Semn profetic de reconciliere și pace. Fericitul Vladimir va fi celebrat liturgic în fiecare an, în ziua de 16 mai (Jurnalul.ro)[2013-09-05]Cu ce rămân după beatificarea monseniorului Vladimir Ghica? Cu un nume de viță domnească înscris în calendarul romano și greco-catolic. Pentru că de acum, Fericitul Vladimir este venerat de catolici și de greco-catolici și celebrat liturgic în fiecare an la 16 mai, ziua când s-a înălțat la cer.Sau rămân cu speranța că, invocat în rugăciuni, Fericitul Vladimir îmi va mijloci sprijin în nevoi și necazuri, cum spune o rugăciune. Sau cu mândria de a fi fost ridicat la slava altarului un fericit chiar din neamul nostru atât de chinuit... Toate sunt valabile, dar mai ales este pilduitor minunatul exemplu de reconciliere și pace pe care ni l-a dăruit monseniorul Ghika. Un exemplu ce face parte dintr-o lucrare amplă, pe cât de plină de lumină pe atât de învăluită de duh. În predica de la slujba de beatificare de la Romexpo, Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației Cauzelor Sfinților, reprezentant al Papei Francisc, elogia figura monseniorului Vladimir Ghika, marcând trei aspecte ale carității lui pastorale: visul său pentru unitatea creștinilor, acțiunea sa de caritate față de cei aflați în nevoi, și în fine pătimirea și moartea sa în timpul prigoanei împotriva Bisericii, din secolul trecut. Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika trebuie trăită ca un semn profetic de reconciliere și de pace, ca amintire a unui trecut trist care nu trebuie nicidecum să se repete și ca angajare în construirea unui viitor de speranță, de comuniune frățească, de libertate și de bucurie. De astăzi Biserica îngăduie cultul public liturgic față de Fericitul Vladimir Ghika. Să cerem mijlocirea lui pentru ca nobila națiune română să poată trăi mai departe în pace, în frățietate și în prosperitate", spunea cardinalul Amato, la ceremonia de beatificare a monseniorului Ghica. Da, reconcilierea și pacea definesc existența pământească și cerească a monseniorului Ghika. De reconciliere și pace am avut parte la istorica întâlnire, la București, între fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teotictist, și fostul Suveran al Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea. Pentru ca acum, după această vizită a Papei Ioan Paul în România, beatificarea monseniorului Vladimir Ghika reprezuntă cel mai important eveniment de credință pentru biserica romano-catolică locală. Într-un alt sens și la alte dimensiuni, reconciliere și pace s-au simțit și la slujba de beatificare a monseniorului, când doi foști președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu, personalități cu convingeri religioase și politice diferite, s-au aflat alături. Reconciliere și pace au împărtășit la această slujbă de beatificare episcopii romano-catolici, greco-catolici și ortodocși din România, Polonia, Bosnia-Herțegovina, Ucraina, dar și cei peste 8.000 de credincioși catolici, orotodocși și de alte culte veniți din toate diecezele și eparhiile din țară și din străinătate. Reconciliere și pace au purtat cu ei cei peste 300 de preoți și mai ales cardinalul Andre Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris, succesorul celui care îi înmâna lui Vladimir Ghika, în urmă cu 90 de an, tainele sfintei preoții. Fericite Vladimir Ghika, roagă-te pentru noi". Înaltpreasfințitul Ioan Robu, arhiepiscop Mitropolit de București încheia cu această invocație celebrarea beatificării, rostită de trei ori. De acum putem face și noi această invocație, cu speranța că reconcilierea și pacea se vor revărsă în sufletele noastre, prin intermediul Fericitului Vladimir. Autor: Magda Marincovici Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 716, Ultimul acces: 2026-08-12 00:37:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1