Binecuvântarea Sfinților Împărați - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Binecuvântarea Sfinților Împărați

[2013-09-09]
Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la Catedrala Patriarhală din București, au fost aduse spre închinare ieri, 8 septembrie 2013, la Chitighaz (Kétegyháza), în Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, potrivit TRINITAS TV.
„Sfintele moaște împreună cu delegația însoțitoare au fost întâmpinate la biserica din Chitighaz, o altă biserică importantă a noastră, situată nu departe de centrul eparhial din Gyula, săvârșindu-se acolo slujba Vecerniei cu Litie pentru Sfinții Drepții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana și pentru Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona”, după cum a precizat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria.
Racla s-a aflat, pe 9 septembrie, la capela Așezământului monahal românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Budapesta.
Delegația care a însoțit sfintele moaște în Ungaria, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost condusă de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureșilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-08-14 15:44:00