii lui raport! Şi Samson, ca primii oameni, libertate a avut De-a alege ascultarea sau… al neascultării cnut. „Ia-mi-o, căci îmi place”, spune-n focul pasiunii lui, Dar nu şi-a ales soţie din poporul Domnului. Iar Dalila, ce-i subjugă-ncet, încet întregul suflet, Îl trădează, îl orbeşte şi-i mânjeşte-al vieţii umblet. Dumnezeu, cu-a Sa iubire, pe Samson l-a urmărit Şi în pocăinţă-adâncă-n temniţă el s-a smerit. De aceea, nu în templul filistean distrus, va fi Epilogul vieţii sale, ci erou în veşnicii. Vezi! Ia seama că răcneşte şi-azi înfuriatul leu! Tu, Samson de azi, învaţă să asculţi de Dumnezeu! 3 D. ÎNFRÂNAREA-I DAR CERESC Înfrânarea-i dar ceresc. Toţi acei ce o doresc Şi stăruitor vor cere, Vor primi putere. Înfrânează-te mereu, Slavă dând lui Dumnezeu! Limba ta s-o înfrânezi, Ura s-o îndepărtezi! Nicio vorbă să nu fie Spusă la mânie, Ci, asemeni lui Isus, Fii creştin model, supus! Ochiul şi urechea ta, Gândul, firea, inima Să le înfrânezi puternic, De vrei să fii vrednic De al tău Mântuitor Şi pe veci biruitor. 4 A. CA SAMUEL Că aşa mic Şi totuşi vreau să fiu misionar, Nu-i de mirare! Nici Samuel, Când l-a strigat Dumnezeu, Nu era mai mare. Şi el a alergat îndată, Să i se spună ce trebuie să facă. Aş vrea să fiu ca Samuel, La fel de cuminte şi bun. Când Domnul mă va chema, Să răspund ca el: „Iată-mă, Doamne, Te voi urma!” 4 B. SAMUEL Când a venit Ana La preotul Eli cu el, Samuel era cam mititel. Purta peste hăinuţă Un efod de in Şi păşea cu sfială Prin Templul divin. A învăţat, de atunci, Că jertfa de pe altar Înseamnă iertare, Că masa cu pâinile de pe ea Înseamnă – de Cuvântul lui Dumnezeu ascultare! De la sfeşnicul frumos împodobit A învăţat că fiece om Poate fi o lumină Şi că, dincolo de perdea, Erau împreună dreptatea şi mila divină. Aşa de mult iubea el Locuinţa aceasta frumoasă, Încât şi-a dorit să rămână aici, Departe de casă. Şi mai ştia că, oriunde, mereu, Era prezent acolo chiar Dumnezeu. 4 C. MICUL SAMUEL Instructor: Fiu cerut prin rugăciune Şi crescut cu-nţelepciune, Ştiţi, copii, voi, cine-i el? Toţi copiii: Da, micuţul Samuel! Instructor: La trei ani e-adus la templu Şi format să fie-exemplu De un preot. Cine-anume? Toţi copiii: Eli este al său nume! Instructor: Ca şi Samuel, supus, Cum răspundem lui Isus, Azi, ’n-al vremilor tumult? Toţi copiii: „O, vorbeşte-mi, căci Te-ascult!” 5 A. DANIEL ŞI CEI TREI PRIETENI Din sutele de prizonieri iudei Ce-au fost aduşi la curte într-o vară, Doar patru tineri au găsit temei Să stăruie-n reforma sanitară. Riscându-şi viaţa pentru-a lor credinţă, Au respectat principiul şi nu gustul, Încât au cucerit prin cunoştinţă Chiar şi pe Nebucadneţar augustul. …………………………………. Ce rău să fii de tânăr prizonier! Dar dacă eşti cu Domnul, să n-ai teamă, Căci ai cuvântul Legii ca reper Şi rugăciunea-ţi ţine loc de mamă. În Babilon, cei patru tineri prinţi, Decişi s-asculte Legea ca acasă, Au preferat mâncarea celor sfinţi, Decât să stea cu regele la masă. În loc de carne au ales curmale, În loc de prăjituri – o pâine bună Şi apă-n loc de vinuri naturale; Iar la examen au primit cunună, Căci dintre toţi nu s-au găsit ca ei, Studenţi în limbi, în arte şi ştiinţe. Şi noi vom da examen, fraţii mei, La capătul sfinţitei străduinţe. 5 B. DANIEL De la casa părintească În robie am fost dus Şi la curtea-mpărătească Cu alţi tineri m-au adus. De părinţi eram departe, Dar de Domnu-am ascultat; De bucate necurate Nu m-am atins la palat. M-am ferit de stricăciune, Nu m-am închinat la zei. Zilnic stam în rugăciune; Domnul m-a scăpat de lei. Dumnezeu îi ocroteşte Pe cei care cred în El. Deci, şi tu te străduieşte Ca să fii ca Daniel! 5 C. ROBIA SUB NABUCODONOSOR Prin a timpului fereastră contemplăm, retrospectiv, Două mari cetăţi aflate pe teren competitiv: Babilonu-n marea luptă, fiind simbol pentru Satan, Iar Ierusalimul, frescă pentru-al Păcii Suveran. Cronicile relatează: Israel, poporu-ales, A făcut, prin neascultare, prea mulţi paşi înspre regres. De mai multe ori prin lume Domnul i-a împrăştiat Spre-a-i trezi la mântuire, la mandatul ce le-a dat. Cam prin anii şase sute înainte de Hristos, Israel, popor cerbice, răzvrătit, necredincios, În convoiul de robie e purtat spre Babilon, De Nabuco, împăratul ce domnea atunci pe tron. Printre robi, se află câţiva tineri nobili, ca trofeu, Hotărâţi să nu se-nchine lui Marduc, soarele-zeu. Tot ce-au învăţat acasă, prin rabini şi prin părinţi, I-a format tari ca granitul, demni, inteligenţi şi sfinţi. 6 A. CUMPĂTARE Ca să ne fie învăţătură, Dumnezeu a pus măsură Pentru fiecare lucru Şi la conţinut, şi la-nfăţişare. Această lege a trăirii Se numeşte cumpătare. Cât de jalnic ar fi, Ne-am închipuit vreodată, Armonia lucrurilor Prin ceva să ne fie stricată?… Dacă lucrurile-n sine Chip şi-ar face la-ntâmplare – Unul, nefrumos de mic, Altul, prea urât de mare… Chiar la curtea-mpărătească, Babilon fără măsură, Chiar acolo, Daniel a fost o floare Şi pe fiece petală Citea lumea cu uimire – cumpătare. Noi ne înşelăm adesea Cât mâncăm şi ce ne-ar place, Ne-nşelăm că haina noastră Mai frumoşi cumva ne-ar face… Dar, spre-a noastră-nvăţătură, Dumnezeu a pus în toate Rânduială şi măsură: Nici mai mult, nici mai puţin. Păstrăm sfintele hotare Şi mai creşte încă-o floare – Cum se cheamă? Cumpătare. 6 B. ÎN BABILON Atunci când ne cere cu stăruinţă ceva, Dumnezeu ştie că este spre binele nostru, Dar şi spre slava Lui, fie că vom mânca, Fie că vom bea. Dacă noi ascultăm de El, Vom avea sănătate, Mintea ne va fi limpede totdeauna Şi gândurile înalte, curate… De lucrul acesta s-au convins pe deplin Cei patru tineri luaţi robi în Babilon, Când la masa împăratului Li s-au adus bucate alese şi vin; Ei au hotărât să folosească Doar alimente curate, Iar când le-a fost sete, Au băut apă de izvor pe săturate. După zece zile de probă, I-au încercat în toate, pe toţi; Erau mai arătoşi şi mult mai deştepţi. Dacă doriţi, La fel putem să trăim şi noi, fiecare, Iar la sfârşit, Vom vedea cine este mai tare! 6 C. A MÂNCA – UN ACT DE ÎNCHINARE „A mânca” după porunca Domnului Neprihănit „Sau a nu mânca” ce este zeilor pe-altar jertfit, Pentru Daniel cel tânăr, hotărât de la plecare, Mai presus decât dieta este-un act de închinare. Dumnezeu vrea să fii astăzi „Daniel” în vremea ta. Lanţul aurit al Legii-n veci de El te va lega. Niciodată compromisuri să nu faci, de dragul Lui. Nu-ţi uita apartenenţa: tu eşti fiu al Regelui! 6 D. HRANA CELOR PATRU TINERI Patru tineri credincioşi, Harnici, întelepţi, frumoşi, Daniel şi Hanania, Mişael şi Azaria Au fost luaţi din ţara lor Şi duşi robi în Babilon. Aici li se porunci, Ca în fiecare zi, Tot ce regele mânca, Hrană şi lor să le dea! Însă ei, stăruitor, L-au rugat pe-ngrijitor Să le-aducă de mâncare Zilnic câte-o porţie mare De legume şi de fructe, Căci de Domnul vor s-asculte! După zece zile-n care Au fost puşi la încercare, Decât toţi mai sănătoşi Ei au fost, şi mai frumoşi! Doamne, vrem de glasul Tău S-ascultăm şi noi mereu! Ca cei patru tineri buni, Să-Ţi fim veşnice cununi! 7 A. ÎN VIS Pentru Dumnezeul nostru Nimic nu este ascuns. El cunoaşte ce-a fost în trecut Şi vede totul într-un viitor nepătruns. Adesea, slujitorilor Săi Le descoperă taină cu taină Şi lucrurile de neînţeles Îşi dezbracă misterioasa lor haină. Uneori, viitorul Era într-o imagine primită în vis, Dar numai oamenii credincioşi Puteau citi în ea Tot adevărul prezis. Unul din ei a fost, desigur, Daniel, Un proroc de excepţie! Ce putem face Ca să ajungem şi noi ca el? 7 B. UN VIS… Nebucadneţar primeşte-un vis de-origine cerească. Dintre vrăjitori nu-i nimeni grabnic să i-l tălmăcească. Hrist în Daniel se-ncrede, i-l redă şi-apocaliptic El istoria-i prezintă pas cu pas, în mod magnific. Uimitoarea panoramă, dată-n vis lui Daniel, Despre viitorul lumii, spune că Emanuel Este Cel ce ţine-n mână cârma universului, Iar Iubirea şi Dreptatea încunună sceptrul Lui. Cel de-al doilea capitol reprezintă ABC-ul Descrifrării profeţiei şi finalul, apogeul Luptei dintre Domnul slavei şi Satan cel mânios, Culminând cu biruinţa glorioasă-a lui Hristos. Atât chipul din metale, grandios ca şi un idol, Cât şi fiarele-n simboluri din al şaptelea capitol, Reprezintă mari imperii ce-n istorie se succed Cu precizie, cum tocmai profeţiile prevăd: Babilonul, Medo-Persia; apoi Grecia şi Roma Cea păgână, cea papală, care tot va sfărâma. Din cea de a patra fiară se ridică cornul mic Şi pentru creştini el fi-va cel mai aprig inamic, Pe parcursul a o mie două sute şaizeci ani, Până când rana de moarte va-ncheia anii tirani. Însă, Dumnezeu, la urmă, va forma o-mpărăţie Fără de sfârşit şi moarte, dăinuind o veşnicie. Domnul e Biruitorul! El va-nvinge pe duşman Şi oricine-n El rămâne, lupta-i nu va fi în van. Astăzi noi putem decide: unde fi-vom în vecii?! Eu am hotărât: cu Domnul!Vrei şi tu cu El să fii? 8 A. UMILIREA LUI NEBUCADNEŢAR ŞI A LUI BELŞAŢAR Trufaşul rege Nebucadneţar A fost smerit de Domnul ca să-nveţe Că a primit coroana lui în dar, S-o poarte-n umilinţă şi blândeţe. Da! Domnul i-a luat mintea şi-a trăit Hrănindu-se cu iarbă din pustie. Iar după şapte ani s-a pocăit Recăpătând şi minţi şi-mpărăţie. Dar Belşaţar, nepotul, n-a-nvăţat Nimic din astă lecţie amară Şi a murit ucis chiar în palat, Găsit cu lipsă la un chef de seară. Să fim atenţi, căci trupul e un templu Cu vase sfinte; nu le profanaţi! O, rege Belşaţar, ce trist exemplu Eşti astăzi pentru toţi cei apostaţi! 8 B. SECRETUL MĂREŢIEI Nebucadneţar, o vreme, L-a slăvit pe Dumnezeu, Dar L-a părăsit, ’nălţându-şi propriul eu la rang de zeu. Domnu-n marea-I bunătate îi trimite încă-un vis, C-un copac înalt, puternic şi-un Străjer ceresc distins, Ce-l anunţă că în ceruri judecata-i pe-ncheiere, Că mândria îi va smulge şi coroană, şi putere!… După şapte ani – pedeapsă – ’n crize de licantropie, Împăratul îşi revine şi-n întreaga-mpărăţie El proclamă că Cel Veşnic este-acum lauda sa, Invitând pe toţi supuşii, slavă, Domnului să-I dea! Nu uita nici tu: secretul măreţiei e HRISTOS! Azi oferă-I sceptrul vieţii şi în veci fii-I credincios! 9 A. SCRIEREA MISTERIOASĂ O scriere poate fi misterioasă Atunci când literele nu se cunosc Şi din ce unghi o priveşti, Va rămâne neînţeleasă. Dar dacă mai este şi scrisă De degetul unui capăt de mână, Situaţia se complică Şi nu pare deloc prea bună. În mijlocul chefului, Belşaţar A privit o astfel de scenă Şi sufletul i s-a umplut de amar; A recunoscut pentru o clipă, tulburat, Că şi-a petrecut viaţa în mod neglijent; A ştiut adevărul, dar nu l-a respectat! Căinţa aceasta era târzie Şi puţin ipocrită; În balanţa din cer Alegerea lui Fusese deja cântărită. Peste fiecare din noi, Cu conştiinciozitate veghează Un înger raportor, Ce fiecare faptă în cer o notează. 9 B. O MÂNĂ NEVAZUTĂ Nebucadneţar coboară-n valea morţii, ne-ndoios. Cir atacă Babilonul şi-al său rege vanitos. Împăratul Nabonidus fuge-n sud, dar Belşaţar Speră-n forţele lui proprii şi-un ospăţ dă, princiar. Belşaţar, ce coregent e cu-mpăratul – tatăl său, Nu-L respectă, ci-L sfidează pe înaltul Dumnezeu, Până-acolo, că-şi permite-n vase sfinte vin să toarne Şi amestecă ce-i sacru cu plăcerile profane. Chiar în toiul sărbătorii, pe perete-apare scris, De o mână nevăzută, un verdict ceresc precis: „Numărat şi cântărit e şi-mpărţit” – ce însemna, Că-n a cerului balanţă, „prea uşor” găsit era. Zilele domniei sale, hotărât, vor lua sfârşit; Între mezi şi perşi, regatul în curând va fi-mpărţit! Pe cântarul Legii sfinte, azi şi noi suntem testaţi. Prea uşori?!… sau lângă Domnu-n slava Lui încoronaţi? 10 A. ZAHARIA ’Nainte de-a veni Iisus pe lume, A trebuit să vină solul Său. Şi ca Isaac, dintr-o făgăduinţă, El s-a născut ca semn în veacul rău. Ioan a fost sortit să fie mare, Şi el a acceptat şi a crescut. Şi noi avem destin ales de Domnul, Dar, ca Samson, prea mulţi ne-am abătut. 10 B. NAŞTEREA LUI IISUS Ce veste minunată a primit Maria pentru ea şi pentru mine! Credinţa ei i-a dat un nume bun Cum n-au avut domniţe şi regine. Ea a primit tot riscul misiunii Şi nu s-a îndoit, ci a crezut. Venind din neamul psalmilor lui David, A zămislit pe Cel fără-nceput. ………………………………….. Şi Îi vor pune numele Iisus – Salvare, mânturire, ajutor. Un nume de balsam, venit de sus, De veacuri aşteptat, nume de dor. El este Domnul nostru şi Speranţa. Nu-i altă Stâncă, nu cunosc un altul. În El ne punem grija, cutezanţa De-a face, azi, în nemurire, saltul. Noi Îi vom pune numele Iisus, La capătul suprem al mântuirii. Şi jertfa noastră-n jertfa lui Iisus Va fi sfinţită-n spiritul unirii. Noi Îi vom pune numele Salvare, Căci El neprihănire ne va fi, Şi-n luptele scăldate în sudoare, Noi prin Iisus Hristos vom birui. …………………………………….. Când miezul nopţii lumii a bătut, La patru mii de ani de răzvrătire, Făgăduinţa carne s-a făcut, Însufleţită-n flăcări de iubire. Azi vom cânta cu miile de stele, Că au şi credincioşii împărat: Surâsul şi cununa vieţii mele, Mântuitorul zilnic aşteptat! ……………………………….. Din slava lui Iahwé, din veşnicie, Ai coborât pe treptele cereşti, Şi chiar mai jos, în lumea cea pustie, De n-am văzut în Tine cine eşti. Ai dezbrăcat veşmântul de parfume Şi-ai îmbrăcat armura mea de lut. Prin poarta tuturor ce vin pe lume, Smerit şi scris cu sânge Te-ai născut. Şi nu în pat de purpură aleasă, – Tot ai fi fost destul de înjosit! – Ci într-un grajd, în ieslea-aceea joasă, Acolo, Mântuire, ai venit. 11 A. INIMĂ, IESLE MICĂ Inimă, aş vrea să fii Iesle mică şi curată, Ca în tine să Se nască Domnul, astăzi, încă-o dată. Inimă, aş vrea să fii Staul cald, plăcut, cuminte, Ca de cel din Betleem Pururi să-mi aduc aminte. Inimă, aş vrea să fii Leagăn dulce de iubire, Ca să crească-n el Isus – Fără margini mântuire. Inimă, şi aş mai vrea Tot curată să rămâi Şi mereu la fel de bună, Precum ieslea cea dintâi! 11 B. LA IESLEA LUI La ieslea Lui vin azi îngenuncheat Şi-s fericit de nu încape-n mine, Că mi-am găsit doritul Împărat, Copilul cu privirile senine. Nu se putea mai blândă mângâiere, Nu se putea mustrare mai tăioasă, Ca Domnul din imaculate sfere Să vină-n lume gol, în ieslea joasă. Privesc la chipul Tău şi Te contemplu: Ce umilire să cobori la noi! Că toată slava Domnului din Templu S-a strămutat în staulul de oi. Toţi aştrii-n mers pe Tine Te ascultă; Şi-n neputinţă Tu eşti Cel mai tare. Deşi un Prunc în sărăcie mută, Eşti pentru ceru-ntreg atât de mare! Chiar florile-adormite-Ţi ştiu porunca Şi chipul mamei e zidirea Ta… Iar când crescând vei trece-n cântec lunca, Chiar mieii care sug Te vor striga. Tu eşti Iahwé din rug, din stânca tare, Din stâlp de nor, micuţule evreu! Îţi dăruiesc coroana viitoare, Copile gíngaş, Împăratul meu! 11 C. LACRIMI DE ÎNGER Îngerule, încotro zbori atât de grăbit? Ai cumva vreo scrisoare de dus sau de primit? Sau, poate, vreo nouă planetă de privit? Ia spune-mi, de ce atâta mister? Aveţi vreo sărbătoare a îngerilor în cer? Dar, ia mai stai o clipă şi spune-mi, cum se face, că parcă toate stelele curg încoace şi parcă cerul întreg o să vină. Spune-mi şi mie: de unde plouă atâta lumină? Dar ce-i cu tine, îngerule? Plângi? De tristeţe nu poate fi. Atunci plângi de bucurie şi, sigur că da, dintr-o simplă privire aş fi ghicit că e aşa. Oare nu cumva este El aici, pe pământ? Oare nu cumva a coborât la oameni „Cel sfânt”? Spune-mi, de ce astăzi zbori în jos şi nu în sus? Nu-i aşa că S-a născut Isus? Deci, dinspre El radia către noi atâta iubire! Îngerule, dacă nu te superi, aş plânge şi eu cu tine de fericire. 12 A. DOR DE BETLEEM Un dor de Betleem Aprinde iar planeta pân’ la stele. Emanuel e încă-o dată Prunc De dragul omului; E om umil în toată slava Lui. Ascultă, Peste tot bunevestiri, Amestec de minune şi de şoapte; În clipa veşnicei iubiri, E peste visuri Cea mai sfântă noapte. Colindă pe la inimi, trecătorule târziu, Poate găseşti o plecăciune. În faţa Celui sfânt Te poţi pleca doar ca un fiu Şi doar în sfânta inimii închinăciune. 12 B. SĂ TE NAŞTI DIN NOU Să te naşti din nou, ca dintr-o fântână secată ieşind, desprins din îmbrăţişarea lutului rece… Să te naşti din nou, înseamnă să nu mai fii cel de ieri, ci geamănul Celui ce vine, dacă El, Emanuel, Se va naşte în tine. Zidirea ta începe la Betleem şi creşte prin Golgota până în norul cel alb al Cuvântului, până vei purta iar coroana pământului. 12 C. RISIPA Dacă Betleemul… cu ghemul lui de mister, cu broderia de slavă de pe mantia nopţii… cu primul concert de colinde din rotonda timpului… cu incredibilul miracol al întrupării… a fost cel mai frumos tablou din atelierul mântuirii… Dacă Betleemul… cu inefabila lui gingăşie, adunată în zâmbetul unui Prunc… cu solemna închinare a purtătorilor de daruri… cu suprema lui lecţie de umilinţă… predată de la catedra unei iesle… a fost o copleşitoare avalanşă de iubire… Atunci… Golgota, cu potirul ei amar de durere… cu grindina de batjocuri… cu inumana execuţie a unui nevinovat… Golgota – cel mai sumbru tablou din istoria omenirii… cu reducerea infinitului la un pumn de ţărână… O, dar Golgota a fost o nemaipomenită risipă! Betleem şi Golgota: două nemuritoare monumente de iubire divină! 13 A. BETLEEM ÎN VIS Prin smochinii duşi de vise, şovăind se-ascund lumini. Zâmbetul curat al zilei încă stăruie în crini. Cu aripi înalte, vremea umbra şi-a lăsat în cale, Scuturând dintr-o bătaie, serii ultime petale. Noaptea a venit în pace, fără margini şi senină Şi pe tainicele-i ramuri înfloreşte luna plină. S-a deschis spre altă viaţă poarta nesfârşitei zări, Ca din rai s-aducă vântul cor de îngeri, glas de mări. Stelele din cer veghează cu-a lor umezi ochi de rouă, Strălucirea lor cerească să ne-mpartă-acum şi nouă. Ca un sunet de violă veche, dar cu suflet nou, Curge dinspre miază-noapte unda unui vechi ecou. Şi îmi pare că, de-acolo, aud taina unei drame, Glas ce caută-n grădină iarăşi: „Unde eşti, Adame? Dacă Eu sunt vinovatul, am venit ca să plătesc: Tot ce am îţi dau, şi viaţa, ca să ştii că te iubesc!” Am îngenuncheat îndată, fruntea mi-a căzut în iarbă, Şi-am roşit, cuprins de teamă pentru fuga mea cea oarbă. M-am sculat apoi şi-n grabă am ajuns sus în cetate. Steaua strălucea deasupra, cea mai mare dintre toate, Cu atâta dăruire în văpaia ei de-argint Că-n potirul vieţii mele nu puteam să o cuprind. Am intrat în vechiul staul, tremurând de-adânci fiori Şi păşind cu grijă sfântă, cum aş fi călcat pe flori. Şi-am văzut atunci ce numai lacrimile pot să vadă, Când ai ochii duşi spre ceruri şi te laşi credinţei pradă: Un Copil culcat în iesle şi în scutece-nfăşat. O, Acesta era Domnul cel de mine aşteptat? Lângă El şedea şi Mama aplecată-asupra Sa, Şi era atât de bună, aşa cum e mama mea. Tatăl e şi el acolo, sprijinindu-se-n toiag. Întrebase el de gazdă pe la fiecare prag, Dar niciunul, ah, niciunul n-a deschis o uşă largă Şi au fost siliţi în staul pentru naştere să meargă… Am rămas uimit de toate, rătăcit, cu ochii-n vis, Şi o altă clipă sfântă înăuntru-mi s-a deschis. Am zărit Ierusalimul şi spre-un munte cum te duci, Am văzut grămezi de oameni împrejurul unei cruci. Unii împroşcau batjocuri, alţii se jeleau: O, Doamne, Ce păcat şi ce ruşine pe-aşa tânăr să condamne! Aş fi vrut să strig, să birui acel vis îngrozitor Şi cu buzele-ngheţate am chemat după-ajutor. ………………………………………………………………………. Revenind apoi, în suflet, glasul luminos de crainic, A adus cu el răspunsul la suspinul meu cel tainic: „Condamnatul de pe cruce este Fiul Celui sfânt. A venit ca să plătească, să coboare în mormânt. Te-am găsit acum, Adame! Iată Omul! E al tău! Nu uita că mântuirea e în El, în Dumnezeu.” Am privit la Prunc, în iesle. Lacrimi înecau vederea Şi sclipea în mii de stele printre genele-mi, durerea. Am căzut învins de tremur în genunchi, în faţa Lui; Şorţul cel cusut din frunze s-a uscat şi, iată, nu-i! Dar o haină de dreptate, de onoare şi lumină Mi-a acoperit trecutul cu căldura ei divină. M-am întors apoi acasă pe cărări înmiresmate. Steaua străluceşte-n pieptu-mi, cea mai albă dintre toate. Şi-i atâta bucurie în văpaia ei de crin, C-am avut onoarea sfântă Pruncului să mă închin. Nu mă tem acum de umbre, nici de-ale veciei ceasuri, Aud oştile luminii, mii şi zeci de mii de glasuri. Cerul mi-a întins o mână şi mă prind cu drag de ea, Căci străpunsă-a fost de mine, dar tot eu o voi cânta. 13 B. ISUS Vorbeşte-mi de Isus, e-atât de bine! S-adun mereu silabă cu silabă, Să scriu pe cer un nume cu o rază Şi-n inimă să scriu adânc: iubire. Mai spune-mi vestea-aceea minunată; Inima mea ar vrea mereu s-asculte Rostirea numelui mângâietor: „Isuse!” Cu vocea blândă, caldă şi curată, Cum S-a născut în ieslea unui veac Ca într-o inimă de om neferecată. Ce mult aş fi dorit şi eu de-ndată Să cercetez în stele, ca un mag. Vorbeşte-mi de Isus, e-atât de bine! Să-mi bată inima în ritmul umilinţei; Păstor de-aş fi în staulul credinţei, L-aş aştepta să vină şi la mine. Spune-mi mereu cum m-a iubit Isus, Prea multe zile n-am ştiut iubirea. Să-ţi fie-ncununată-n adevăr vorbirea Şi nu lăsa niciun cuvânt nespus. ………………………………………………………… N-ajunge-o viaţă câte sunt de spus Şi ziua se apleacă iar spre noapte. Rămâne doar o cale mai departe: Mântuitorul tău – Hristos Isus! 13 C. RĂSTIGNIT DE LA NAŞTERE Fără să caut, am găsit o cărare printre copaci şi arbuşti, ascunsă printre stânci şi izvoare, printre piscuri de zâmbet şi soare, printre bulgări de noroi şi dureri; o cărare condusă de renunţare, luminată de-un cântec, netezită de aripa îngerilor… Pasul meu aleargă-ntr-acolo; inima găseşte un Prunc-răstignit; sufletul meu se-nchină adânc; aurul mi-e iubirea, smirna – durerea ce-o frânge, tămâia – imaginea jertfei la cruce. L-am găsit, Îl iubesc Şi-L urmez până dincolo de-nviere, în templul ceresc. 13 D. ISUS, CE DULCE NUME AI! Ce dulce Nume ai, Isus! Îl cântă universu-ntreg, Dar, decât toate mai presus, Îl cântă-acei ce Te aleg. Când spun „Isus”, ecoul duce Până la îngeri cântul meu. Dar ei nu înţeleg ce dulce E pentru noi, Numele Tău. Chiar serafimi si heruvimi De Te-ar slăvi neîncetat, Doar noi cântare nouă ştim: „Fii preamărit! Tu ne-ai salvat!” Ce dulce Nume ai, Isus, De frumuseţi şi farmec plin. Eşti răsărit fără apus, Eşti cerul nostru-n veci senin. Tu, prin pustiul vieţii noastre, Eşti ca un fluviu de iubire. Şi noi, ca sferele albastre, Ne vrem, în Tine, oglindire. Iar în curând, când vei veni Şi îngeri vei trimite-n zări S-adune pe ai Tăi copii, Din ale Terrei mii de ţări, Cu ce melodioase imnuri, Isuse, Ţi-am putea cânta, Decât cu harpele din inimi, Unite-n veşnic „Osana”? Ţi-aducem, astăzi, închinare, Nu-n Betleem, ca alte dăţi, Ci-n inimi recunoscătoare Şi-n înnoite-a’ noastre vieţi. Tu adorarea să primeşti A celor ce în vers nespus Îţi cântă azi… şi-n slăvi cereşti: Ce dulce Nume ai, Isus! AUTORII VERSURILOR: - Benone Burtescu: nr. 1 A, 2 A, 3 A, 4 A, 6 A, 11 A – colecţia „Bună dimineaţa, fetiţă… Bună dimineaţa, băieţel!”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2005 - Florin Lăiu: nr. 2 B, 2 C, 3 B, 5 A, 8 A, 10 A, 10 B – colecţia „Să fiu ca Isus”, Editura CARD, 2000 - Florin Lăiu: nr. 11 B, 13 A – colecţia „Stihuri de altădată”, Editura Graphe, 2004 - Daniel Chirileanu: nr. 12 A – colecţia „ Corigenţi la… a doua venire”, Editura Viaţă şi Sănătate, 1999 - Gabriel Rusu: nr. 12 B, 13 B – colecţia „Şansa eternităţii”, Editura Viaţă şi Sănătate, 1997 - Lidia Săndulescu Popa: nr. 5 B, 12 C – colecţia „Lacrima de stea” – folosite cu permisiune - Hajnal Bota: nr. 13 C) – colecţia „Hristos vine”, Editura Graphe, 2007 - Lavinia Stoica-Gâţan: nr. 4 B, 6 B, 7 A, 9 A – colecţia „Fără de tine”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2004 - Amalia Uba: nr. 11 C – colecţia „Torente de linişte”, Editura Viaţă şi Sănătate, 1997 - Magdalena Toma: nr. 1 B, 2 D, 3 C, 3 D, 4 C, 5 C, 6 C, 6 D, 7 B, 8 B, 9 B, 13 D IMNURI PROPUSE: 1. Cor: Fii curajos! – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 43 2. Cor: Puternic e Domnul – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 70 3. Cor: Sfinte Doamne, azi – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 42 4. Cor: Doamne, cât sunt eu de mic – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 50 sau Ascultător ca Samuel – versuri pe melodia „Fericit voi fi” nr. 12 din colecţia „Stropi de lumină”: 1. Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu. El este Domnul meu, iar eu sunt servul Său. Ascultător ca Samuel eu vreau să fiu mereu. 2. Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci Te voi urma. Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci Te voi urma. Tu eşti comoara mea, eu, stea-n coroana Ta. Vorbeşte, Doamne, căci Te-ascult şi-n veci Te voi urma. 5. Cor: Ia-mi inima – colecţia „Viaţă şi cântec”, nr. 15 sau Daniel – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 22 6. Cor: Ca un far – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 21 sau Vezi cum trei cu Daniel – Imnuri Noi, nr. 415, cu întreaga comunitate 7. Punct instrumental 8. Cor: Isus dă vieţii mele rost – colecţia „Sunt voios”, pag. 40 9. Cor: Bucură-te, tinere… – colecţia „Viaţă şi cântec”, nr. 63 10. Punct instrumental 11. Cor: Colo-ntr-o iesle – colecţia „Flori şi stele”, nr. 39 sau Slavă, slavă – colecţia „Geantă Cezar – Cântece pentru copii pe versuri proprii”, nr. 16 sau Venim voioşi la Tine – colecţia „Dor de cer”, nr. 18 12. Cor: Auzi îngerii în cor – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 11 sau Ceru-ntreg veni la noi – colecţia „Viaţă şi cântec”, nr. 62 sau Haideţi, păstori – colecţia „Dor de cer”, nr. 19 13. Cor: S-a născut Emanuel – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 60 sau Noapte-adâncă s-a lăsat – colecţia „Dor de cer”, nr. 17 JUNIORI – ANUL D TRIMESTRUL 4 ISUS, OMUL MINUNILOR 1 A. VEZI TU? Priveşte-atent la tot ce te-nconjoară Şi spune-mi sincer : vezi cumva vreo mână, Ce rupe din ’nălţimi şi desfăşoară Aceste fire, împletind cununnă? Vezi firele acestea de iubire Cum ţese ochiul, inima şi mâna? Cum toată-această falnică zidire Ce-şi zice om, superbă e, şi una? Vezi tu, câtă candoare şi lumină Aprinde-un zâmbet pus ca să vorbească, De-o bucurie-a vieţii, mai senină Şi de acea căldură sufletească? Vezi tu, cum dimineaţa te-nsoţeşte Cu florile şi zorile curate Şi cum pe masă pâinea-ţi abureşte Şi cum îţi curge-n casă bunătate? Vezi tu, cum varsă aerul izvoare, Să simţi că poţi s-alergi cu vântu-n faţă? Cum o ştiinţă şi-o balanţă sfântă A cântărit precis măsuri de viaţă? Vezi tu, această mare întocmire Ce depăşeşte inima şi gândul? Vezi tu, cum de se pleacă cunoştinţa Umil, privind spre cer, recunoscându-L? E timpul ca să spunem adevărul, Lumea aşteaptă, omul e-n uimire. Răspundem noi şi împreună cerul: Că Dumnezeul nostru e iubire! 1 B. DRUM ÎNAPOI LA NUNTA DIN CANA Aşa se povesteşte Că, undeva departe, Cam pe-acolo pe unde lumea părea că se sfârşeşte, Cam pe timpul acela ce-abia ni-l amintim, De-atâta greu ce ne-a fost dat să-l întâlnim, Într-un sătuc parcă de toţi uitat, O nuntă totuşi s-a-ntâmplat. Şi el, şi ea, erau săraci Şi-n anu-acela, via murise pe araci. Şi clipa bucuriei le-a fost întunecată, Când vestea cea mai tristă ce s-a rostit vreodată, Schimbând în negru, albul lor de crin, Se auzi, de parcă un destin: Nu mai au vin! Cătară în neştire prin vechile ulcioare, Dar toate erau goale Şi-ncremenite parcă în piatra şi mai rece; Mesenii, stingheriţi, se ridicau să plece… Şi-a fost atunci, cum niciodată, O rugăciune disperată: Pentru aceste două inimi bune, Fă, Doamne, o minune! De ce şi cum s-a petrecut, e greu să ştim; Ştim doar că Domnul nu era-n Ierusalim, Deşi se tot nuntea pe la palate Şi pe la marii preoţi mereu pe-ndestulate. Era la marginea spre neamuri a Iudeii, La cei uitaţi ai Galileii. Şi, la porunca Lui împărătească, Îngerii-au stors câţiva ciorchini De prin podgoria cerească. Mesenii se-ntorceau la locurile lor Şi vinul se-aducea ulcior după ulcior. De-atuncea ştim o rugă, ce o rostim mereu, Când tot aşa se-ntâmplă pe drumul vieţii greu: Când ne lipseşte apa, când ne lipseşte hrana, Ne-ntoarcem la Isus, la nunta cea din Cana. 1 C. ÎNMULŢIREA PÂINILOR Într-o zi cu cer senin Bunul Domn a predicat Despre harul Său divin Oamenilor dintr-un sat. Cam cinci mii bărbaţi la număr, În afară de femei Şi copii, în Betsaida Pun vieţii lor temei. Încântaţi, ei Îl ascultă Şi cu toţii, mare, mic, Până se-nserează, uită, Că nu au mâncat… nimic! „Daţi-le voi să mănânce” – Ucenicilor le spune Şi-astfel, Domnul, lor şi nouă, Ne trasează-o misiune. Dar de unde să procuri Pâine pentru-aşa mulţime? Cine-n mari încurcături Are rezolvări sublime? Numai Domnu-n mod stabil Se-ngrijeşte, cu iubire, De cinci mii sau de-un copil Şi le-acordă preţuire. Din cinci pâini de orz, pe care Un băiat le dăruieşte, Şi doi peşti ce-n coş îi are, Hrist minunea pregăteşte. Domnul binecuvântare Cere peste-aceste pâini Şi-nmulţite, fiecare Trece-apoi din mâini în mâini. Toţi deplin s-au săturat! ……………………………… Domnul şi-astăzi înmulţeşte Pâinea şi tot ce ne-a dat. S-o-mpărţim şi noi, frăţeşte. Ce iubire minunată Are Domnul nostru sfânt Pentru noi! Vecia toată El va fi al nostru cânt! 2 A. VINO AFARĂ! Stau lângă inima ta, bătută de ploi şi de vânt, ca o stâncă. Stau lângă inima ta, seara se întinde între noi ca o vale adâncă. Stau lângă gândul tău. Firul lui nevăzut te înfăşoară. Stau lângă gândul tău… Tăcerea, ca o lespede albă coboară. Stau lângă zâmbetul tău – copac răsărit lângă maluri se seară. Glasul Meu, printre crengile lui, foşneşte mereu: „Vino afară!” ………………………. Ţi-am auzit glasul, peste mormântul inimii mele, chemând dimineaţa. Ţi-am auzit glasul căzând peste mine ca roua: „Eu sunt Învierea şi Viaţa!” 2 B. CLIPA ÎNVIERII Mai este puţin timp Ce încă cu greu ne desparte De clipa, când uimiţi vom întreba: „Unde îţi este boldul tău, moarte?” Vei fi surprinsă, nepregătită de jale, Când la sunetul unei trâmbiţe, Un glas puternic de arhanghel Va anunţa cu autoritate divină Sfârşitul irevocabil al istoriei tale! Vei auzi dinspre pământ Un vuiet ciudat, o mişcare, Şi de sub valurile vremii îngropate Vei vedea chipuri, de mult adormite, Cum vor prinde iarăşi suflare… O bucurie cerească Va înghiţi tot ce-a fost plâns şi suspine Şi nimeni nu va regreta, Nimănui nu-i va părea rău, moarte, după tine! O tăcere cumplită Va cuprinde totul ca un fior, Când îngerii slăviţi, Purtând copilaşii pe braţe, Îi vor înapoia acelora Ce au avut totdeauna inimile sfâşiate de dor! Fără vorbe prea multe, fără-ncordare, Ci doar strângeri în braţe, Popas de iubire… Şi totuşi, câteva chipuri, ceva mai retrase, Stau privind de departe; Ele nu trăiesc bucuria celor din jur, Ci un văl de tristeţe-i desparte… Nu înţeleg ce se întâmplă cu ceilalţi, Dar nici pentru ele nu au încă răspuns, Sunt ca o notă discordantă-ntr-o mare-armonie. Ce trist: Sunt cei ce L-au străpuns! ………………………………………………………. Înmărmuriţi, peste o clipă Toţi ochii se îndreaptă spre Isus! Pentru mulţi, El e tot ce-au gândit, ce-au sperat. Pentru alţii, A fost şi-a rămas… doar „străpuns”, Dar în tot Universul, O singură imagine rămâne acum, Doar o trăire: Dumnezeu a fost Şi va rămâne-n veşnicie – IUBIRE! 2 C. ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR O fetiţă drăgălaşă, Giuvaer pentru părinţi, Are-o boală nemiloasă Şi înalţă rugi fierbinţi… Mama strigă zi şi noapte Pentru ea spre Dumnezeu. Însă fiica spune-n şoapte, Că se simte tot mai rău. Tatăl ei, Iair pe nume, Îl invită pe Hristos Ca să facă o minune Pentru-odoru-i preţios. Dar, pe drum, o tristă veste Face inima să-i plângă: Fiica lui nu mai trăieşte!… Însă, până-acas’ s-ajungă, Domnu-i spune plin de milă: „Nu te teme, doar să crezi, Dacă vrei pe-a ta copilă Iar în viaţă ca s-o vezi!” Prin puterea-I minunată Domnul pe fetiţă-o-nvie. El durerea-nlăcrimată O transformă-n bucurie. Doamne, Ţie mulţumire Pentru-al vieţii cer senin. Tu ai fost şi eşti Iubire. Slavă Ţie-n veci! Amin. 2 D. ÎNVIEREA LUI LAZĂR Peste-ai vieţii crini de vis Moartea cu fulgi negri-a nins Până în Betania. Cine-o poate alunga? Marta şi Maria plâng: Lazăr este în mormânt!… Cine poate alina Despărţirea-aceasta grea? Numai Domnul! El e Viaţă, A-nvierii dimineaţă. Pentru cei ce cred în El, Moartea nu mai e mister. Moartea este doar un somn, Pentru cei ce-L au ca Domn! Când El cheamă, toţi tresar: „Lazăre, vino afar’!” La al Său divin Cuvânt, Lazăr iese din mormânt. „Laudă şi preamărire Celui ce e-n veci Iubire!” Din mormântul de păcat Şi pe noi El ne-a salvat. Peste moarte-i Suveran. În dureri ne e balsam. Viaţa, daru-I preţios, S-o trăim de azi frumos, În coroana Sa spre-a fi Stele vii, pe veşnicii! 3. LEPRA PĂCATULUI Când priveşti cu bucurie Tot ce-i rău de-aici de jos, Ochiul, oare, cum să fie? Ochiul tău e păcătos! Când asculţi atent, anume, Doar ispita odioasă, De ureche ce poţi spune? Că-i nespus de păcătoasă! Când te duci pe drumul rău Tot la loc întunecos, Cum e-atunci piciorul tău? Nu-i aşa că-i păcătos? Când lucrezi fără oprire Faptă rea şi nemiloasă, Cum e mâna ta, creştine? Nu-i aşa că-i păcătoasă? Când vorbeşte pururea, Şi chiar de nimic nu-i pasă, Nu-i aşa că limba ta Este tare păcătoasă? Vai, cât de lepros e omul, Tot, de sus şi până jos!… Şi când ne priveşte Domnul, Totul, totu-i păcătos! Dacă tai ce este rău, Aşa cum Isus îmi spune, Doamne, din tot trupul meu Cu ce, oare, voi rămâne? Însă lepra se întinde Până-n inima cea rea, Şi când Harul s-o închide, Ce va fi de soarta mea? Doamne, adu-mi vindecare; Vreau să fiu curat şi sfânt Şi, în Ziua Ta cea mare, Să fiu vesel şi să-Ţi cânt! 4. VINDECARE PENTRU SUFLET ŞI TRUP (Paraliticul coborât prin tavan) Dacă ai fideli prieteni, Sinceri, fără spirit critic, Ei şi prin tavan coboară Patul, când eşti „paralitic”. Domnul este-Acela care Vindecare pentru suflet Îţi oferă, prin iertare, Pentru tot greşitul umblet. Eşti bolnav? Eşti apăsat De a ta vinovăţie? Liberare de păcat Astăzi vrea să-ţi dea şi ţie! Preaiubitule, doresc Sănătatea să-ţi sporească, Precum sufletu-ţi ales Creşte-n dragostea cerească. Lasă paşii tăi să meargă ’N urma paşilor Săi, deci, Iar iubirea ta, întreagă, Pentru El păstreaz-o-n veci! 5 A. NEDUMERIRE Făţarnicii pământului şi învăţaţii Mă cheamă să mă-ntrebe: - Cine-i El? - Care El?! Acela, care, de dragul tău a lăsat tronul să fie prăfuit, sau împărţit la zaruri; a trecut pe lângă noi, pe lângă sinoade, comitete, preoţi şi temple, doar ca să-ţi deschidă ochii. - Cine-i El? - Care El? Isus? Adică, voi nu-L cunoasteţi pe El? Atunci, de unde locurile voastre de frunte? Ce faceţi voi la sinoade, la comitete ori temple?! Vorbiţi despre El? A!… Vorbiţi despre voi!… E clar, nu-L cunoaşteţi! Şi eu, care tocmai vroiam să vă-ntreb: Cine-ar putea fi Omul din mine, sau Lumina din asfinţitul inimii mele? Din cauza cărei Iubiri voi fi găsit drumul spre casă? Nu mai înţeleg nimic… Sunteţi mai mult învăţaţi sau…făţarnici?! Ori, poate nu sunteţi nimic! Oricum, răspunsul meu e simplu: Nu ştiu nimic altceva, decât că El mi-a deschis ochii, inima şi calea! 5 B. DESCHIDE-MI OCHII Deschide-mi ochii, Doamne, să văd iubirea Ta, Cum zilnic se arată în toată slava sa! Apoi, cu dăruire, şi altora să spun Iubirea Ta cea mare şi cât eşti Tu de bun! Deschide-mi ochii, Tată, să văd al Tău sfânt har În toată frumuseţea, din iesle la Calvar! Să plâng de bucurie, privind la crucea grea, Şi-n lacrima fierbine să văd iubirea Ta. Deschide-mi ochii-n noapte, când ceasul este greu Şi valuri nemiloase vuiesc în jurul meu! Furtuni şi uraganuri de-ar bate orişicât, Chiar dacă dormi în barcă, vreau să Te văd… atât! Deschide-mi ochii, Doamne, când omul cel mişel Îmi pune-n cale curse şi piedici fel de fel! Redă-mi atunci vederea, să văd lumina Ta Şi mâna Ta prea scumpă întinsă-asupra mea! Deschide-mi ochii, Tată, când pofte rele vin, Să pot vedea mai bine exemplul Tău divin; Să mă încred în Tine şi să mă desfătez În căile-Ţi plăcute, şi Ţie să-Ţi urmez! Deschide-mi ochii minţii, să văd în străluciri Mărirea Legii Tale şi-a’ Tale întocmiri! Că mari sunt şi plăcute, şi scumpe de nespus, Iar cei ce le urmează se-nalţă tot mai sus! Deschide-mi ochii, Doamne, să văd în raze vii Mărirea Zilei Tale şi slava-Ţi din vecii… Să văd Cetatea sfântă şi-al dragostei Cămin Şi să Te văd, Isuse, în veci de veci! Amin. 5 C. OCHII MEI VOR VEDEA PE ISUS Ochii mei vor vedea pe Isus în curând, Revenind pe alb nor pe pământ Şi în cor triumfal, cu cei drepţi voi cânta: „Slavă-n veci, glorie, osana!” Ochii mei nu mai vor la păcat a privi, La plăceri, care azi m-ar mânji. Pe Isus să-L privesc, chipu-I sfânt şi curat, Mi-este azi dor spre cer ’naripat. Da, eu ştiu, că Isus, Domnul meu, este viu Şi în ceruri cu El am să fiu. Viaţa mea I-o închin; s-o trăiesc, vreau, ca El, Snopi bogaţi să adun pentru cer. Cu iubirea dintâi pe Isus Îl urmez; Pentru El inima o păstrez. Plinătate doresc, Duhul Sfânt, dar bogat, Ca pe mulţi să-i salvez din păcat. În curând voi vedea pe al meu Salvator, În etern să-L iubesc, să-L ador. Pentru Domnul Isus totul vreau să jertfesc, Chipul Său minunat s-oglindesc. Fără margini doresc să Îl văd pe Isus, Şi cu El să mă-nalţ tot mai sus. Fericit voi cânta, cât de mult mă iubi, Stea-n coroană spre-a-I fi pe vecii! 5 D. CÂND PRIVESC LA CHIPUL SĂU… Nu ştiu cum e să fii orb, Dar eu din priviri Îl sorb Pe al meu bun Domn Hristos, Dintre toţi, cel mai frumos! Când privesc la chipul Său, Sunt orb pentru tot ce-i rău. Pentru Domnul voi păstra Veşnic ochii, inima. 6 A. CA ŞI BETESDA Ca şi Betesda e pământul, Durerea lui, la fel de mare; Cât încă nu plânge cuvântul, Un slăbănog e fiecare. Se zice, înger de lumină Că tulbură-ale nopţii ape, Dar cine-i cel ce vine primul, Din moarte sufletul să-şi scape? Încerc şi eu de-atâta vreme Spre vindecare, cel dintâi, Dar cât mă lupt, cu-atâta parcă În urma celorlalţi rămâi. Şi de privesc în juru-mi astăzi, Durerea e la fel de mare. Ca o Betesdă e pământul, Şi-un slăbănog e fiecare. Dar iată, trece-Învăţătorul… - Ce faci? mă-ntreabă iubitor; - Aş vrea şi eu ca să mă vindec, Dar n-am pe nimeni ajutor. Îmi zice: scoală-te şi umblă, Căci totul este cu putinţă Celui ce-n sufletul său poartă Grăunte tainic de credinţă. Şi, vindecat, mă rog, o, Doamne, Revarsă marea Ta-ndurare. Un Canaan fă din Betesda Şi-un mântuit din fiecare! 6 B. BETESDA De-atâta timp stătea la scăldătoare, La „Casa Milei”, loc de superstiţii Şi tot uscat şi fără vindecare, Într-ale lumii grele competiţii. Dar, într-o zi trecu Iisus pe-acolo Şi cu Cuvântul Său l-a vindecat, Iar el, plecând cu rogojina-n spate, A predicat un fericit Sabat. 6 C. ARUNCĂ MREAJA Aruncă mreaja gândului frumos, - Acelaşi glas se-aude din vechime – De unde niciun suflet nu ai scos, Vei scoate astăzi suflete mulţime. Aruncă mreaja vorbei de iubire, Cu mângâiere lumea o cuprinde; De n-ai prins până-acum nimic – uimire, Mulţimi de inimi pentru cer vei prinde. Aruncă mreaja faptei de dreptate, Speranţele nu plânge că s-au dus; Din marea lumii, plină o vei scoate Cu mântuiţi ai Domnului Isus. Aruncă mreaja – gând, şi vorbă, faptă! Vei face minunată pescuire. Pe ţărm de cer, din a luminii barcă, Vor trece cei salvaţi spre fericire! 6 D. PESCUIREA MINUNATĂ După o noapte de trudă-n zadar Petru n-a prins niciun peşte măcar. Dar, orizontul când s-a luminat, Domnul, cu dragoste, l-a-ntâmpinat! Înspre adânc barca sa-ndepărtând, După al Domnului sfat şi cuvânt, Petru şi ceilalţi pescari sunt uimiţi: Mrejele-s pline şi ei… fericiţi! Petru pe mal îngenunche sfios Şi recunoaşte că e păcătos. Domnul îl cheamă, pe El a-L urma Şi din „adânc” oameni mulţi a salva. Doamne, deşi eu plăpând sunt şi mic, Fă Tu din mine al Tău ucenic, Zilnic să spun tuturor că-i iubeşti Şi că, în ceruri, pe toţi ne doreşti! 7. VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA În ţinutul din Gadara Domnul e întâmpinat De un om, urlând ca fiara, De mult timp demonizat. Zi şi noapte-ntre morminte, Sau prin munţi urca mereu. Dar, când Îl văzu ’nainte-i, Spuse: „Fiu de Dumnezeu, Ce-am a face eu cu Tine? Te rog, nu mă chinui Şi-n Adânc nu mă trimite, Pân’ veni-va marea Zi. Numele mi-e „Legiune”. La porunca Ta, ieşim; Dar în turma din păşune Dă-ne voie să fugim”. Turma cea de porci, îndată- ’N mare s-a şi repezit, Iar fiinţa-eliberată Pe Isus L-a preamărit. El cu Hrist ar fi rămas… Domnul însă -i spuse clar: „Du-te la ai tăi, acas’, Şi le spune cu mult har Tot ce Domnul ţi-a făcut”! …………………………….. Hrist, azi, şi pe noi ne-ndeamnă, Ca în orişice ţinut Să vestim fără de teamă, Voia şi puterea Sa, Din păcat eliberare, Până-L vom întâmpina Pe nor alb, cu osanale! 8 A. ESTE-NGĂDUIT A FACE BINE-N ZIUA DE SABAT Este-ngăduit a face Bine-n ziua de Sabat, Când urgenţa timpu-l sparge; Domnu-aşa ne-a învăţat. Un bolnav de dropică, Altul cu mâna uscată Sau femeia gârbovă, De-optsprezece ani „legată”, Sunt doar câţiva dintre-acei Vindecaţi chiar în Sabat; Domnul milei, dragostei, Pildă demnă ne-a lăsat. Ştim că Sabatul e sfânt, Ca şi Cel ce ni l-a dat, Veşnic semn de legământ Cu eternul Împărat. Dar de-ţi cade oaia-n groapă, Chiar în Sabat, eşti dispus S-o salvezi, s-o duci la apă, N-o laşi până la apus… O, cu cât mai mult vei scoate Din adânc de amăgire Orice suflet, ce nu poate Să-ţi dea azi vreo răsplătire. Zilnic fie-a ta prezenţă Peste rănile deschise Şi în Sabat, de urgenţă, Izbăviri, de cer prescrise. Vindecare pentru suflet, Pentru minte, trup şi-n tot Să oferi, prin al tău umblet, Ca şi Domnul Sabaot. 8 B. PE UNDE TRECE ISUS… Pe unde trece Isus, E sărbătoare; E pentru noi cea mai mare favoare, Căci simţim cum dragostea Lui Ne picură peste răni, vindecare! Pe unde trece Isus Se-aud armonii de heruvimi, Cerul este senin, Dispare orice furtună sau nor, Orice boală Şi al morţii rece fior. Prin atingerea credinţei aurite, Prin regretul vinei mărturisite, Facem paşi tot mai aproape de El Şi urcăm trepte spre cer. Veniţi cu toţi, să mergem împreună pe aici, Pe unde trece Isus! Chiar dacă suntem aşa de mici, Cu bunătate El Se pleacă spre noi Şi atunci Îi şoptim Că-L iubim Cât toate stelele, Cât toate floricelele Şi cât este cerul de sus, De la răsărit pân’ la apus, Decât orice mai presus. 9 A. „TACI, FII LINIŞTITĂ!” Marea inimii stârnite Strigă a furtună. Valurile ei cumplite, Câte vieţi scufundă? Care navă de speranţă Va rămâne nelovită, Până să se-audă glasul: „Taci, fii liniştită!” Marea gândurilor rele Vin dezlănţuite… Dintre gândurile bune, Câte cad zdrobite? Câte vin ca să asculte Vocea cea făgăduită, Din cuvintele curate: „Taci, fii liniştită!” Tu îmi ştii, Isuse, marea Inimii, când se frământă… Tu cunoşti învolburarea Gândului ce nu mai cântă; Şi-n puterea-Ţi infinită, Marea inimii Te roagă, Ca-n furtună să Te-audă: „Taci, fii liniştită!” 9 B. „TACI, FII LINIŞTITĂ!” Peste marea-nvolburată Domnul e Stăpân. Nu mă tem; nădejdea toată Eu în El mi-o pun. Când El mării porunceşte: „Taci, fii liniştită!” Valul paşnic oglindeşte Luna aurită. Pe a vieţii mare-ntruna Vijelii vor fi. Domnul însă totdeauna Le va linişti! 9 C. FURTUNA Mi-e sufletul lac Răvăşit de furtună Şi mâinile, vâsle Ce-n noapte s-au frânt. Pe frunte, Povară de nori se adună. Te-aştept iar, Rabbuni, Prin valuri şi vânt. O, vino Tu iară, Cu paşi de lumină, Pe apele gândului Tainic umblând. Şi noaptea vieţii Din nou însenină, Furtuna opreşte Cu glasul Tău blând! Mi-e sufletul lac Răvăşit de furtună Şi valuri se-adună În juru-mi pustii… Cărare să facem Pe ape împreună, În noapte, Rabbuni, Te-aştept… iar să vii. 10 A. BLÂNDEŢEA TA Blândeţea Ta, o, scump Isuse, O lume-ntreagă-a cucerit Şi, peste veacurile duse, Rămâi Model desăvârşit! În clipele de grea urgie, Când praful urii Te-a cuprins, Te-ai ridicat mai sus de glie Şi prin blândeţe ai învins. Privirea Ta era senină Şi faţa Ta, Isuse blând, A răspândit mereu lumină Şi pace-n suflet şi în gând. La glasul Tău, plin de iubire, A amuţit păcatul greu Şi pentru-ntreaga omenire Rămâi de-a pururi Dumnezeu. Chemarea Ta încă răsună Şi azi, mai tare ca oricând, Vestind la toţi o veste bună: „Veniţi la Mine, Eu sunt blând!” Blândeţea Ta, virtute sfântă, Ce-n suflete Tu o sădeşti, Podoabă care ne-nveşmântă Şi rod al dragostei cereşti… Azi Te rugăm: ne-o dă şi nouă, Spre-a fi oriunde şi oricând, Părtaşi mereu de fire nouă, Ca Tine, blânzi – Isuse blând! 10 B. UNDE ESTE?! Niciun proroc nu este Preţuit în ţara sa. Tot aşa, Mântuitoru- ’N Nazaret va îndura, Fiind respins chiar de ai Săi. Dus pe munte-ncet, subit, În mânia lor, cei răi Să-L arunce-ar fi dorit. Protejat de îngeri sfinţi, Dinaintea lor dispare. „Unde este-al păcii Prinţ”? Se-ntrebară-n consternare. Unde este? – mă întreb Azi şi eu. E-n viaţa mea? Sau afară, iar plângând, Că resping iubirea Sa?! Dacă nu sunt unde-i El, Dacă El nu este-n mine, O, atunci sunt căldicel Şi nu-I fac decât ruşine. Doamne, harul Tău să fie Peste mine de acum, Ca să merg cu bucurie Pe al veşniciei drum. 10 C. DAŢI, DAR, CEZARULUI… Viaţa Domnului Hristos, În sublima ei splendoare, Pentru farisei a fost O continuă mustrare. De aceea, ei, cu vorba Căutau mereu să-L prindă, Cu săgeţi umplându-şi tolba, Ca apoi să Îl ucidă. Aşadar, vin cu-o-ntrebare: – Te rugăm ca să ne spui: E dator, azi, fiecare, Bir să-i dea Cezarului? – Pentru ce Mă ispitiţi, Voi, făţarnici farisei? Pe monedă-aici citiţi Chipul şi slovele ei. Sunt ale Cezarului? Atunci nu mai ezitaţi! Daţi-i azi ce este-al lui, Fără să mai întrebaţi. Iar lui Dumnezeu, de-a pururi Daţi-I cinstea, lauda, Cum citiţi în sfinte suluri, Preamărindu-I dragostea. 11 A. CREDINŢA Credinţa, tainica scânteie Ce-aprinde-n inimi focul sfânt, E mâna-ntinsă ca să ia Tot ce-a promis ceresc Cuvânt. Lucrarea ei este divină În viaţa celui renăscut; Şi o încredere deplină, Văzând ce ochiul n-a văzut. Nimic nu poate s-o-nspăimânte, Ea rezistând în orice greu, Şi chiar în suferinţi să cânte, Slăvind pe bunul Dumnezeu. Tăria ei e minunată, Mai sus de tot ce-i omenesc. Chiar de e mică, e bogată; Minuni prin ea se săvârşesc. De-ar fi cât un muştar-grăunte Şi-obstacole de s-ar afla, Ar fi în stare ca, un munte Din loc, în mare, a-l muta. Răsplata ei este cerească Pentru acei ce-au biruit – Ca-n veci de veci să moştenească Pământul nou, făgăduit. Prin ea obţinem biruinţa, Izvor al marilor tării. Măreşte-ne, Doamne, credinţa, Spre-a fi cu Tine-n veşnicii! 11 B. ORBUL BARTIMEU Nu sunt „Bartimeu”, desigur, dar ades’ sunt orb, ca el. O, deschide-mi ochii, Doamne, şi Te voi urma fidel! Strig cu el şi cu mulţimea: „Osana în cerul ’nalt! Osana, Fiu al lui David! Fii azi binecuvântat”! Să Te-aclam, nu doar o oră, vreau, ca mulţi, odinioară, Ci, cu harpa sufletului, până în eterna Ţară. Până-atunci, Tu luminează-mi calea, ochii, inima Şi păstrează-mă de-a pururi, perlă în coroana Ta! 12 A. FĂRĂ PĂRTINIRE Fără părtinire, Domnul Pe-orice om mult îl iubeşte. Îi veghează noaptea somnul; Ziua, paşii-i ocroteşte. Pentru toţi, oricând, oriunde, El dă ploaie, El dă soare, Grâne, fructe să abunde Pân’ la margine de zare. Pâinea Vieţii o împarte- ’N mod egal, iudeilor, Grecilor, romanilor, Siro-fenicienilor. Fiica unei canaanite De demoni e liberată, Ca Maria Magdalena Sau Gadarii de-altadată. În Capernaum, sutaşul Cere lui Isus de-ndat’, Fără-a-i vizita sălaşul, Robul spre-a-i fi vindecat. – Doamne, zi doar un Cuvânt, Căci şi eu, când poruncesc, Grabnic toţi m-ascultă-oricând! – Drept vă spun, că nu găsesc Nici în Israel credinţă Sinceră şi-aşa de mare! Ceasul sună-a biruinţă: Robul are vindecare. Astăzi, fără părtinire Să tratăm pe orice om, Îndreptându-i, cu iubire, Gândul spre cerescul Domn. Toţi egali ’naintea Lui Noi suntem, şi-avem menire: Să fim fii ai cerului, Nobili, fără părtinire! 12 B. VINDECAREA COPILULUI BOLNAV În Capernaum trăia Un slujbaş încrezător, Ce pe Domnu-L căuta, Repede spre-a-l vindeca Pe micuţul său odor! Domnul, ruga i-o-mplineşte Şi el pleacă bucuros. Chiar în clipa când rosteşte Vestea, că-al său fiu trăieşte, El devine sănătos. Doamne, numai Tu ridici, Ca de plumb, poveri de chin. Tu-ngrijeşti de noi, cei mici. Slavă Ţie, şi aici, Şi în veci de veci! Amin. 12 C. VINDECAREA SLUJITORULUI UNUI DEMNITAR – Doamne, zi numai o vorbă, ca să fie vindecat Slujitorul meu, ce zace pe al suferinţei pat. Ca să Te primesc, nu-s vrednic, sub al meu coperământ. Dar, cum servii mei m-ascultă, Doamne, zi doar un cuvânt! Pentru-a fi un autentic, demn, loial şi bun creştin, Este necesar ca zilnic să te cercetezi deplin Şi imaginea de sine realistă să îţi fie, Sincer să-ţi verifici viaţa, cum Isus Hristos te-mbie. Orice slujbă ai în viaţă, boală şi necazuri vin. Numai Domnul, ca s-alunge, poate, moarte şi suspin. Dar nu-L căuta doar pentru că minuni El poate face! Uneori, spre-al nostru bine, ne-nţeles acum, El tace… Să-L iubeşti, să crezi în Domnul, pentru cine este El, Nu pentru minuni din care să-ţi faci al nădejdii ţel. Nu crâmpeie de credinţă să aduni, ci un colos Aurit în ascultarea de voinţa lui Hristos. 13 A. SĂ NU VI SE TULBURE INIMA! De-acum nu mai este nicio zăbavă, Aici nu mai avem ce spera… Şi, pentru că inima este bolnavă, Ce mult aş vrea ca, înainte să facă un şoc, Să aud glasul Tău, Părinte: „Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!” Am zidit destul pe nisipuri mişcătoare, Şi au venit şi valuri, şi a suflat şi vânt, Şi ne-au izbit atât de tare! Nu ne mai bizuim decât pe Cuvânt! O, cât aş vrea să mai aud o dată glasul Tău Şi şoaptele Tale divine: „Aveţi credinţă în Dumnezeu Şi aveţi credinţă în Mine!” Ne simţim străini şi la strâmtoare, N-avem rădăcini şi n-avem nici casă, şi chiria e mare!… În casa Tatălui sunt multe locaşuri; Dacă n-ar fi aşa, nu ne-ar fi spus, oare? Am plâns atunci când ai plecat Şi, de durere, sufletul ni se desface, Dar ştim că, după ce ne pregăteşti un loc, Te vei întoarce! Ce bine e să Te simţim alături! Nu-i o speranţă alta mai deplină. Ce dulce e dorinţa Ta divină: „Vă voi lua cu Mine, Ca-n veşnicia ce se va aşterne-apoi, Acolo unde-s Eu, să fiţi şi voi!” 13 B. ÎN AŞTEPTARE Ascultă, plânge vântul în preajmă, fără glas. Printre măslini în floare, o umedă cărare şi ultimul Tău pas – atât a mai rămas. Ascultă, plânge marea, cu valu-i frământat. E apa Galileii ce-n noapte lin foşneşte; de glasu-Ţi şi-aminteşte. Ascultă, plânge valul pe care ai umbalt. Ascultă-n noapte dealul Măslinilor, plângând. Şi-acum se-aud în noapte, prin crengi, a’ Tale şoapte: „Vegheaţi, Eu vin curând!” Urcăm în seara vremii printre măslini, în sus, Şi crengi de gând fierbinte Ţi-aşternem dinainte. Aici, pe dealul vremii, Te aşteptăm, Isus! 13 C. SCRISOAREA „Dragii mei, A sosit vremea să plec acolo Unde vă spuneam că veţi fi şi voi cândva, Dar până atunci, N-aş vrea să vi se tulbure gândul, inima… Şi, ca să nu fiţi întristaţi Şi să nu-Mi duceţi dorul, Îl voi trimite-aici pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Iar Eu voi pregăti în cer Un locaş pentru fiecare; Ca să vă ştiu acolo, Nu-Mi este bucurie mai mare… Curând Mă voi întoarce Şi vă voi lua cu Mine; Deci, aveţi grijă, pe drum, Paşii să nu vi se-nstrăine. Că uneori va fi atât de greu, O ştiu prea bine – Dar Eu sunt Calea. Mergeţi după Mine! Cu-atât mai mult, Stăpânitorul acestei lumi Va căuta să vă înşele, Dar, dacă Mă iubiţi, Voi veţi păzi poruncile Mele! Pentru că nu vă pot lăsa şi altceva, Vă dau spre binecuvântare, pacea Mea! Acum… nu voi mai rămâne mult timp cu voi, Dar aveţi credinţă, Mă voi întoarce curând – să vă iau înapoi!” 13 D. PSALM 152 – PE CURÂND, TE AŞTEPTĂM Cine e ca Tine, Doamne, pe pământ şi sus în cer, Fără margini în putere, nu ca tot ce-i efemer!? Minunat Ţi-e caracterul şi de laudă vrednic eşti! Cu-al iubirii sceptru-ntruna, Tu în univers domneşti! Eşti bogat în bunătate! Crucea spune tuturor, Că eşti drept, eşti sfânt, puternic şi al dragostei Izvor. Prin minuni, răspuns trimis-ai celor ce-au sperat că-n veci Pot prin Tine-avea salvare din abisul morţii reci. Inima, tron de iubire, al renaşterii altar, Fie pentru Tine, de-astăzi, sfânt şi veşnic Sanctuar. Să domneşti în ea de-a pururi şi deplin s-o guvernezi; Ale noastre nume scrise-n palma Ta să le păstrezi. Tot ce am sperat, în Tine împlinire şi-a găsit! Tot ce Tu făgăduit-ai, bucuros ai împlinit. Faima Ta s-a-ntins în lume şi-n întregul univers, Că eşti veşnică Iubire, pentru cel ce Te-a ales. De aceea, astăzi, imnuri Îţi înalţă-al Tău popor, Căci Tu eşti şi vei rămâne, veşnic, Rege-al regilor. Suntem rod al jertfei Tale, Te iubim, Te adorăm Şi călcând pe-a’ Tale urme, pe curând, Te aşteptăm. 13 E. ÎN CĂUTAREA REVENIRII Pe urma Ta, Speranţa mea, Fără de Stea călăuzit, La Beit-Lehem când am sosit, În iesle nu Te-am mai găsit. M-am dus la Nazaret, apoi, Şi-am întrebat la case noi: „Pe-al meu Isus văzut-ati voi?” Răspuns mi-au dat câţiva, vreo doi: „E doar poveste pe la noi.” Te-am căutat mai multe luni Pe vale, sub măslini bătrâni, Şi ei au fost aşa de buni… Mi-au spus că Te-au legat de mâini Prieteni, nicidecum străini, Ca să Te vândă la stăpâni. Pe Golgota m-am dus plângând Şi Te-am rugat: „Isuse blând… Eşti tot pe cruce? Până când?” Dar chipul mă privea tăcând, Era din aur strălucind… Am dat la Golgota ocol Şi am găsit mormântul gol. Am zis mulţimii: „Este clar: E viu! E sus, în Sanctuar!” L-am întrebat: „Mai plângi şi azi? Pe cel întârziat mai rabzi? De dorul cui în suflet arzi?” Şi El mi-a zis cu glas ceresc: „De dorul tău, că te iubesc, Pentru că mult vreau să te cresc Spre caracter dumnezeiesc.” Cu lacrimi I-am vorbit aşa: „Isuse, spală-mi inima! Mai naşte-Te acum în ea, Mai roagă-Te, şi voi veghea! Să ştii că nu Te voi trăda; Te-aştept să vii, Speranţa mea! Când vii? Şi când ne vom vedea?” El mi-a răspuns, mai mult plângând: „Nu stiu, dar voi veni curând! Aşteaptă-Mă cu veghea-n gând! Lucrează faptele – crezând! Prin suferinţe treci cântând! Pe oameni să-i vesteşti – iubind, Şi tot aşa, nădăjduind, Să Mă aştepţi. Eu vin curând!” AUTORII VERSURILOR: - Benone Burtescu: nr. 1 B, 6 A – colecţia „Simplităţi uitate, simplităţi de neuitat” CARD - Benone Burtescu: nr. 6 C – colecţia „Bună dimineaţa, fetiţă… Bună dimineaţa, băieţel!”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2005 - Florin Lăiu: nr. 6 B – colecţia „Să fiu ca Isus”, CARD, 2000 - Benoni Catană: nr. 3 – folosită cu permisiune - Benoni Catană: nr. 13 A – colecţia „Floare călcată în picioare”, folosită cu permisiune - George Uba: nr. 1 A, 9 A – colecţia „Interzis la stânga”, folosite cu permisiune - Daniel Chirileanu: nr. 5 A – colecţia „ Corigenţi la… a doua venire”, Editura Viaţă şi Sănătate, 1999 - Petre V. Cazan: nr. 5 B, 10 A – colecţia „Bucuria mântuirii”, folosite cu permisiune - Petre V. Cazan: nr. 11 A – colecţia „Florile Golgotei”, folosită cu permisiune - Lidia Săndulescu Popa: nr. 2 A, 9 C, 13 B – colecţia „Lacrima de stea” – folosite cu permisiune - Lavinia Stoica-Gâţan: nr. 2 B, 13 C – colecţia „Fără de tine”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2004 - Emil Mocanu Alangelei: nr. 13 E – colecţia „Strigătul de la miezul nopţii”, – Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate”, 2010 - Magdalena Toma: nr. 1 C, 2 C, 2 D, 4, 5 C, 5 D, 6 D, 7, 8 A, 8 B, 9 B,10 B, 10 C, 11 B, 12 A, 12 B, 12 C, 13 D IMNURI PROPUSE: 1. Cor: Nunta din Cana – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 114 2. Cor: Trăieşte pentru Isus – colecţia „Sunt voios”, pag. 39 3. Cor: Leproşii – colecţia „Scara spre cer”, nr.18 4. Cor: Căutam pe Isus – colecţia „Flori si stele”, nr. 13 5. Cor: Deschide-mi ochii – colecţia pentru companioni, „Inimă şi cânt”, nr. 53 6. Cor: Dor de cer – colecţia pentru tineri, „Dor de cer”, nr. 61 sau Punct instrumental 7. Cor: Am văzut cu ochii noştri – colecţia „Flori si stele”, nr. 37 8. Cor: Pentru Domnul, veseli vom cânta – colecţia „Sunt voios”, pag. 7 9. Cor: Plutim prin furtună – Imnuri Noi, nr. 279, cu întreaga comunitate 10. Punct instrumental 11. Cor: El poate – colecţia pentru companioni, „Inimă şi cânt”, nr. 9 12. Cor: Sunt creat să fiu iubire – colecţia pentru licurici, „Stropi de lumină” nr. 13 sau Eu nu te-am uitat – colecţia pentru companioni, „Inimă şi cânt”, nr.12 13. Cor: Domnul revine în curând – colecţia „Flori şi stele”, nr. 51 sau Aşteptăm să vină Domnul – colecţia pentru exploratori, „Viaţă şi cântec”, nr. 46 sau Vine-al păcii Împărat – colecţia pentru tineri, „Dor de cer”, nr. 58 Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1064, Ultimul acces: 2026-10-19 02:44:00
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
