Jubileul de 275 de ani de la așezarea bulgarilor catolici în Banat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Jubileul de 275 de ani de la așezarea bulgarilor catolici în Banat

[2013-09-07]
Bulgarii catolici din Banat au sărbătorit în perioada 11-18 august 2013 un jubileu cu o profundă însemnătate atât pentru ei, cât și pentru regiunea în care trăiesc, Banatul: prigoniți pentru apartenența lor la credința catolică, ei s-au refugiat în 1688 din Bulgaria, peste Dunăre, în Valahia, pentru ca la doar cinci decenii după aceasta să trebuiască din nou să plece în pribegie. De această dată însă, în anul 1738, Dumnezeu le-a dăruit, poate tocmai pentru a le răsplăti fidelitatea, o patrie nouă, Banatul, unde 275 de ani trăiesc și își păstrează limba, obiceiurile, dar mai ales credința catolică.
Perioada acestor serbări, extrem de bogată, dar din care menționăm aici doar unele momente mai speciale, a fost aleasă tocmai pentru a marca, mai înainte de toate hramul bisericii parohiale din Dudeștii Vechi, sărbătoare în jurul căreia s-a concentrat întreaga sărbătorire a acestui important moment. Ca semn al legăturii strânse cu credința creștină-catolică, s-a hotărât celebrarea zilnică în cursul săptămânii mai sus menționate, a unei Sfinte Liturghii solemne. Prima a fost celebrată în biserica parohială, în data de duminică, 11 august la orele 11.00, ea reunindu-i cu această ocazie pe foarte mulți dintre bulgarii ce trăiesc azi în Timișoara. Miercuri, în ajunul solemnității Ridicării cu Trupul și Sufletul la Cer a Sfintei Fecioare Maria, comunitatea bulgară s-a reunit la Muzeul Satului Bănățean pentru sfințirea pietrei de temelie a Casei Bulgare ce va îmbogăți acest muzeu și va prezenta credința, cultura și tradițiile bulgare vizitatorilor muzeului.
Joi, 15 august, în solemnitatea Ridicării cu Trupul și Sufletul la Cer a Sfintei Fecioare Maria, întreaga comunitate, împreună cu oaspeții sosiți din mai multe părți ale Europei, a sărbătorit hramul bisericii parohiale din Dudeștii Vechi, Sfânta Liturghie celebrată de pr. Ivan Vasilcin, împreună cu mai mulți preoți bulgari din Banat, începând la orele 11.00. După acest moment a urmat depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor din primul și cel de-al doilea Război Mondial, aflat în imediata proximitate a bisericii, precum și dezvelirea monumentului Episcopului Nikola Stanislavich, Episcop de Nicopole și administrator apostolic al Valahiei (1725-1737) și ulterior Episcop de Cenad, cu scaunul la Timișoara (1739-1750), artizanul sosirii bulgarilor catolici din Valahia în Banat, la Dudeștii Vechi, Lovrin și Vinga.
Vineri, 16 august, serbările au continuat cu două concerte, dar și cu două simpozioane științifice, dintre care amintim aici simpozionul intitulat: "Religia și rolul ei în păstrarea identității bulgarilor bănățeni", simpozion în cadrul căruia a avut un cuvânt important și pr. Ivan Vasilcin, care în acest an jubiliar al bulgarilor catolici bănățeni, a editat două lucrări importante de istorie dedicate trecutului acestui grup etnic și cultural, respectiv personalității Episcopului Nikola Stanislavich. Sâmbătă, 17 august, comunitatea bulgară bănățeană a avut bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe Excelența Sa Stanislav Hocevar, Arhiepiscop de Belgrad, înaltul oaspete celebrând începând cu orele 11.00 Sfânta Liturghie pentru întreaga comunitate, în concelebrare cu toți preoții bulgari din Dieceza de Timișoara și cu alți preoți bulgari din Banatul sârbesc, azi cuprins în totalitate în Dieceza de Zrenjanin. Tot în această zi, începând cu orele 15.00, s-a desfășurat și simpozionul: "Viața și activitatea Episcopului Nikola Stanislavich, Episcop de Cenad și conducător spiritual al bulgarilor pavlikeni".
Duminică, 18 august, ultima zi a săptămânii ce a marcat jubileul bulgarilor bănățeni, comunitatea s-a reunit într-un număr impresionant la Sfânta Liturghie în biserica parohială, oaspeți de onoare fiind în această zi Excelența Sa Martin Roos, Episcop de Timișoara și Excelența Sa László Böcskei, Episcop de Oradea Mare. Cei doi ierarhi au concelebrat Sfânta Liturghie începând cu orele 11.00 împreună cu toți preoții bulgari din Dieceza de Timișoara, precum și cu trei tineri preoți croați, primițianți, din comunitățile croate din Banatul Montan. Înainte de Sfânta Liturghie, episcopii și preoții au plecat în procesiune de la casa parohială la biserică, unde au fost așteptați de numeroșii credincioși reuniți pentru Jertfa Euharistică. Aceasta a fost celebrată în limba bulgară de Preasfințitul László Böcskei, predica fiind rostită în limba română de Preasfințitul Martin Roos. Un frumos cuvânt de salut l-a adresat celor prezenți, dar mai ales oaspeților, pr. Ivan Vasilcin, parohul comunității din Dudeștii Vechi.
În cadrul predicii sale, Excelența Sa Martin Roos a evidențiat rolul providențial al Episcopului Stanislavich pentru bulgarii catolici și grija Providenței Divine care i-a condus spre aceste meleaguri liniștite, roditoare și binecuvântate. Vorbitorul a enumerat strădaniile Episcopului Stanislavich de a le asigura conaționalilor săi așezați în Banat, drepturi, privilegii care să le asigure un trai pașnic și îndestulat. Trecând de la realitățile istorice la cele ale prezentului, Episcopul Martin a accentuat realizările clerului bulgar bănățean, care în ultimele decenii s-a îngrijit de pastorația conaționalilor lor, dar și de cea a multor altor comunități lingvistice și culturale, fie ele slave sau de altă limbă maternă. Preoții bulgari bănățeni s-au îngrijit de editarea Noului Testament, a unui Liturghier și a Lecționarelor în graiul bulgar folosit de bulgarii din Banat, grai care nu este același cu limba bulgară literară. Mesajul adresat credincioșilor bulgari a fost unul de încurajare și de îmbărbătare, episcopul enunțând cu hotărâre, în concluzie, faptul că bulgarii catolici bănățeni trebuie să fie mândri de trecutul, de credința și de clerul lor, în jurul cărora trebuie să își continue și pe mai departe existența spre mai mare slava lui Dumnezeu. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Mons. Gheorghe Augustinov, canonic catedral și paroh de Timișoara V Mehala, a adresat la rândul său, un cuvânt de învățătură, în limba bulgară.
După binecuvântarea finală, Episcopii, preoții și credincioșii, alături de deputatul Nicolae Mircovici și de primarul Gheorghe Nacov, s-au îndreptat cu toții spre nou dezvelita statuie a Episcopului Nikola Stanislavich, realizată de Uniunea Bulgarilor din Banat cu ocazia acestui jubileu, pentru a fi binecuvântată de Episcopii prezenți. Partea introductivă a ritualului de binecuvântare a fost recitată de Preasfințitul László Böcskei, urmând ca Preasfințitul Martin Roos să oficieze partea propriu-zisă a ritualului binecuvântării, precum și stropirea cu apă sfințită și incenzarea cu tămâie. La final, cei doi Episcopi au fost salutați de către deputatul Mircovici și de primarul Nacov, care le-a și înmânat fiecăruia medalia comemorativă a acestui eveniment. Ca o concluzie a întregii sărbători, putem aminti cuvintele primarului: "Excelențele Voastre, vă asigurăm că noi, bulgarii bănățeni nu ne vom pierde credința, pentru că noi ne-am părăsit patria pentru a ne păstra credința!" (text & foto: Claudiu Călin)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 710, Ultimul acces: 2026-08-15 05:32:33