Pr. Felician Tiba: Așa răspund copiii despre Crez[2013-06-24]Pr. Felician Tiba a adunat, în decursul anilor, o colecție de răspunsuri date de copii pe diferite teme legate de credință. Volumul "Așa răspund copiii despre Crez", prezintă răspunsurile lor pe această temă. Cartea conține 110 pagini și va putea fi cumpărată din Librăria "Presa Bună" la prețul de 6 lei. Una dintre caracteristicile fundamentale ale copiilor este spontaneitatea. Iar când aceasta are ca subiect adevăruri greu de înțeles pentru vârsta lor, așa cum sunt cele legate de credință, ies la iveală adevărate "perle". Profitând de Anul Credinței, instituit de către Papa Benedict al XVI-lea, pr. Tiba s-a gândit că ar fi oportun să propună, nu doar copiilor ca atare, ci și părinților lor, fraților, surorilor, cateheților, preoților și tuturor celor care au simțul umorului, această colecție de "perle". O parte dintre "perlele" din această colecție au fost publicate deja în paginile revistei "Lumina creștinului" a Diecezei de Iași, citim pe Ercis.ro.Pentru a ușura înțelegerea materialului, părintele a împărțit această colecție în două părți: prima parte este dedicată Crezului, fiecărui articol în parte, iar a doua este foarte diversificată, cuprinzând "perle" din mai multe sectoare ale credinței. La colecționarea acestor "perle" au participat de-a lungul timpului multe persoane: preoți, profesori de religie, surori, dar și mulți copii, cărora pr. Tiba mulțumește și le dedică paginile cărții. De asemenea, desenele au fost puse la dispoziție de către Daniel Dinu, "care deși a trecut de mult de vârsta copilăriei, a avut capacitatea de a privi înapoi, prin vârful creionului și de a așterne pe hârtie o mică parte din 'întâlnirile' cu Isus. Le ofer cu bucurie pe toate tuturor celor care au fost sau mai sunt copii, care s-au pregătit pentru Prima Sfântă Împărtășanie și pentru Mir, pentru cei care au asistat la Liturghia copiilor, pentru toți aceia care nu au uitat că a fi creștin înseamnă, înainte de toate, a avea un suflet de copil..., chiar dacă aceasta înseamnă să mai spui câteodată și câte o 'perlă'". (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 826, Ultimul acces: 2026-08-13 06:48:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1