Moment aniversar pentru Schitul de Sus[2013-08-26]Pe 26 august 2013 se împlinește un an de la sfințirea bisericii de la Schitul de Sus. Ceremonia religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de care s-au aflat Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, după cum informează site-ul episcopiaseverinului.ro.Noul lăcaș de închinare a fost așezat sub purtarea de grijă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea ÎPS Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Coravu Severineanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările de construcție s-au realizat între anii 1994-2004 sub coordonarea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu, starețul Mănăstirii Topolnița, cu ajutorul autorităților locale, al enoriașilor și al altor donatori. Pictura sfântului lăcaș de închinare s-a realizat între anii 2008-2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara și Liviu Anton din București, în tehnica fresco, cu sprijinul Primăriei Izvoru Bârzii și al Secretariatului de Stat pentru Culte. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 693, Ultimul acces: 2026-08-12 20:54:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1