În curând două noi Fericite: Maria Cristina de Savoia şi Maria Bolognesi

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

În curând două noi Fericite: Maria Cristina de Savoia şi Maria Bolognesi

[2013-05-04]

O regină care iubea săracii şi o mistică ce a purtat în trupul ei suferinţele lui Isus, oferindu-le pentru bolnavi. Maria Cristina de Savoia (1812-1836) şi Maria Bolognesi (1924-1980) sunt două viitoare Fericite ale căror mijlociri de miracole au fost recunoscute joi, 2 mai 2013, deschizând calea ridicării lor la cinstea altarelor. În aceeaşi zi, Papa Francisc a aprobat încă două decrete ale Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, de recunoaştere a trăirii eroice a virtuţilor de către preotul Joaquim Rosello Ferra (1833-1909), fondatorul Congregaţiei Preasfintelor Inimi ale lui Isus şi Maria, şi de către sora Maria Teresa a Sf. Iosif (1885-1946), fondatoarea Congregaţiei Surorilor Carmelite ale Pruncului Isus. Alessandro de Carolis, de la Radio Vatican, a schiţat două portrete ale celor două viitoare Fericite.
O trăsură traversează străzile murdare din Napoli la începutul anilor 1830. Trăsura se opreşte şi din ea coboară graţios şi îngenunchează pe pământ, ignorând noroiul, însăşi regina. De pe fereastra trăsurii a văzut un preot cu Viaticul, cu Euharistia pentru bolnavi, dar gestul imediat al Mariei Cristina de Savoia, de devoţiune creştină, nu surprinde. Cu ceva timp înainte, căsătorindu-se cu regele de Napoli, Ferdinand al II-lea, regina a stabilit, de comun acord cu soţul ei, ca o parte din banii pentru sărbătoarea nunţii lor să meargă ca zestre pentru 240 de mirese sărace şi pentru a-i ajuta şi pe alţi săraci. În 1832, la douăzeci de ani şi proaspătă mireasă, Maria Cristina este deci o femeie cu o credinţă puternică, la baza căreia a stat o formare solidă începută din copilărie, cu surorile ei. În inima ei, Evanghelia produce un ecou spiritual profund, care o conduce la dorinţa spirituală de a se retrage în clauzură. Dar Statul vrea ca ea să stea în schimb pe un tron, ca soţia unui rege. Este de acord, dar atitudinea ei este marcată de valorile creştine, care modelează şi mediul curţii din care face parte. De exemplu, face tot ce poate pentru a participa la Liturghie în zilele de sărbătoare.
Ziua ei, fără să îşi neglijeze îndatoririle de la curte, este pentru săraci. De fapt, pentru ea săracii sunt "datoria". Se spune că îndrumătorul ei spiritual avea un cufăr plin cu mărturii de la persoanele pe care ea le-a ajutat. Ei îi datorează viaţa mulţi dintre cei condamnaţi la moarte, cărora, prin intervenţia Mariei Cristina, pedeapsa le-a fost comutată. Viaţa Mariei Cristina de Savoia se apropie de sfârşit odată cu naşterea fiului ei, la 16 ianuarie 1836. Pe 29 ianuarie, la un pas de agonie, ea îşi ia copilul, îl încredinţează regelui, căruia îi spune: "Vei răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a poporului. [...] Când va creşte, spune-i că am murit pentru el." A trecut la Domnul la 31 ianuarie 1836, în mijlocul durerii unui oraş care în trei ani a învăţat să iubească de la cea care în timp va fi amintită ca "regina sfântă".
Aproximativ o sută de ani mai târziu, în timpuri mai apropiate de noi, avem o altă existenţă umană şi supranaturală în acelaşi timp: Maria Bolognesi, originară din provincia Rovigo, unde se naşte la 21 octombrie 1924. Spre deosebire de regina din Napoli, Maria se naşte într-un mediu de sărăcie extremă, până acolo că uneori se hrăneşte cu cojile de cartofi aruncate de alţii, pe care le spală cu puţină apă înainte să mănânce. După terminarea primilor doi ani de şcoală, sapa ia locul creionului şi câmpul locul clasei, fiind forţată să lucreze pentru a-şi ajuta familia. Este şi mamă pentru fraţii ei, iar în tăcerea muncii câmpului creşte în ea o dorinţă de neoprit de rugăciune. Dumnezeu o pregăteşte pentru o existenţă specială, de retrăire a durerilor Patimii lui Isus, dar mai întâi, pentru mistica de doar 16 ani, vine o perioadă de posedare demonică, ce durează din iunie 1940 până în 1 aprilie 1942. În acele luni, rugăciunea devenea imposibilă şi simţea o repulsie deosebită şi doar să se apropie de o biserică.
Apoi, de la începutul lunii aprilie, vede primul dintre cele trei inele pe care i le dă Isus - care poartă cinci rubine înscrise cu semnul celor cinci răni ale lui Isus -, din acel moment trupul ei trăind ceea ce a trăit Cristos pe Calvar. Maria a transpirat sânge şi a suferit de diverse boli, pe care le-a îndurat oferind suferinţele pentru cei bolnavi, cu care se simţea profund unită. Primul inel a fost înlocuit apoi cu unul mai important (inelul Ecce Homo), iar apoi cu unul din aur. Uimitor este că toate acestea nu au oprit elanul misticei de participare la Acţiunea Catolică, nici de catehetă în parohie, nici de asistentă în spital. Într-adevăr, doar decesul, ce a avut loc pe 30 iunie 1980, a făcut să nu poată să îşi vadă realizat visul unei case pentru convalescenţi. Dar pentru oamenii din regiune ea este şi rămâne "doamna tăcută a carităţii".

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-08-13 09:26:37

Timp total: 0.03s...

[]:1